Arhiva
Observator.
Sâmbătă, 26 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Eurostat: România, pe locul cinci între statele UE la numărul omorurilor în perioada 2006-2009. Spargerile au crescut cu 20% în aceeaşi perioadă

Autor: MEDIAFAX
3 februarie 2012 – 18:12
criminalitate
 Foto: Bogdan Iurascu / Intact Images 

România se situează între primele state din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte numărul omorurilor comise în perioada 2006-2009, conform unei statistici Eurostat. Incidenţa omorurilor este, la noi, de 2,06 la suta de mii de locuitori.

Incidenţa omorurilor în Bucureşti, măsurată de Eurostat în aceeaşi perioadă, a fost sub jumătate din rata la nivel naţional, respectiv 1,01 la o sută de mii de locuitori.

Aceste cifre situează România pe locul cinci între statele UE, după Lituania şi Estonia, cu rate de peste opt şi, respectiv, peste cinci fapte la o sută de mii de locuitori, dar şi după Finlanda şi Bulgaria, cu cifre apropiate de cele referitoare la statul român.

Studiul Eurostat îşi asumă anumite inexactităţi, datorate în principal faptului că fiecare ţară are particularităţi în înregistrarea şi raportarea crimelor. Estonia, de exemplu, adună la acest capitol şi tentativele de omor.

România se află între cele câteva ţări UE a căror infracţionalitate la modul general a crescut în perioada studiată. În această categorie mai intră, pe lângă România, şi Luxemburg, Danemarca, Suedia, Portugalia, Finlanda, Islanda şi Liechtenstein.

În perioada studiată, în România a crescut cel mai mult incidenţa spargerilor de locuinţe. Dacă în UE acest indicator a crescut cu trei procente faţă de anii anteriori, în România creşterea a fost de peste 20 la sută. 

Comentarii
Eurostat: România, pe locul cinci între statele UE la numărul omorurilor în perioada 2006-2009. Spargerile au crescut cu 20% în aceeaşi perioadă
un comentariu
elena
Pai sqa avem si noi o crestere la ceva.Guvernul nostru a ajutat dind afara un nr insemnat de politisti.
05/02/2012 12:26:56 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Cristian Mungiu printre favoriţii Festivalului de la Cannes
Cristian Mungiu printre favoriţii Festivalului de la Cannes Pelicula cineastului român evocă un caz de exorcizare pe dealurile României, după cum ... Citește articolul
Tenis: Simona Halep, învinsă în finala turneului WTA de la Bruxelles
Tenis: Simona Halep, învinsă în finala turneului WTA de la Bruxelles Halep a cedat după o oră şi 24 de minute şi va primi 57.000 de dolari şi 320 puncte ... Citește articolul
Vaticanul confirmă oficial arestarea majordomului Papei pentru divulgarea de informaţii confidenţiale
Vaticanul confirmă oficial arestarea majordomului Papei pentru divulgarea de informaţii confidenţiale 'Confirm că persoana arestată miercuri pentru posesie ilegală de documente confidenţiale, găsite la ... Citește articolul
O urnă în care se presupune ca s-ar afla cenuşă a lui Nyiro Jozsef, găsită la Corund
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip, a declarat, ... Citește articolul
Ponta: Dacă Cezar Preda urcă pe locul trei la Buzău, poate să facă ce moţiuni doreşte
Ponta: Dacă Cezar Preda urcă pe locul trei la Buzău, poate să facă ce moţiuni doreşte "Domnul Cezar Preda ştiu că se bate pentru locul patru la Buzău. Dacă urcă pe locul trei, cred că ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul