Şedinţă comemorativă cu scandal la Timişoara: Primarul a părăsit sala, hulit de revoluţionari
"Ne-am săturat de pupincurişti!”, "Comuniştilor!” – asta şi multe altele şi-au strigat revoluţionarii la şedinţa Consiliui Local Timişoara de vineri dedicată Revoluţiei. Primarul Gheorghe Ciuhandu, cei doi viceprimari şi puţinii consilieri locali prezenţi la întâlnire au părăsit aproape toţi sala.
Şedinţa de consiliu a început cu discursul primarului, care a condamnat iniţiativa parlamentarilor ieşeni de a declara Iaşiul ca oraş iniţiator al Revoluţiei. "Se inventează acum o nouă istorie a Revoluţiei, cum că la Iaşi s-ar fi născut nu ştiu ce nucleu şi ăştia ar fi demonstrat. Eu am respect pentru Iaşi, pentru Moldova, dar mi se pare de-a dreptul penibil să schimbi istoria aşa cum a fost ea şi aşa cum am trăit-o cu toţii. Ne-am adresat parlamentarilor de Timiş să ia măsuri. (…) Tot oraşul îi cunoaşte pe cei care şi-au riscat viaţa. Este inadmisibil ca aceşti oameni să nu fie recunoscuţi (…) Este inadmisibil ca tot felul de impostori care s-au aliat cu Ceauşescu şi cu Iliescu să beneficieze de indemnizaţii. Impostorii trebuie să dispară”, a declarat Ciuhandu.
Revoluţionarii au bătut din palme, au scandat "Timişoara”, "Primarul e cu noi”, "Păcat, păcat de sângele vărsat”. Mulţi dintre consilieri au chiulit de la şedinţă. De exemplu, din partea grupurilor PDL şi PNL a fost câte un singur ales. Consilierul democrat-liberal Marinel Horablaga s-a ridicat şi a părăsit sala în momentul în care revoluţionarii au început să atace partidul de guvernământ. Apoi au plecat, rând pe rând, şi ceilalţi consilieri, în frunte cu primarul Gheorghe Ciuhandu, după ce întâlnirea s-a transformat într-un circ în toată regula.
Revoluţionarii s-au luat la ceartă între ei, şedinţa scăpând de sub control în momentul în care preşedintele Asociaţiei Luptătorilor din Timisoara Arestaţi în Revoluţie – A.L.T.A.R. 1989, Virgil Hosu, a început să le împartă diplome şi plachete revoluţionarilor care s-au aflat în greva foamei ca formă de protest împotriva suspendării indemnizaţiilor şi primarului, pentru că i-a sprijinit. "Ce să spun, că mănâncă placheta şi din diplomă îşi face salată de tăiţei”, a spus o femeie din sală, fiind atacată asociaţia condusă de Hosu. "Ne-am săturat de pupincurişti!”, "Comuniştilor”, s-a strigat din primele rânduri. Revoluţionarii s-au certat pe diferite subiecte, începând de la care este cea mai importantă dată a Revoluţiei care ar trebui marcată, până la care dintre ei este mai îndreptăţit să se numească "revoluţionar”, ce a făcut fiecare în acel Decembrie 1989 şi cine este mai în măsură să conducă lucrările şedinţei. A curs cu insulte, revoluţionarii numindu-se între ei chiar şi "nesimţiţi” şi fiind la un pas să se îmbrâncească în câteva momente.
Tudorin Burlacu, preşedintele Asociaţiei "Frăţie, Egalitate, Colaborare şi Cooperare”, a făcut apel la parlamentari să facă în aşa fel încât revoluţionarii să primească şi ei… un spaţiu de emisie pentru a-şi putea spune păsurile. La şedinţă au participat şi Ion Marcu şi Lorin Fortuna.
Deputatul Uniunii Bulgarilor din Banat, Niculae Mircovici, le-a spus revoluţionarilor că ar exista bani pentru indemnizaţiile lor, pe care guvernanţii au decis să le suspende în 2012, dar că "nu există voinţă politică”. Cei din sală au strigat "Libertate”, "Jos Băsescu” şi "Jos Puterea”. După mai bine de o oră de certuri, revoluţionarii au început să plece. "N-aţi vorbit pe ce trebuia să vorbiţi. V-aţi certat pe căcaturi şi pe partide. Vă daţi că sunteţi mari revoluţionari”, a conchis unul dintre ei în timp ce părăsea sala…


Comunismul - flamura cea rosa , cu umbra-i de dreptate, sfinteste a ta viata de tina si pacate /Nu ! Nu esti tu de vina ci-s cei ce te-au vandut : Moise , Mahomed si Hristos .
-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
- Didier şi Basti » MySport creionează două destine diferite de lider
wall-street.ro




jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

