Ringier: restructurări masive pentru supravieţuirea companiei
11 februarie 2010 – 18:53
Marius Hagger, General Manager Ringier România, a declarat, într-un interviu pentru angajaţii trustului, că aproape fiecare departament al Ringier România trebuie să facă o reducere de posturi, relatează Mediafax.
"Din păcate, aproape fiecare departament trebuie să facă o reducere de posturi (...) Ne-am ajustat bugetele pentru 2010 în vederea unui an care arată chiar mai rău decât 2009. Din acest punct de vedere, planurile ar trebui să fie realiste. Dacă, însă, piaţa chiar se prăbuşeşte definitiv, ceea ce, sincer, nu mă aştept să se întâmple, atunci am discuta cât se poate de serios ce este de făcut. După această restructurare a companiei, am ajuns practic la un nivel minim în privinţa structurii organizatorice şi costurilor necesare susţinerii portofoliului rămas", spune Marius Hagger, în interviul intern.
El spune că lista de restructurări a fost întocmită de board-ul managerial al Ringier. Totodată, pachetele compensatorii pentru persoanele disponibilizate vor fi mai mici decât cele oferite în 2009. "Pur şi simplu nu ne-am permis o soluţie mai generoasă, cum a fost cazul în 2009", a precizat Hagger.
Şeful Ringier România consideră că "marea problemă" este "discrepanţa enormă dintre venituri şi costuri, mai ales după căderea pieţei de publicitate din 2009". "În timp ce veniturile din media tipărită au cunoscut o creştere lentă de-a lungul anilor, costurile au explodat pur şi simplu, pe fondul boom-ului general cunoscut de economia românească şi pe fondul concurenţei. Ca şi în alte industrii, am fost forţaţi să creştem multe salarii pentru a ne păstra oamenii. Acum, din păcate, mai ales salariile sunt în totală discrepanţă faţă de venituri", a explicat Marius Hagger.
El a precizat că restructurarea de la Ringier are ca scop "supravieţuirea" companiei. "Această restructurare dureroasă are un singur scop: să securizeze supravieţuirea companiei noastre şi să securizeze cât mai multe job-uri cu putinţă până ţara şi industria noastră încep să îşi revină. Sunt încrezător că vom vedea primele semne în trimestrul al treilea şi al patrulea şi că, poate cu o oarecare întârziere, şi media va profita de această revenire. 2010 este anul supravieţuirii, 2011 va fi mult mai bun, iar 2012 va fi anul revenirii în forţă. Asta dacă şi Guvernul va lua măsurile necesare rapid şi dacă organizaţiile internaţionale precum EU, FMI sau Banca Mondială ne vor acorda în continuare sprijin", a afirmat General Manager Ringier România.
Totodată, Marius Hagger a explicat şi motivul pentru care Ringier a găsit un investitor român pentru Evenimentul zilei şi Capital: "Din cauza prăbuşirii pieţei de publicitate mai ales în ceea ce priveşte ziarele, dar şi din cauza situaţiei generale a ziarelor, a trebuit să ne concentrăm investiţiile. Am ales Libertatea pentru că este titlul nostru emblemă, dar şi o parte a portofoliului de reviste, titluri pe care le putem susţine chiar şi în aceste condiţii vitrege. Personal, sunt încântat de a fi găsit în persoana lui Bobby Păunescu un investitor pentru EVZ şi Capital, pentru că are o concepţie multimedia foarte avansată în ceea ce priveşte dezvoltarea acestor branduri în print, online şi pe alte canale digitale. L-am întâlnit pe Bobby Păunescu destul de des în ultimul timp şi apreciez în mod special abordarea sa foarte deschisă, de tip vestic, ceea ce îmi dă încrederea că cele două titluri sunt pe mâine bune, inclusiv în ceea ce priveşte importanţa lor ca titluri independente editorial", a declarat General Manager Ringier România.
Pe de altă parte, Hagger a precizat că Claudiu Şerban - numit director general al "Editura Evenimentul şi Capital" - nu va mai lua parte la întâlnirile board-ului Ringier. "Claudiu va avea de condus o altă companie, nu va avea nici timpul, nici obligaţia de a se preocupa şi de problemele companiei Ringier. Dar, cu siguranţă, vom rămâne într-o strânsă colaborare şi ne vom întâlni în mod regulat, ca şi până acum", a explicat Marius Hagger.
Ringier România a anunţat oficial, joi, transferul proprietăţii cotidianului Evenimentul zilei şi a revistei Capital către nou înfiinţata companie "Editura Evenimentul şi Capital", al cărei acţionar majoritar este Bobby Păunescu. Potrivit unui comunicat al publisherului, prin vânzarea celor două titluri, Ringier România îşi eficientizează portofoliul şi, potrivit strategiei, îşi poate canaliza resursele de care dispune în vederea digitalizării brandurilor sale - cu accent pe mărcile Libertatea şi Unica -, dar şi în vederea dezvoltării segmentului online în general.

Comentarii
Ringier: restructurări masive pentru supravieţuirea companiei
niciun comentariu
-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
Multimedia
Alte ştiri
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
- Didier şi Basti » MySport creionează două destine diferite de lider
Citeşte şi
Evenimentul Zilei se află la un pas de a pune punct unei istorii de aproape 18 ani, o dată cu preluarea cotidianului, la pachet cu ziarul Capital, ... Citeşte articolul
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Cristian Mungiu printre favoriţii Festivalului de la Cannes
Pelicula cineastului român evocă un caz de exorcizare pe dealurile României, după cum ...
Citește articolul
Tenis: Simona Halep, învinsă în finala turneului WTA de la Bruxelles
Halep a cedat după o oră şi 24 de minute şi va primi 57.000 de dolari şi 320 puncte ...
Citește articolul
Vaticanul confirmă oficial arestarea majordomului Papei pentru divulgarea de informaţii confidenţiale
'Confirm că persoana arestată miercuri pentru posesie ilegală de documente confidenţiale, găsite la ...
Citește articolul
O urnă în care se presupune ca s-ar afla cenuşă a lui Nyiro Jozsef, găsită la Corund
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip, a declarat, ...
Citește articolul
Ponta: Dacă Cezar Preda urcă pe locul trei la Buzău, poate să facă ce moţiuni doreşte
"Domnul Cezar Preda ştiu că se bate pentru locul patru la Buzău. Dacă urcă pe locul trei, cred că ...
Citește articolul
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultur ... Citeste articolul
Mii de oferte de locuinte sunt prezentate la acest sfârsit de saptam& ... Citeste articolul
Târgul National Imobiliar este cel mai amplu eveniment de acest fel, ... Citeste articolul
Perioada dificila din punct de vedere economic pe care o traversam este una ... Citeste articolul
Alte ştiri
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ...
Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ...
Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ...
Citește articolul

jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită