Arhiva
Observator.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Traficanţii de droguri, salvatori ai Zonei Euro

31 iulie 2010 – 10:10
  

Este concluzia Wall Street Journal, care argumentează că mafia şi traficanţii de droguri operează cu bancnote mari din moneda euro, iar Banca Centrală Europeană face profit din cererea de bancnote de 200 şi 500 de euro. Dacă BCE face profit, şi Eurolandul stă mai bine.



Bancnotele mari fac euro să devină moneda preferată pentru pieţele negre şi economiile subterane, la fel şi pentru toţi cei care preţuiesc anonimitatea tranzacţiilor lor, a scris economistul şef al Citigroup, Willen Buiter, într-un raport recent pe care-l citează Wall Street Journal. Potrivit lui Buiter, afacerea tipăririi bancnotelor euro, care se face cu costuri aproape zero, este foarte profitabilă pentru BCE.

Când bancnotele şi monedele euro au intrat în circulaţie, în 2002, valoarea adunată a bancnotelor de 500 de euro ajungea la 30,8 miliarde de euro, scrie realitatea.net. Acum, aproximativ 285 de miliarde de euro circulă sub forma celor mai mari bancnote, iar rata de creştere anuală a numărului bancnotelor de 500 de euro este de 32%. În acest moment, 35% dintre toata biletele euro care circulă pe piaţă fac parte din această denominare maximă, pe care puţini oameni au şansa totuşi să a posede în buzunar.

Încă din 1998, SUA s-a declarat îngrijorată de faptul că bancnotele de 500 de euro fac competiţie cele de 100 de dolari, cea mai mare tipărită de Trezoreria americană, avertizând totodată că bancnotele de 500 de euro ar putea fi folosite de infractori. Dacă nu de altceva, măcar pentru că fac o eventuală pradă mai uşor de cărat: 1 milion de dolari în bancnote de 100 de dolari cântăreşte 11 kilograme; în bancnote de 500 de euro, 2,2 kilograme.

Profitul pe care-l obţine oricare bancă centrală din tipărirea de bancnote se numeşte senioraj şi provine din taxa pentru dreptul de a bate monedă. Veniturile din această taxă au devenit foarte importante în ultimul an, în condiţiile în care BCE a absorbit active de calităţi discutabile reacţionând la condiţiile crizei economice.

Cu toate acestea, balanţa BCE a crescut ajungând la aproape 2 trilioane de dolari şi are o bază de capital de 78 de miliarde de euro. Asta face BCE să arate ca un “fond de investiţii ce se dopează cu steroizi”, spune Buiter. Un rol important în această stare de fapt îl joacă exact aceste taxe pe dreptul de a bate monedă. Cu alte cuvinte, faptul că există cerere pentru bancnote mari aduce venituri la BCE, iar banca se bucură de o solvabilitate ridicată.
Taguri asociate:     observator
Comentarii
Traficanţii de droguri, salvatori ai Zonei Euro
4 comentarii
Al3leaOchi
bancnotele de 500 sunt de 5 ori mai putine deci fizic hartie de 5 ori mai putina deci 11/5=2.2kg asa ca ai mintea'n Kolaps rau rau
31/07/2010 22:18:35 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
nemuriciu
ca tacâmul să fie complet ar fi trebuit să se spună că și mai rămâne să spuneți că și traficanții de carne vie și cei de arme sunt salvatorii europei
31/07/2010 12:53:00 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
gigi
si 1 milion de euro si un prost .... au o greutate...in kg... prima mai mica... a doua mai mare.
31/07/2010 11:11:53 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Kolaps
ca "jurnalistul" care a scris aceasta stire a facut romana cu femeia de serviciu.Auzi enormitate: 1milion de dolari in bacnote de 100 de dolari cantareste 11 kg iar in bacnote de 500 de euro doar 2,2 kg.Aloooooooo aduni mere cu pere si obtii gutui??
31/07/2010 10:15:20 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Primul antrenor al lui Bute îi pune echipa la zid: "Tactica i-a fost FATALĂ!"
Primul antrenor al lui Bute îi pune echipa la zid: "Tactica i-a fost FATALĂ!" Felix Păun, primul antrenor al lui Lucian Bute, a vorbit despre înfrîngerea ... Citește articolul
Lucian Bute: "Cea mai urâtă seară! E o înfrângere dură, dar am un caracter puternic, pot reveni"
Lucian Bute: "Cea mai urâtă seară! E o înfrângere dură, dar am un caracter puternic, pot reveni" La mai mult de două ore după ce fusese învins prin KO de Carl Froch,Lucian ... Citește articolul
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârle­fus, as­tro­log, trai­ner spi­ri­tual, ... Citește articolul
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent! Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ... Citește articolul
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO)
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO) La fix a început şi meciul de box dintre Bute şi Froch. La două fix, asta după ce toată lumea ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul