Arhiva
Observator.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Ungurii din România s-au dus cu miile la Budapesta, ca să-l susţină pe Viktor Orban (VIDEO)

22 ianuarie 2012 – 00:05
 Foto: BERNADETT SZABO / REUTERS 
O manifestaţie organizată în sprijinul premierului ungar Viktor Orban a atras aproape 100.000 de persoane sâmbătă după-amiază, la Budapesta, în timp ce alţi 5.000 de protestatari au cerut demisia preşedintelui Pal Schmitt, acuzat de plagiat.

Romanii s-au dus cu miile, iar la scurt timp după manifestaţie, ministrul Afacerilor Externe, Janos Martonyi, a declarat că Guvernul poate "scoate de zece ori mai multe persoane în stradă". Manifestanţii au venit din toată Ungaria sau cu autobuze din ţările învecinate care au o puternică minoritate maghiară, precum România sau Slovacia.

Manifestaţia a fost organizată de jurnalişti apropiaţi de partidul Fidesz al premierului Orban, pentru a demonstra că dreapta este în continuare capabilă să adune mulţimi pe străzile din Budapesta. Organizatorii au evocat prezenţa a circa cel puţin 100.000 de manifestanţi. Mulţi au venit cu drapele ungare şi afişe care proclamau admiraţia faţă de Orban. "Iubim ţara noastră, îl iubim pe Viktor", se putea citi pe pancarte. (realitatea.net)
Comentarii
Ungurii din România s-au dus cu miile la Budapesta, ca să-l susţină pe Viktor Orban (VIDEO)
42 comentarii
florin
sint ca mustele pe cacat dar din pacate cacat este peste tot mergeti pe cacatu vostru in ungaria daca va accepta
05/04/2012 07:38:37 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
gaby
Intradevar sa ramana acolo si daca se poate sa scoatem si unguri din guvern sunt in plus.
11/02/2012 22:48:35 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Gelu
Daca au plecat, acolo sa ramana!
24/01/2012 10:14:21 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Gigi
CATI ANI ARE UNGARIA SI CATI ANI ARE ROMANIA..................1116 - 153.......ASTA SPUNE TOTUL................. UNGUR INBSEAMNA IN TURCA "10 SAGETI" , IAR ROMAN NU INSEAMNA NIMIC .
23/01/2012 17:04:46 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Ionut
Puternica solidarizare a ungurilor cu premierul Victor Orban,nu știu dacă e un lucru bun,dar ne arată care este diferența între noi și unguri.În timp ce ungurii s-au adunat în număr de peste 100000 să-l apere pe Viktor Orban,la București se adună zilnic doar 2-3000 de persoane pentru a-i dărâma pe Băsescu și Boc,identificați ca dușmani ai românilor.Ungurii din România care au participat la ... Citeşte întreg comentariul
23/01/2012 12:59:58 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
FINALA EUROVISION 2012: MANDINGA a intrat în concurs cu numărul 14. Cum vi s-a părut?- LIVE TEXT
FINALA EUROVISION 2012: MANDINGA a intrat în concurs cu numărul 14. Cum vi s-a părut?- LIVE TEXT UPDATE 00.05 Melodiile participante sunt trecute în revistă, sunt prezentate numerele de ... Citește articolul
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc Sezonul concediilor se apropie şi din bagaje nu pot să lipsească gadget-uri specifice. Camera video ... Citește articolul
Între fluturaşi de stradă, consiliere politică şi rock alternativ
Între fluturaşi de stradă, consiliere politică şi rock alternativ A absolvit Ştiinţe Politice şi un Master în Relaţii Internaţionale şi Diplomaţie, şi-a-nceput ... Citește articolul
La minister, nu prea demult
La minister, nu prea demult “Domnule, vă sun de la nivel de secretar de stat… Petru Lificiu mă numesc. Eu nu mă ... Citește articolul
Combateţi ridurile prin metode naturale
Combateţi ridurile prin metode naturale Numeroase produse antiîmbătrânire pretind că “şterg” ridurile şi fac pielea ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul