Arhiva
Observator.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Şpagă la ANPC. Doi comisari, arestaţi pentru mită

6 septembrie 2010 – 12:29

Doi comisari ai Comisariatului pentru protecţia Consumatorilor Bucureşti-Ilfov au fost arestaţi pentru luare de mită, după ce au primit câteva mii de lei pentru a aplica sancţiuni mai blânde unor administratori de societăţi comerciale.



Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bucureşti efectuează cercetări penale faţă de inculpaţii Maria Bologa şi Sorin Gabriel Stoinea, comisari în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor - Comisariatul General pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti – Ilfov, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de luare de mită în formă continuată (trei, respectiv două acte materiale), informează, luni, DNA.

Potrivit anchetatorilor, în 15 iulie 2010, cu ocazia unui control, inculpata Bologa Maria, în calitatea sus menţionată, a pretins şi primit de la un denunţător 2.000 lei pentru a constata, cu ocazia verificărilor efectuate la societatea comercială administrată de denunţător, alte contravenţii decât cele reale, mai puţin grave, astfel încât să poată aplica amenzi mai reduse.

La data de 16 iulie 2010, ca urmare a unor alte controale desfăşurate la două societăţi comerciale, inculpata Bologa Maria, în prezenţa lui Stoinea Sorin-Gabriel, a pretins suma de 2.000 lei, din care a primit 1.000 lei de la un denunţător, respectiv a pretins şi primit 2.500 lei de la o altă persoană denunţătoare, pentru a constata alte contravenţii decât cele reale, mai puţin grave, prevăzute cu amenzi într-un cuantum mai redus.

Inculpaţilor Bologa Maria şi Stoinea Sorin-Gabriel li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală.

În 3 septembrie 2010, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestora pe o perioadă de 24 de ore, iar la aceeaşi dată, Tribunalul Bucureşti a hotărât arestarea preventivă a celor doi inculpaţi pe termen de 29 de zile.

Taguri asociate:     observator
Comentarii
Şpagă la ANPC. Doi comisari, arestaţi pentru mită
niciun comentariu
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Primul antrenor al lui Bute îi pune echipa la zid: "Tactica i-a fost FATALĂ!"
Primul antrenor al lui Bute îi pune echipa la zid: "Tactica i-a fost FATALĂ!" Felix Păun, primul antrenor al lui Lucian Bute, a vorbit despre înfrîngerea ... Citește articolul
Lucian Bute: "Cea mai urâtă seară! E o înfrângere dură, dar am un caracter puternic, pot reveni"
Lucian Bute: "Cea mai urâtă seară! E o înfrângere dură, dar am un caracter puternic, pot reveni" La mai mult de două ore după ce fusese învins prin KO de Carl Froch,Lucian ... Citește articolul
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârle­fus, as­tro­log, trai­ner spi­ri­tual, ... Citește articolul
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent! Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ... Citește articolul
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO)
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO) La fix a început şi meciul de box dintre Bute şi Froch. La două fix, asta după ce toată lumea ... Citește articolul
imopedia.ro
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul