Preşedintele Parlamentului European: ”Recomand Guvernului român să îi ia foarte în serios pe protestatari”
Autor: MEDIAFAX
18 ianuarie 2012 – 19:54
Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European, a declarat astăzi la Strasbourg că recomandă Guvernului român să ia în serios revendicările protestatarilor care au ieşit în stradă în ultimele zile.
Întrebat dacă situaţia politică din România ar putea face subiectul unei discuţii în Parlamentul European, aşa cum este cazul Ungariei, Schulz a răspuns: "Este devreme pentru a mă pronunţa, dar am văzut în ultimele zile mişcări enorme în ţară şi recomandarea mea pentru guvernele din toate ţările, dar pentru România în special, (...) este să îi ia foarte în serios pe acei oameni care sunt cu adevărat în stradă, pentru că sunt oameni care nu mai au speranţă pentru viitor. Iar oamenii fără speranţă pentru copiii lor merită să fie luaţi în serios şi recomand tuturor acţiuni economice urgente pentru a îmbunătăţi traiul de zi cu zi. Oamenii din stradă nu sunt interesaţi de dezbaterile noastre instituţionale, ci de viitorul copiilor lor".
Preşedintele Parlamentului European a avertizat, totodată, însă fără a face referire expresă la România, asupra retoricilor xenofobe şi rasiste de identificare a unor aşa-zişi ţapi ispăşitori, mesaje care constituie, în combinaţie cu lipsurile economice specifice unor crize, cel mai mare pericol pentru democraţie.
Social democratul german Martin Schulz a fost ales, marţi, preşedinte al Parlamentului European, el fiind votat de 387 dintre deputaţii europeni.

Comentarii
Preşedintele Parlamentului European: ”Recomand Guvernului român să îi ia foarte în serios pe protestatari”
7 comentarii

Dani
"...asupra retoricilor xenofobe şi rasiste de identificare a unor aşa-zişi ţapi ispăşitori". Da, a pus cumva punctul pe "i". Toti stim ce rasa sint vinovatii care au inventat aceasta criza, toti ii injuram, insa numai in gind. Deoarece la adapostul minciunii holocaustului, isi pot permite orice...cum se ridica cineva si-i arata cu degetul, imediat ameninta cu legile impotriva ...
Citeşte întreg comentariul

Mihai
La toate articolele anti Basescu, posteaza frustratii PDL-isti. Iesiti in strada sa faceti o baie de multime, nu va mai ascundeti pe net, daca tot il sustineti pe Basescu.

Io-rga
Mda, mai,...A zis-o si asta. Din strafundurile inteligentei sale. Se pare ca parlamentul european se discrediteaza pe zi ce trece. Daca se cred atatde destepti, ia sa vina sa guverneze peste un popor tembel cum este cel roman. Sa vedem cu ce rezultate.

acteon
Vrei sa stai acasa si sa lucrezi si asta sa nu iti afecteze veniturile? Atunci ai nevoie de lucrul pe care eu ti-l ofer. Nici un fel de inselatorie, sponsorizare de inceput, sau taxa de start in afaceri...Pentru doar 3-4 ore de lucru pe zi poti castiga 50-100$ pe saptamana.Ce iti trebuie? Internet si calculator conectat la retea si un minim de cunostinte in accesari de site-uri on-line...restul, ...
Citeşte întreg comentariul

Gogu
Daca suntem membrii a uniunii europene, atunci uniunea europeana sa ia masuri, urgent!
-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
Multimedia
Alte ştiri
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
- Didier şi Basti » MySport creionează două destine diferite de lider
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Cristian Mungiu printre favoriţii Festivalului de la Cannes
Pelicula cineastului român evocă un caz de exorcizare pe dealurile României, după cum ...
Citește articolul
Tenis: Simona Halep, învinsă în finala turneului WTA de la Bruxelles
Halep a cedat după o oră şi 24 de minute şi va primi 57.000 de dolari şi 320 puncte ...
Citește articolul
Vaticanul confirmă oficial arestarea majordomului Papei pentru divulgarea de informaţii confidenţiale
'Confirm că persoana arestată miercuri pentru posesie ilegală de documente confidenţiale, găsite la ...
Citește articolul
O urnă în care se presupune ca s-ar afla cenuşă a lui Nyiro Jozsef, găsită la Corund
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip, a declarat, ...
Citește articolul
Ponta: Dacă Cezar Preda urcă pe locul trei la Buzău, poate să facă ce moţiuni doreşte
"Domnul Cezar Preda ştiu că se bate pentru locul patru la Buzău. Dacă urcă pe locul trei, cred că ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ...
Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ...
Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ...
Citește articolul

jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită