Sezon deschis la "Ghenoşi", pentru autorităţile române
Un alt membru al grupării "Ghenosu" care ar fi fost de faţă când Daniel Uţă l-a lovit pe poliţistul din Târgovişte a fost ridicat de poliţişti şi va fi audiat la Parchetul Tribunalului Dâmboviţa, în calitate de martor.
Anchetatorii l-au ridicat pe bărbat de pe o stradă din Târgovişte şi urmează să îl audieze în cazul agresării poliţistului de la IPJ Dâmboviţa Codruţ Oprea.Sursele citate au precizat că este vorba de Vasile Roman, zis "Purice", care ar face parte din gruparea "Ghenosu, el fiind unul din cei doi bărbaţi care erau cu Daniel Uţă când acesta l-a lovit pe poliţistul Codruţ Oprea.
Daniel Uţă, reţinut după ce l-a lovit în cap, într-un local din Târgovişte, pe poliţistul Codruţ Oprea, care în urma incidentului a ajuns în comă la spital, a fost arestat preventiv de Tribunalul Dâmboviţa, luni după-amiază, pentru 29 de zile, sub acuzaţia de tentativă la omor calificat.
Potrivit reprezentanţilor Tribunalului Dâmboviţa, decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Ploieşti. Tânărul urmează să fie dus în arestul Poliţiei Judeţene Dâmboviţa.
Potrivit avocatului lui Daniel Uţă, acesta şi-a recunoscut fapta, dar a spus că nu a lovit cu premeditare.
"A lovit din greşeală, a fost o eroare. Regretă fapta, ştie că poliţistul e în stare foarte gravă şi ne rugăm să fie bine, ne dorim să fie bine. Este o nenorocire, este vorba de despre viaţa a doi tineri - unul care se zbate între viaţă şi moarte şi celălalt care şi-a distrus viaţa, probabil", declara avocatul Beatrice Dan.
Procurorii au audiat, de duminică şi până în prezent, câteva zeci de persoane care au calitatea de martori în acest caz. Printre aceştia sunt şi Dragoş Băncilă, care a fost ridicat dintr-un apartament din Bucureşti împreună cu Daniel Uţă, precum şi tânăra în locuinţa căreia au fost găsiţi cei doi.



-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
- Secetă de 44 de ani pentru Dinamo! » "Cîinii" nu au mai învins Rapidul în finală din 1968
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
wall-street.ro




jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

