Arhiva
Observator.
Sâmbătă, 11 februarie 2012
SHOP

Reuters a cerut falimentul Realitatea Media şi NewsIn

9 martie 2010 – 13:43

Agenţia de presă britanică Reuters a cerut falimentul societăţii Realitatea Media SA şi agenţiei de presă NewsIn, care fac parte din trustul de media Realitatea - Caţavencu, prin două acţiuni înregistrate la Tribunalul Bucureşti, în data de 5 martie. Obiectul dosarelor este "procedura insolvenţei".



Unul dintre dosarele de insolvenţă depuse la Tribunalul Bucureşti de Reuters este îndreptat împotriva societăţii Realitatea Media SA, care deţine licenţele audiovizuale pentru posturile de televiziune Realitatea TV, The Money Channel, ActionStar, CineStar, ComedyStar şi pentru posturile de radio Realitatea FM, Radio Guerrilla şi Radio Alpha.

Celălalt dosar de insolvenţă vizează SC NewsIn Media SRL (fostă Global Information Company SRL), care operează agenţia de presă NewsIn, potrivit Mediafax. Primul termen de judecată în cazul ambelor dosare este 3 iunie.

Societatea Realitatea Media SA a avut, în 2008, pierderi de circa 76,3 milioane de lei, la o cifră de afaceri de 100,3 milioane de lei, potrivit bilanţurilor financiare pe 2008, publicate de Ministerul de Finanţe. Pierderile societăţii Realitatea Media SA au crescut faţă de 2007, când ajungeau la un total de 27,1 milioane de lei.

Pe de altă parte, SC NewsIn Media SRL a avut, în 2008, pierderi de 2.881.604 de lei, la o cifră de afaceri de 6.636.493 de lei, potrivit bilanţului financiar pe anul 2008, publicat de Ministerul de Finanţe.

Realitatea Media SA şi SC NewsIn Media SRL fac parte din trustul de media Realitatea - Caţavencu, controlat de omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu.

Mihnea Vasiliu, director operaţional Realitatea-Caţavencu, a declarat că nu ştie de acţiunile depuse în instanţă de Reuters.
Taguri asociate:     mass-media
Comentarii
Reuters a cerut falimentul Realitatea Media şi NewsIn
6 comentarii
un neutru
Sorin Ovidiu Vantu a finantat campania actualului presedinte in 2004, cand Adrian Nastase a avut sprijinul UE in castigarea alegerilor prezidentiale pe care le-a pierdut in favoarea actualului presedinte. As dori sa interpretezi aceasta informatie, caci la data respectiva Romania nu era inca admisa.
09/03/2010 17:24:25 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
COSTIN
SURSE DE LA CHISINAU ESTIMEAZA CA PUBLIKA TV ISI VA "SCOATE" BANII PESTE MULTI,MULTI ANI DE ZILE ,DEOARECE "PIATA ' E MICA IN R.MOLDOVA ...SA FIE O INCERCARE A LUI VANTU SA-SI SPELE BANII NEGRI DIN ROMANIA ? PENTRU CA PRIVIND LA RECE ,INVESTITIA IN PUBLIKA TV-CHISINAU - ACUM IN PLINA CRIZA ECONOMICA GRAVA - NU POATE FI CATALOGATA DECAT CA AVENTURIERA ...DE SUBLINIAT CA PTV VA AVEA ... Citeşte întreg comentariul
09/03/2010 15:52:11 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
COSTIN
Agentia internationala de presa Reuters a solicitat deschiderea procedurii de insolventa in cazul Realitatea TV si gsp, detinute de Grupul Realitatea-Catavencu, controlat de omul de afaceri Sorin Ovidiu Vantu, anunta Romania Libera, in editia online. Cererile au fost depuse in instanta in 5 martie, primul termen al procesului fiind fixat pe 3 iunie.
Reuters are de incasat de la ... Citeşte întreg comentariul
09/03/2010 15:32:49 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
COSTIN
O MARE ,O FOARTE MARE INTREBARE RAMANE TOTUSI... DE UNDE BANI PENTRU DESCHIDEREA LA CHISINAU ,A POSTULUI DE STIRI PUBLIKA TV , CAND IN TARA NU-S IN STARE SA-SI PLATEASCA DATORIILE ? LA REUTERS DATORII , LA MEDIAFAX DATORII ,PLUS LA ALTII .PANA ACUM TREI FIRME AU CERUT FALIMENTUL TRUSTULUI PENTRU A-SI RECUPERA BANII ...SI LISTA E LUNGA .ACUM INTELEGEM MAI BINE ISTERIA DEMENTA CE CUPRINSESE TRUSTUL ... Citeşte întreg comentariul
09/03/2010 15:30:20 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
sorin
In mode cert are datorii la Reuters chiar daca autorul articolului mananca o paine degeaba. probabil pe alte site-uri sa aflam detalii legate strict de subiect.
09/03/2010 14:38:09 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Cod portocaliu de ninsori abundente pentru Bucureşti şi 20 de judeţe din jumătatea sudică
Cod portocaliu de ninsori abundente pentru Bucureşti şi 20 de judeţe din jumătatea sudică ANM a emis o avertizare cod portocaliu de ninsoare abundentă pentru Bucureşti şi alte 20 de judeţe ... Citește articolul
A2 Bucureşti - Feteşti rămâne închisă. Circulaţia este blocată pe alte 10 drumuri naţionale
A2 Bucureşti - Feteşti rămâne închisă. Circulaţia este blocată pe alte 10 drumuri naţionale Autostrada Bucureşti - Constanţa este încă blocată pe tronsonul Bucureşti - Feteşti, la fel ... Citește articolul
Zvonul conform căruia Kim Jong-un ar fi fost asasinat a umplut reţelele de socializare
Zvonul conform căruia Kim Jong-un ar fi fost asasinat a umplut reţelele de socializare Kim Jong-un, liderul nord-coreean, ar fi fost asasinat, conform unor zvonuri apărute pe site-ul de ... Citește articolul
Premierul Ungureanu în Vrancea: Nu sunt purtătorul de cuvânt al ANM. Nu anunţăm APOCALIPSA la TV
Premierul Ungureanu în Vrancea: Nu sunt purtătorul de cuvânt al ANM. Nu anunţăm APOCALIPSA la TV La 48 de ore după învestirea în funcţia de premier, Mihai Răzvan Ungureanu a efectuat ... Citește articolul
Mihai Răzvan Ungureanu împreuna cu miniştrii Internelor şi Apărării s-au deplasat cu elicopterul în Vrancea
Mihai Răzvan Ungureanu împreuna cu miniştrii Internelor şi Apărării s-au deplasat cu elicopterul în Vrancea Mihai Răzvan Ungureanu a venit însoţit de ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, şi de ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
PUBLICITATE
PUBLICITATE
bannerhotelonline.gif
PUBLICITATE