Sârbu către funcţionarii publici: Grevele şi protestele nu vă vor ajuta cu nimic!
Ministrul Muncii Marian Sârbu le-a spus, astăzi, funcţionarilor publici prezenţi la Congresul Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Publică "Publisind" că 2009 nu este anul grevelor şi protestelor inutile, întrucât nu îi vor ajuta cu nimic, informează Mediafax.
"Acesta nu este anul grevelor şi al protestelor inutile. Nu văr vor ajuta cu nimic ieşirile gratuite în stradă", a spus Sârbu, arătând totodată că guvernanţi vor avea nevoie mai mult ca oricând de un dialog social în care fiecare să fie pregătit "să lase unul de la altul". Demnitarul le-a mai spus sindicaliştilor că situaţia de criză îi obligă atât pe guvernanţi, cât şi pe sindicalişti la mai mult responsabilitate. Marian Sârbu le-a amintit sindicaliştilor că au fost de acord să înceapă negocierile concrete despre cum va fi împărţit fondul de salarii după 15 aprilie, pentru a vedea în ce direcţie o ia economia după primul trimestru al acestui an.Ministrul Muncii a adăugat că atât Legea unică de salarizare în sistemul bugetar, revizuirea legislaţiei privind sistemul de pensii, cât şi alinierea vârstei de pensionare la cea din statele membre UE sunt lucruri care trebuie făcute "nu pentru că ni le cere cineva din afară, ci pentru că trebuie să raţionalizăm cheltuielile".
Sârbu a mai spus că sunt peste 30 de prestaţii sociale, unele dintre ele suprapunându-se şi că va fi necesară raţionalizarea şi în acest domeniu, astfel încât sistemul să fie capabil să depăşească orice fel de perioadă. "Trebuie să reuşim să plătim la timp salariile, să dăm la timp pensiile şi toate drepturile care ţin de asistenţă socială, iar dumneavoastră aveţi un rol esenţial în acest lucru. Apelul meu este ca, la dialogul social, să fiţi pregătiţi să mai lăsaţi şi de la dumneavoastră", le-a spus Sârbu sindicaliştilor prezenţi la Congresul Extraordinar al Federaţiei "Publisind". Ministrul Muncii le-a mai spus partenerilor sociali că trebuie stabilit preşedintele Consiliului Economic şi Social, menţionând că această problemă ţine de fapt de "un anumit viciu şi de faptul că sunt prea multe orgolii". Ministrul Muncii a adăugat că rămâne alături de sindicalişti, pentru a transforma dialogul social într-un mod de guvernare. "Nu vrem să luăm decizii cu forţa, vă invit să participaţi la această formă de guvernare", a conchis Marian Sârbu. (V.A.)

-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
- Secetă de 44 de ani pentru Dinamo! » "Cîinii" nu au mai învins Rapidul în finală din 1968
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultur ... Citeste articolul
Mii de oferte de locuinte sunt prezentate la acest sfârsit de saptam& ... Citeste articolul
Târgul National Imobiliar este cel mai amplu eveniment de acest fel, ... Citeste articolul
Perioada dificila din punct de vedere economic pe care o traversam este una ... Citeste articolul
wall-street.ro





jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

