Transportul aerian din România înregistrează un trend descendent
28 octombrie 2009 – 20:35
Transportul aerian din România va scădea în acest an cu până la 5% faţă de 2008, când au fost înregistraţi 9,1 milioane pasageri şi o valoare a pieţei de 600 milioane de euro, a declarat, miercuri, şeful Direcţiei Generale Aviaţie Civilă din Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Radu.
"Anul trecut, piaţa aeriană din România a avut o valoare de aproximativ 600 milioane de euro, fiind înregistrat un trafic de 9,1 milioane de pasageri pentru cele 17 aeroporturi din ţară. Pentru anul acesta, estimăm o scădere uşoară, de până la 5%", a spus Radu la un seminar pe tema transportului aerian.
Companiile low cost au transportat anul trecut, din şi către România, 2,5 milioane de pasageri. Radu a susţinut că România ar putea avea, în următorii cinci-şapte ani, o infrastructură bine pusă la punct. "Criza ne-a afectat însă din punct de vedere al aviaţiei civile, România a înregistrat o creştere importantă, iar o dată cu terminarea crizei sunt premise pentru continuarea acestui trend. Sunt convins că România va fi o ţară atractivă pentru oportunităţile obiectivului nostru principal din mediul de afaceri. Va mai dura cinci-şapte ani până să avem o infrastructură pusă la punct", a spus Radu.
Mediafax
PUBLICITATE
Comentarii
Transportul aerian din România înregistrează un trend descendent
niciun comentariu
-
Potrivit directorului de întreţinere în Compania Naţională de Drumuri, patru linii de cale ferată sunt închise, iar 35 de trenuri sunt anulate, în special trenuri cu rang personale pe rute nesolicitate. Cristian Andrei a precizat că echipele CFR acţionează cu 148 mijloace pentru deszăpezirea celor zece secţii de circulaţie... -
Economia României este încă cea mai slabă din Uniunea Europeană şi continuăm să fim una dintre cele mai vulnerabile ţări în faţa "furtunii" care pare să vină. Aceasta este părerea preşedintelui PSD Victor Ponta, căruia jurnaliştii de la Reuters i-au luat joi un interviu. Ponta a declarat că în ciuda numeroaselor măsuri de... -
UPDATE 9:40 - CNADNR anunţă că a fost redeschis traficul pentru toate categoriile de vehicule pe următoarele drumuri: A1 Bucureşti - Piteşti, DN 4 Bucureşti - Olteniţa, DN5 Bucureşti - Giurgiu, DN 2 Bucureşti - Urziceni şi DN 65A Miroşi - Turnu Măgurele. Atenţionarea cod galben de ninsori, viscol şi polei emisă de ANM a intrat ieri în...
Multimedia
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
35 trenuri sunt anulate, circulaţia pe aeroporturi se desfăşoară normal
Potrivit directorului de întreţinere în Compania Naţională de Drumuri, patru linii de ...
Citește articolul
Potrivit directorului de întreţinere în Compania Naţională de Drumuri, patru linii de ...
Citește articolul
Ce ne aşteaptă după codul galben de ninsori şi viscol. Vezi prognoza meteo până marţi
Potrivit meteorologilor, în următoarele zile ne aşteaptă frig, lapoviţă şi polei. Astăzi, ...
Citește articolul
Potrivit meteorologilor, în următoarele zile ne aşteaptă frig, lapoviţă şi polei. Astăzi, ...
Citește articolul
Ponta, interviu pentru Reuters: România, cea mai vulnerabilă ţară din UE
Economia României este încă cea mai slabă din Uniunea Europeană şi continuăm să fim una ...
Citește articolul
Economia României este încă cea mai slabă din Uniunea Europeană şi continuăm să fim una ...
Citește articolul
Zeci de drumuri naţionale şi A2, închise. Traficul pe A1 a fost redeschis. Urmăreşte starea actualizată a drumurilor în timp real
UPDATE 9:40 - CNADNR anunţă că a fost redeschis traficul pentru toate categoriile de vehicule pe ...
Citește articolul
UPDATE 9:40 - CNADNR anunţă că a fost redeschis traficul pentru toate categoriile de vehicule pe ...
Citește articolul
Viaţa în stil baroc, la Palatul Brukenthal din Avrig
Spiritul baronului Samuel von Brukenthal i-a transformat pe locuitorii oraşului ...
Citește articolul
Spiritul baronului Samuel von Brukenthal i-a transformat pe locuitorii oraşului ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
Mumbai este faimos pentru multe lucruri, printre care si industria de film ... Citeste articolul
Piata imobiliara americana s-a prabusit spectaculos în ultimii ani. C ... Citeste articolul
China analizeaza modul în care poate oferi un sprijin suplimentar Zon ... Citeste articolul
Piata birourilor din România a suferit cele mai mari schimbari î ... Citeste articolul
Alte ştiri
PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE




jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

