Schilodit de jandarmi. Talpa unui bocanc i-a frânt osul piciorului
Autor: CARMEN PREOTESOIU
19 ianuarie 2012
De duminică seara, viaţa lui Ionuţ Şandru a căpătat miros de spital şi de medicamente. Tânărul s-a întâmplat să se află în zona protestatarilor de la Universitate şi să intre imediat, fără voia sa, în colimatorul forţelor de ordine. Nici acum nu ştie ce s-a întâmplat exact în acea seară. Îşi aminteşte doar, că din toată acea învălmăşeală, el a ieşit schilodit poate, pe viaţă. Jandarmii, după cum bărbatul de 32 de ani a declarat în nenumărate rânduri, i-au rupt piciorul, l-au bombardat cu pumnii, până când şi-a pierdut cunoştinţa. Acum, se află în spital, neputincios, cu piciorul suspendat în aer şi cu oasele ţinute într-un fixator extern, trăind zile de coşmar, cu mintea chinuită de cele mai sumbre gânduri. "Un bărbat l-a luat dintre jandarmi pe fratele meu, pe braţe. Cred că asta a fost salvarea lui. O să-i mulţumesc pentru asta toată viaţa”, spune sora lui, Anca Ştefiuc, hotărâtă să depună plângere şi să-i dea în judecată pe cei responsabili de drama cu care se confruntă fratele său. "Am aflat că Jandarmeria face presiuni asupra martorilor să tacă, să denatureze adevărul. O să mă ocup şi de acest aspect. Deocamdată însă, prioritară este starea de sănătate a fratelui meu. Am aflat de la cei prezenţi acolo că Ionuţ a fost târât de doi jandarmi, în timp ce el ţipa ca din gură de şarpe că îl doare foarte rău piciorul. Abia când au văzut că piciorul lui se află într-o poziţie nefirească, i-au dat drumul, dar, ceilalţi care au venit din spate, probabil, din inerţie, au continuat să dea în ei, fără milă. Fratele meu are pierderi mari de memorie, îşi aminteşte doar că era între picioarele jandarmilor”, povesteşte femeia.
Lui Puiu, cum îl alintă familia pe Ionuţ, îi place să alerge, este un om activ, şi, pentru a-şi câştiga traiul, munceşte de dimineaţa până seara. A terminat o facultate în economia turismului, şi-a dat masterul în Ştiinţele Politice şi încă mai încearcă, cu ajutorul imaginilor filmate, dar şi a povestirilor celor care au asistat la incident, să refacă firul întâmplărilor. Acum, abia dacă mai poate vorbi din pricina durerilor îngrozitoare pe care le are. "El este un om foarte puternic, rezistent la cele mai dure chinuri, dar eu, când am ajuns la Spitalul Floreasca, la Camera de Gardă, l-am auzit. Pur şi simplu te îngrozeai la auzul urletelor sale, atât de mari erau durerile. Am aflat de ceea ce i s-a întâmplat de la medicii de pe Salvare. Doctorii de la Secţia de Ortopedie l-au preluat imediat, au încercat cât de cât să-i aşeze oasele într-o poziţie corectă, i-au făcut radiografie, după care i-au pus piciorul în ghips. Puiu a suferit, de asemenea, şi o intervenţie chirurgicală, în urma căreia piciorul i-a fost pus într-un fixator. Va urma o altă operaţie, dar trebuie să vedem cum se prezintă rana”, explică sora tânărului. Diagnosticul pus de medici a fost fractură deschisă de gambă. "Dacă se constată că este bine să se continue cu fixatorul, pacientul va trebui să rămână cu dispozitivul, acasă, mai bine de 3 luni de zile. Dacă se observă că piciorul necesită încă o intervenţie chirurgicală, aceasta se va realiza şi, poate, vindecarea va surveni mai repede. Rămâne de văzut”, ne-a declarat Ion Cristescu, medic ortoped, Spitalul Floreasca.
Ionuţ priveşte trist către piciorul distrus. Îşi primeşte vizitatorii tăcut, cu faţa schimonosită de durere. Nici nu vrea să se gândească că din cauza excesului de zel şi a brutalităţii unor jandarmi, el va trebui să rămâne pe veci imobilizat într-un cărucior cu rotile. Îşi doreşte ca schimbarea să se instaleze în ţara asta şi odată cu ea, Dumnzeu să-l ajute să-şi reia viaţa de zi cu zi, drept, cinstit, pe propriile-i picioare, aşa cum a făcut-o din totdeauna.

Comentarii
Schilodit de jandarmi. Talpa unui bocanc i-a frânt osul piciorului
27 comentarii

andra
mama mama..dak un jandarm patea asta un om de rand facea ani grei de puscarie..asa noi facem ani grei de spitalizari si recuperari din cauza unor inconstienti!!

petter petter
asa DAAAAA ,asa ne trebuie, ba chiar mai rau.nu strigam noi , FARA VIOLENTA ?! ca si cind am cersi la cap de pod.nu unii dintre noi, acuza nu stiu ce suporteri, ai nu stiu carei echipe? ..aia nu sunt tot cetateni ai Romaniei? aia nu au drepturi? aia nu au familii? aha aia sunt suporteri, si sunt ceva mai organizati, si mai agresivi. aha deci astia pot trece la riposte violente. deci sa-i hulim , ...
Citeşte întreg comentariul

ema
http://www.dejeanul.ro/content/dupa-ce-a-omorat-un-om-pe-trecerea-de-pietoni-politistul-tomescu-scapa-de-inchisoare/

ema
Rusine sa va fie ca dati asa in oameni....Nu uitati ca si armata a platit pt cele facute la revolutie....o sa platiti si voi

Julia
@ john
cu mentalitatea ta schilodita n-o sa intelegi nimic, dar raspund totusi in speranta ca macar un singur alt roman va pricepe diferenta intre a avea drepturi ca om sau a fi doar un nimic sub piciorul oricarui nemernic in uniforma. jandarmii sint acolo cu un singur scop: sa protejeze demonstrantii impotriva violentelor si sa protejeze proprietatea publica si particulara impotriva ... Citeşte întreg comentariul

-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
Multimedia
Alte ştiri
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
- Didier şi Basti » MySport creionează două destine diferite de lider
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Pădureanu vrea o colaborare a Gloriei Bistriţa cu Steaua
"Mi-am propus o colaborare cu Steaua, la primul drum pe care îl fac la Bucureşti mă ...
Citește articolul
Cristian Mungiu printre favoriţii Festivalului de la Cannes
Pelicula cineastului român evocă un caz de exorcizare pe dealurile României, după cum ...
Citește articolul
Tenis: Simona Halep, învinsă în finala turneului WTA de la Bruxelles
Halep a cedat după o oră şi 24 de minute şi va primi 57.000 de dolari şi 320 puncte ...
Citește articolul
Vaticanul confirmă oficial arestarea majordomului Papei pentru divulgarea de informaţii confidenţiale
'Confirm că persoana arestată miercuri pentru posesie ilegală de documente confidenţiale, găsite la ...
Citește articolul
O urnă în care se presupune ca s-ar afla cenuşă a lui Nyiro Jozsef, găsită la Corund
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip, a declarat, ...
Citește articolul
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultur ... Citeste articolul
Mii de oferte de locuinte sunt prezentate la acest sfârsit de saptam& ... Citeste articolul
Târgul National Imobiliar este cel mai amplu eveniment de acest fel, ... Citeste articolul
Perioada dificila din punct de vedere economic pe care o traversam este una ... Citeste articolul
Alte ştiri
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ...
Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ...
Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ...
Citește articolul

jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită