Din cele 71 de persoane învinuite în dosarul contrabandei cu ţigări instrumentat de IPJ Argeş şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, marţi seară s-a dispus reţinerea a 35 dintre ele, care ieri au fost prezentate pe rând în instanţă cu propuneri de arestare preventivă. Printre cei 35 de suspecţi reţinuţi se află şi doi cetăţeni irakieni cu domiciliul în Bucureşti, dar şi un poliţist, şef de post în comuna Denta, din judeţul Timiş. Poliţistul se aproviziona cu ţigări din Serbia şi apoi le vindea la o parte din contrabandiştii din Bucureşti. Inedit este faptul că în timpul percheziţiilor de marţi, poliţiştii au găsit câteva zeci de baxuri cu ţigări într-o grădiniţă particulară din Capitală, deţinută de cei doi cetăţeni irakieni.
În cazul de faţă au fost întocmite două dosare penale, pentru contrabandă cu ţigări şi evaziune fiscală şi comercială, dar şi asociere în vederea comiterii de infracţiuni. Printre cei 35 de suspecţi reţinuţi se află şi rudele unui ofiţer de poliţie din judeţul Argeş. Este vorba de mai multe rude, chiar de gradul I ale unui subinspector de la poliţia oraşului Mioveni. Şeful IPJ Argeş, comisarul şef de poliţie Dumitru Nicolae a spus că se va decide dacă poliţistul respectiv va fi cercetat disciplinar, doar dacă pe parcursul derulării cercetărilor vor apărea date şi indicii cum că acesta ştia de activitatea infracţională a rudelor sale. Anchetatorii au mai precizat că din totalul celor 71 de învinuiţi două persoane nu au fost găsite la domicilii, urmând ca zilele acestea să aibă loc alte două descinderi.
Chiar dacă ancheta coordonată din Argeş este total diferită de acţiunea de amploare organizată de DNA şi DGA la mai multe vămi din ţară, există oarecum şi puncte comune pentru că ţigările erau aduse în ţară din Serbia, Moldova sau Ucraina, prin sustragere de la controlul vamal. Ţigările erau depozitate în mai multe locuri din Bucureşti şi de aici se aprovizionau cei din ţară, în special cei din Argeş, fiind în total 21 de învinuiţi din Piteşti şi alţi 14 din diferite locaţii din judeţ.
Procurorul Iolanda Drăguţ, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, a precizat că în urma celor 77 de percheziţii domiciliare au fost ridicate 300 de baxuri de ţigări, aproximativ 500.000 de lei, sume mari de valută, dar şi bijuterii sau arme:"Totodată au fost identificate mai multe contracte de depozite bancare. Un singur învinuit avea cinci depozite bancare, în care avea depozitaţi 600.000 lei şi 5000 de euro. Au fost ridicate şi 112 telefoane mobile, un singur învinuit având 18 telefoane. De asemenea, în urma percheziţiilor au fost ridicate bijuterii, arme albe, precum şi arme de foc cu aer comprimat, girofaruri şi sirene, un baston reflectorizant, mai multe paşapoarte şi cărţi de identitate, posibil falsificate”.
Pentru prima dată, în premieră la astfel de acţiuni s-au folosit investigatori sub acoperire, iar la operaţiunea din întreaga ţară au participat peste 700 de poliţişti şi mascaţi, dar şi ofiţeri de la structuri specializate. Începând de ieri, după ora 13,00, dubele poliţiei au început să-i transporte pe rând în instanţă pe cei 35 de suspecţi reţinuţi, fiind propuşi pentru mandate de arestare preventivă.

-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
Multimedia
Alte ştiri
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
- Didier şi Basti » MySport creionează două destine diferite de lider
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
FINALA EUROVISION 2012: MANDINGA a intrat în concurs cu numărul 14. Cum vi s-a părut?- LIVE TEXT
Finala Eurovision are loc în această seară în Baku Crystal Hall din capitala ...
Citește articolul
Urna găsită la Corund în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip, a declarat, ...
Citește articolul
Pădureanu vrea o colaborare a Gloriei Bistriţa cu Steaua
"Mi-am propus o colaborare cu Steaua, la primul drum pe care îl fac la Bucureşti mă ...
Citește articolul
Cristian Mungiu printre favoriţii Festivalului de la Cannes
Pelicula cineastului român evocă un caz de exorcizare pe dealurile României, după cum ...
Citește articolul
Tenis: Simona Halep, învinsă în finala turneului WTA de la Bruxelles
Halep a cedat după o oră şi 24 de minute şi va primi 57.000 de dolari şi 320 puncte ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ...
Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ...
Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ...
Citește articolul

jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită