Arhiva
Observator.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Şedinţe de consiliu, în funcţie de interese

3 noiembrie 2009
Consilierii PD-L se întâlnesc astăzi pentru a-şi mai rezolva din "probleme"
 Foto: Marin Raica / Jurnalul Naţional 

Consilierii generali ai Capitalei îşi fac de cap în continuare. După ce s-au înjurat, s-au acuzat de tot felul de "mangle" şi s-au huiduit, au hotărât să facă propriile şedinţe de consiliu în funcţie de grupurile de interese din care fac parte. Astfel, astăzi cei din PD-L au convocat o şedinţă cu opt puncte pe ordinea de zi, iar mâine, va fi rândul celor de la PNL şi PSD.



Proiectele propuse de partidele reprezentante în Consiliul General nu mai încap pe aceeaşi ordine de zi. Aşa că aleşii locali au decis să facă mai multe şedinţe pentru a-şi satisface interesele. Săptămâna aceasta vor fi două. Astăzi este ziua celor de la PD-L care au convocat o şedinţă, fiind propuse opt puncte. Primul se referă la deja celebra parcare din faţa Băncii Naţionale, un caz semnalat de primarul Sorin Oprescu înainte de a pleca în concediu. Este vorba despre proiectul de hotărâre privind transmiterea din administrarea Consiliului General al Capitalei în administrarea Consiliului Local Sector 3, a terenului în suprafaţă de 1.885 mp, dintre Străzile Smârdan şi Eugeniu Carada, situat în faţa imobilului din Strada Doamnei nr. 8-10, pentru sistematizare, reabilitare şi amenajare locuri de parcare. Oprescu declara în urmă cu o lună că această parcare a fost intabulată printr-un fals de şeful Oficiului de Cadastru de la Sectorul 3.

"Am făcut o plângere penală, pentru că terenul a fost trecut pe numele Băncii Naţionale, fără ca Primăria Capitalei să-şi dea acordul. Cei de la Banca Naţională şi-au cerut scuze atunci când au văzut actele", a declarat la vremea respectivă Oprescu. Subiectul revine în actualitate, conducerea Primăriei Sectorului 3 probabil intenţionând să intre în legalitate.

DE LA MINISTER, LA SECTOR

O altă dorinţă a primarului Liviu Negoiţă, propusă tot pe ordinea de zi, sună cam aşa: proiect de hotărâre privind înaintarea către Guvernul României a cererii de emitere a unei hotărâri privind transmiterea imobilului (cazarmă 1868) din domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al Municipiului Bucureşti şi în administrarea Consiliului Local al Sectorului 3, în vederea dezvoltării Complexului Sportiv "Voinicelul". O altă temă de interes major este cea referitoare la împuternicirea primarilor de sector de a încheia acte adiţionale de prelungire a contractelor pentru serviciul de salubritate. Tot astăzi va fi discutat şi cazul societăţii franceze Apa Nova. Se propune aprobarea unui act adiţional la Contractul de Concesiune semnat în 2000, cu privire la furnizarea de servicii de alimentare cu apă şi canalizare.

Proiectul a fost respins la ultima şedinţă de Consiliu. Mâine şedinţa aleşilor locali  ai opoziţiei se anunţă scurtă, pentru că pe ordinea de zi a fost trecut doar un singur punct: proiect de hotărâre privind împuternicirea Consiliului Local al Sectorului 1 de a hotărî cu privire la înfiinţarea unei societăţi comerciale pe acţiuni având ca asociaţi Consiliul Local al Sectorului 1 şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, cu obiect principal de activitate administrarea locuinţelor aflate în patrimoniul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială. Poate acesta este singurul subiect care se referă la problemele bucureştenilor, fiind rezolvate astfel cazurile sociale.

Taguri asociate:     observator
Comentarii
Şedinţe de consiliu, în funcţie de interese
6 comentarii
Cezara Constantin
candidat cu cel mai sincer mesaj electoral, un indemn la unire, intelepciune, echilibru. HAI ROMANIA.
03/11/2009 12:43:47 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Gigi
Adevarul este ca nicio alta solutie, in afara de Oprescu, nu ar fi rentabila pentru interesul tarii. Oprescul este omul pentru oameni! Hai, Oprescu!
03/11/2009 12:23:09 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Ninel Stoica
Nu mai stiu cum sa-l impiedice sa ajunga la Cotroceni, desi vrea binele romanilor. Romani, treziti-va, nu va lasati intimidati. Avem o tara frumoasa, au praduit-o, jefuit-o, in detrimentul viitorului nostru.
03/11/2009 12:13:36 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Dedeea
Oprescu chiar stie care sunt probleme cu care ne confruntam si va face tot posibilul sa le rezolve!Doctoru urmareste bine tarii si nu putinii bani care ne-au mai ramas!!
03/11/2009 12:09:00 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Emil
Uite ca cineva chiar se ocupa de situatia capitalei, Sorin Oprescu ghiar e un adevarat profesionist nu cred ca a mai fost primar ca el dupa 1989. Bravo domnule Oprescu la cat mai multe succese in folosul cetatenilor va doresc !
03/11/2009 11:20:48 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Primul antrenor al lui Bute îi pune echipa la zid: "Tactica i-a fost FATALĂ!"
Primul antrenor al lui Bute îi pune echipa la zid: "Tactica i-a fost FATALĂ!" Felix Păun, primul antrenor al lui Lucian Bute, a vorbit despre înfrîngerea ... Citește articolul
Lucian Bute: "Cea mai urâtă seară! E o înfrângere dură, dar am un caracter puternic, pot reveni"
Lucian Bute: "Cea mai urâtă seară! E o înfrângere dură, dar am un caracter puternic, pot reveni" La mai mult de două ore după ce fusese învins prin KO de Carl Froch,Lucian ... Citește articolul
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârle­fus, as­tro­log, trai­ner spi­ri­tual, ... Citește articolul
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent! Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ... Citește articolul
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO)
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO) La fix a început şi meciul de box dintre Bute şi Froch. La două fix, asta după ce toată lumea ... Citește articolul
imopedia.ro
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul