Traian Băsescu face cadouri scumpe

De caţiva ani preşedintele Băsescu preferă şi (important acest “şi”, prietenii ştiu de ce!) vinurile vechi şi scumpe. Din păcate aceleaşi gusturi s-au perpetuat şi in materie de metehne.

 Whisky-ul, preferinţa din tinereţe a lui Traian Băsescu, s-ar părea că a căzut in derizoriu. Sau mai bine zis nu mai e in prim-planul vieţii sale de zi cu zi, in care şi-au făcut loc, mai nou, băuturile nobile, dar şi foarte scumpe. De exemplu vinurile vechi, de pană in 100 de ani. Xeres, Porto, Tokay, doar pivnicerul domniei sale poate spune cu exactitate! Da, da, aşa e!: odată cu apropierea crizei, preşedintele romanilor “bogaţi”(cu salarii de 800 de lei pe lună) a căpătat gusturi costisitoare. El nu numai consumă licori pentru buzunare fine, ci le mai face şi cadou, din salariul său de preşedinte sărac. Incă din 2007 a reuşit să renunţe (parţial) la sticla de whisky exprimandu-şi admiraţia pentru una de vin sec, vechi, vechi. Una plină cu o licoare bahică de inceput de secol XX.  Care ajunge la un cost de pană-n 1000 de euro, după cum apreciază părintele viei şi vinului din Romania, academicianul Valeriu D. Cotea, oenolog. In cartea sa “O sută de zile cu Monica Lovinescu”, scriitoarea Doina Jela relatează un episod spumos care il are ca protagonist pe insuşi preşedintele ţării, Traian Băsescu. Era in 2007, la şase luni de la moartea scriitorului Virgil Ierunca, soţul Monicăi Lovinescu. Cu o sănătate din ce in ce mai precară scriitoarea preferă din cand in cand compania lui Doina Jela pe care o invită destul de des pentru a o intalni in capitala Franţei. “Sunt doar şase luni de cand Virgil nu mai este…Sunt din nou la Paris şi cum B. lipseşte, am stabilit că stau la ea”, spune Jela. Incă de la Bucureşti Doina Jela stabileşte cu Monica Lovinescu la telefon, care ii spune: “Vino. Preşedintele Băsescu mi-a trimis o sticlă de vin de la 1903. Vino să o bem impreună”. Ştie că nu pot să beau dar nu mă crede, relatează Jela…”Chiar 1903?”, zic. “Da”…Imi cere să aduc sticla cu vin. “Vezi că e jos langă frigider, ţi-am păstrat şi ţie din ea. “Păi bem impreună, nu?”. “Da, zice mulţumită, bem impreună”. Pun două pahare cu picior, din cele elegante, şi caut sticla. Murdară ca vai de ea, de “patina”a 104 ani de stat la “cave”, pe dinafară. Pe dinăuntru sticla mai conţine cam un deget jumătate de vin de culoare roşu albăstrui. Fix cat să murdăreşti fundul unui pahar. Il murdăresc pe al meu, de curiozitate, nu băusem cred un vin de 100 de ani, in realitate scria pe el “Anul 1930” şi nu mai ştiu cat, şi in al ei pun un deget de alt vin, din sticla rouge deja desfăcută.

 “Vinul acesta e cumpărat de cei care n-au ce face cu banii!”

 Că e vin din 1903 sau din 1930, nu e foarte important acest lucru. Vinurile provenite din ambii ani vehiculaţi se găsesc foarte greu in ţară. Chiar şi in străinătate sunt greu de găsit şi sunt extrem de scumpe. Am stat de vorbă pe această temă cum spuneam cu un oenolog, nimeni altul decat academicianul Valeriu D. Cotea, singurul specialist al vinului cu acest titlu din Romania.  “Ce spuneţi, vin din 1903? E pentru prostănaci! Vinul acesta e cumpărat mai mult de excursioniştii americani care n-au ce face cu banii. E pentru jobani! (corporatiştii bine plătiţi – n. red.). Sunt bune, eu am gustat un Xeres de 112 ani. Unele din aceste vinuri au modificări favorabile ale componentelor sale. Dar nu e obligatoriu să fie foarte bun un vin vechi. Eu beau vin nu din 1930, ci vechi de trei ani. Poate costa 100 pană la 1000 de euro. Eu le prefer pe cele de 10 euro! In Romania nu prea se mai găsesc astfel de vinuri. Vechile colecţii au fost decimate (lasă de inţeles de cine - n. red.). E posibil să fie la Jidvei, la Cotnari, dar nu atat de vechi! La Cramele Bazilescu. Dar e posibil ca un vin  nou să fie la fel de bun sau chiar mai mult. In orice caz, cu toate că se produc utilizand tehnologii diferite, nu se compară vinul cu whisky-ul”. Chiar şi din acela consumat de Preşedintele Băsescu. Că doar n-o fi din cel mai ieftin! Hai noroc, domnu’ Preşedinte!