Arhiva
Observator.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Un miliardar rus a pus ochii pe Le Monde

22 iunie 2010 – 19:31
Miliardarul rus Gleb Fetissov, proprietarul grupului bancar Ma Banque, vrea să cumpere prestigiosul cotidian francez Le Monde. Potrivit publicaţiei ruse Kommersant, citată de AFP, Fetissov a depus deja oferta de cumpărare şi a declarta că, în caz de reuşită, nu are de gând "să se retragă din proiect pe termen scurt".

"Pentru mine, este vorba în primul rând de un proiect de afaceri: voi dezvolta un cotidian şi voi păstra pachetul de acţiuni majoritar", a declarat Fetissov. El nu a precizat suma la care se ridică eventuala tranzacţie, în schimb, el va atrage la Le Monde mai ales oameni de afaceri ruşi interesaţi de investiţiile franceze.
Le Monde caută un cumpărător care va trebui să investească masiv într-un grup de media cu mari datorii.
Le Monde a anunţat luni că a primit două oferte de preluare contra unor sume cuprinse între 80 şi 120 de milioane de euro.

Prima ofertă a fost depusă de grupul format din oamenii de afaceri Matthieu Pigasse, Xavier Niel şi Pierre Bergé & associés. A doua a fost depusă de Claude Perdriel, patronul Nouvel Observateur, operatorul France Télécom şi grupul media spaniol Prisa (cotidianul El Pais).
Gleb Fetissov, a cărui avere este estimată la 1,6 miliarde de dolari, ocupă locul al 42-lea în topul celor mai bogaţi oameni din Rusia, realizat în 2010 de publicaţia Forbes.
Un alt cotidian francez, France Soir, a fost preluat anul trecut de fiul unui oligarh rus, Aleksandr Pugachev, în vârstă de 25 de ani, care a investit mai multe zeci de milioane de euro în dezvoltarea publicaţiei.
Taguri asociate:     mass-media
Comentarii
Un miliardar rus a pus ochii pe Le Monde
niciun comentariu
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
(VIDEO) Cum se vede o ploaie de meteoriţi din spaţiu
(VIDEO) Cum se vede o ploaie de meteoriţi din spaţiu Astronautul Don Pettit, aflat la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale a trimis către NASA ... Citește articolul
Obreja: "În contract există revanşa. Se poate recureri titlul la Montreal sau oridunde în altă parte"
Obreja: "În contract există revanşa. Se poate recureri titlul la Montreal sau oridunde în altă parte" Preşedintele FR Box, Rudel Obreja, a declarat că pugilistul Lucian Bute a pierdut mult prea uşor ... Citește articolul
Carl Froch: "Mulţi m-au desconsiderat! Bute e un mare campion, dar acum trebuie să vorbim despre mine!"
Carl Froch: "Mulţi m-au desconsiderat! Bute e un mare campion, dar acum trebuie să vorbim despre mine!" Carl Froch, boxerul care a reuşit să-i ia centura lui Lucian Bute, a explicat care a fost secretul ... Citește articolul
Primul antrenor al lui Bute îi pune echipa la zid: "Tactica i-a fost FATALĂ!"
Primul antrenor al lui Bute îi pune echipa la zid: "Tactica i-a fost FATALĂ!" Felix Păun, primul antrenor al lui Lucian Bute, a vorbit despre înfrîngerea ... Citește articolul
Lucian Bute: "Cea mai urâtă seară! E o înfrângere dură, dar am un caracter puternic, pot reveni"
Lucian Bute: "Cea mai urâtă seară! E o înfrângere dură, dar am un caracter puternic, pot reveni" La mai mult de două ore după ce fusese învins prin KO de Carl Froch,Lucian ... Citește articolul
imopedia.ro
Apartament in Oltenitei

3 camere

Suprafata utila: 83.32 mp

69.900 EU

Vila in Pipera

4 camere

Suprafata utila: 130 mp

160.000 EU

PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul