Arhiva
Observator.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Romii se pregătescsă devină specialişti în administraţia locală

13 februarie 2010 – 10:43

Peste 200 de specialişti romi participă, la Sinaia, în perioada 12 - 17 februarie, la un stagiu de pregătire în cadrul unui proiect finanţat din Fondul Social European ''Investeşte în oameni''.



Obiectivul general al proiectului îl reprezintă îmbunătăţirea relaţiilor de parteneriat între comunităţile de romi vulnerabile şi instituţiile publice la nivel local, regional şi naţional în vederea creşterii incluziunii sociale a romilor din România, prin dezvoltarea reţelei de experţi locali pentru aceştia.

''În cadrul acestui proiect au fost selectate, la nivel naţional, 210 persoane de etnie romă, care au finalizat cel puţin liceul prin obţinerea diplomei de bacalaureat, aproximativ 25% dintre ei având studii superioare şi masterate, care vor lucra în tot atâtea primării'', a declarat Ivan Gheorghe, manager de proiect.

Cele 210 administraţii locale selectate în proiect au încheiat deja contract cu Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi Agenţia Naţională pentru Romi, o parte dintre experţi fiind angajaţi în primăriile selectate de la începutul acestui an, restul urmând să lucreze după absolvirea acestui stagiu.

La Sinaia se desfăşoară primul stagiu de pregătire al experţilor romi, urmând ca până la sfârşitul anului să se desfăşoare stagii similare la Cluj, Timişoara, Craiova, Iaşi, Constanţa şi Alba Iulia.

Agenţia Naţională pentru Romi, în colaborare cu Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, va instrui persoanele selectate în domenii precum legislaţie în administraţia publică, dezvoltare comunitară, atragerea de fonduri şi managementul proiectelor. Experţii îşi vor desfăşura activitatea în cadrul primăriilor selectate, beneficiare ale contractelor de subvenţie încheiate cu Agenţia Naţională pentru Romi.

Valoarea proiectului este de cinci milioane de euro şi în afara stagiilor de pregătire este finanţată şi dotarea birourilor experţilor locali cu mobilier, calculatoare şi imprimante, precum şi al experţilor pentru romi din cadrul prefecturilor.

În judeţul Prahova au fost selectate cinci primării unde vor fi angajaţi experţi pentru romi, în oraşul Sinaia şi în patru primării din zona rurală.

La deschiderea conferinţei de la Sinaia de lansare a proiectului au participat deputatul Nicolae Păun, preşedintele Comisiei pentru Drepturile Omului, Culte şi Minorităţi Naţionale, secretarul de stat Andras Szakal, preşedinte al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici şi Mihaela Toader, director în cadrul Secretariatului General al Guvernului.
Taguri asociate:     observator
Comentarii
Romii se pregătescsă devină specialişti în administraţia locală
2 comentarii
Bercica ispectoru
Mancat-as lieafa ta cetetorule sa vez can osh deveni io espector la Preamrie scoalit de nenea profesoru Bercea Mondialu , mancat-as pana ta cetetorule sa vezi ce hadministratie fac io trait-ar neamu tau. Can o veni la mine sa ceara hautorizatii si ateverinte sa vezi atunci ce arunc si io ca nenea Bercea cu cascavalu .Ah habea astept.Haules baules
13/02/2010 17:15:17 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
jan da la palermo
hatentiuneee, pantruca se marga triburile bine in haministratie, naaparat, sa puneti un tagan da lu paun. Da hacuma cum ca sa va zac, premaria sa fie da carton, da nu dan carton dala da facut antonescu(nu crin) bamporu sa-i duca pa tagani la bug, al fel da carton. Da ce va zac asta, sa nu fie fer , pan jur alumina sau alte feroasa, ca are alargie la dastia
13/02/2010 13:32:09 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Primul antrenor al lui Bute îi pune echipa la zid: "Tactica i-a fost FATALĂ!"
Primul antrenor al lui Bute îi pune echipa la zid: "Tactica i-a fost FATALĂ!" Felix Păun, primul antrenor al lui Lucian Bute, a vorbit despre înfrîngerea ... Citește articolul
Lucian Bute: "Cea mai urâtă seară! E o înfrângere dură, dar am un caracter puternic, pot reveni"
Lucian Bute: "Cea mai urâtă seară! E o înfrângere dură, dar am un caracter puternic, pot reveni" La mai mult de două ore după ce fusese învins prin KO de Carl Froch,Lucian ... Citește articolul
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârle­fus, as­tro­log, trai­ner spi­ri­tual, ... Citește articolul
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent! Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ... Citește articolul
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO)
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO) La fix a început şi meciul de box dintre Bute şi Froch. La două fix, asta după ce toată lumea ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul