Vicepreşedintele CJ Timiş ia de la stat şi dă la privat!
Autor: MIRCEA OPRIS
8 februarie 2010 – 17:02
Vicepreşedintele CJ Timiş, Adam Crăciunescu, (foto) reuşeşte performanţa de a fi în acelaşi timp angajat al statului român dar şi angajat al unei firme private. Culmea, tocmai o firmă care luni a participat la o licitaţie publică. Cu alte cuvinte, înaltul funcţionar ia de la stat şi dă la privat, chiar acolo unde figurează ca angajat.
Crăciunescu este cunoscut drept unul dintre cei mai bogaţi politicieni din judeţul Timiş, având un istoric de afaceri foarte bogat. Acest lucru reiese chiar din propria declaraţie de avere. Chiar dacă a ieşit din firmele pe care le patrona, Jurnalul Naţional a intra în posesia unui act extrem de recent care dovedeşte că Adam Crăciunescu este încă angajat la o firmă cărăşeană, cu funcţia de inginer. Astfel, politicianul ia salariu şi de la consiliul judeţean dar şi de la firma privată, fiind într-o poziţie de incompatibilitate crasă.
STAT, PRIVAT...VENIT GARANTAT
Omul de afaceri Adam Crăciunescu are în proprietate 185 de hectare de foiase în judeţele Arad şi Timiş şi, cu toate că deţinea propria firmă privată trasnferată soţiei şi copiilor, s-a angajat la o altă societatea comercială, Building Forest Company SRL din Băile Herculane, în calitate de inginer de industrializarea lemnului. Firma este patronată de soţii Constantin şi Stana Oprescu, are un punct de lucru şi în Timişoara, pe strada Demetriade nr. 13. În noiembrie 2007, vicepreşedintele CJ Timiş a plecat de la Building Forest Company şi s-a angajat la o altă firmă din judeţul Caraş-Severin, patronată de aceeaşi soţi Oprescu, mai exact la societatea comercială Sultan Alexia SRL, unde şi acum figurează ca inginer angajat şi este remunerat, conform evidenţelor de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraş Severin.
O analiză a licitaţiilor desfăşurate în ultimii doi ani, demonstrează că vicepreşedintele CJ Timiş, Adam Crăciunescu, ia cu o mână de la stat şi dă cu cealaltă mediului de afaceri privat. Scandalos este că ce ia de la stat dă tocmai la firma la care este angajat şi la cea la care a lucrat, adică la SC Building Forest Company SRL şi SC Sultan Alexia SRL. Incompatibilitatea este dovedită cu acte şi a fost sesizată de celelalte firme participante la licitaţii, în timp ce şeful său pe linie administrativă, preşedintele CJ Timiş, Constantin Ostaficiuc, pare să nu fi văzut sau auzit de aceste lucruri.
Mai mulţi oameni de afaceri au făcut plângeri şi sesizări către organele statului vizavi de împăduriri, despăduriri, desţeleniri, pepiniere, toate activităţi desfăşurate sub "patronajul" Direcţiei Silvice Timiş, al Consiliul Judeţean Timiş, şi al Direcţiei Apele Române Banat. Cel mai cunsocut scandal vizavi de neregulile privind atribuirea contractelor a avut loc la licitaţia din 2 martie 2009. Licitaţia de luni, 8 februarie 2010, de la Direcţia Silvică Timiş, a pus capac nemulţumirilor manifestate de alţi patroni de firme din doemniul forestier care au declarat că vor sesiza atât DNA cât şi ANI.
DOCTOR DIVIDENTE
Adam Crăciunescu a fost secretar de stat la Romsilva, pe vremea când şeful său pe linie de partid, Ilie Sârbu conducea Ministerului Agriculturii. În acea perioadă au apărut primele semnale în presă vizavi de modul în care Crăciunescu atribuia preferenţial hecatre de pădure, fonduri de vânătoare, ocolurile silvice, printre cele mai cunoscute manevre fiind atribuirea către social-democraţii amatori de vânătoare a fondurilor Sfântul Eustaţiu şi Căpriorul, ambele din judeţul Timiş.
Numit ulterior vicepreşedinte la Consiliul Judeţean Timiş din partea PSD, acesta a şocat prin declaraţia sa de avere în care în care, printre alte active financiare, apare un depozit de un milion patru sute de mii de lei. Ulterior, Crăciunescu a declarat că a fost o greşeală şi apus un zero în plus la suma reală. Aceeaşi decalraţie de avere l-a consacrat cu porecla "Doctor Dividente", după substantivul inventat de el, la rubrica cu alte venituri. La fel de hilar, chiar la începutul mandatului la consiliul judeţean acesta şi-a luat titlul de doctor în drumuri forestiere.
Dincolo de a fi angajat şi la stat şi la privat, Adam Crăciunescu are propria firmă, Carpatina-Forest SRL, care se ocupă de consultanţă în afaceri şi management. Firma a prosperat de la an al an. Cifra de afaceri în 2005 a fost de 8969 de euro, în 2006 de 80 636 de euro, în 2007 a sărit la 167 231 de euro. Acum, confrom datelor de la registrul Comerţului firma a fost transferată soţiei şi copiilor politicianului.
Printre numeroasele activităţi de consultanţă se numără şi un număr mare de PUZ-uri şi PUD-uri, realizate în special pentru firma Aton Transilvania SRL, patronată, la momentul de glorie al afacerilor, de către Nicolae Mann, unul dintre principalii sponsori ai PSD, iar mai nou sponsor principal al PDL. Ca o coincidenţă, Nicolae Mann a fost chemat săptămâna trecută la DNA şi DIICOT, fiind, conform unor surse judiciare, la un pas de a i se emite un mandat de către procurorul Sandu Antonio.

PUBLICITATE
Comentarii
Vicepreşedintele CJ Timiş ia de la stat şi dă la privat!
7 comentarii

distrugatorul
ati ciuruit pe dracu nea Craciunescu preda si la USAB timisoara si mai prosper ca acuma nu cred ca a fost vreodata! poate va fi cand pica PDL-ul si intra PSD-ul

marin Timisoara
D-le opris,va felicit pentru articolul scris despre mafia din timis.Ostaficiuc este cel mai mare sef al mafiei timisene,sunt mana in mana cu multi escroci,unii de la pdl altii de la psd altiide la pnel si se sustin unii pe alti.D-lor cine dracu se cred acest borfasi merita acestia respectati,cand dai mana cu ei ,ca oficiali,dai mana cu hotii,astia ne conduc si mai sunt impotriva ...
Citeşte întreg comentariul

dan
Domnilor dragi de la DI..., de la AN..., de la PR... NU mai stati pe ganduri. Cercetati, cercetati, finalizati. Copii si nepotii dumneavoastra domnule Antonio o vor duce greu si mai greu din cauza acestori insi fara scrupule. Ca ei este sunt peste tot...MULTI.
Acum cativa ani domnii profesori de pe calea Aradului au luat bani de la STAT in acelas timp prin program lejer de Director si domn ... Citeşte întreg comentariul

Adina
Un articol de nota 1000! In sfarsit ati avut curajul sa scrieti despre acest personaj care a distrus Timisul. Un tip care a trecut de la un regim la altul si care se da pesedist cand de fapt e omul pedelistilor si secundul lui Ostaficiuc liderul pdl timis. Felicitari! Jurnalul

ionescu
Nici nu ma mir! Un mafiot de prima clasa! Un tip uns cu toate alifiile! Sta in functie politica pt ca trebuie sa-si protejeze afacerile murdare , altfel in ia mama naibii! Nu il da Ilie sarbu afara, nu are curajul pt ca este la fel de infect ca si el! Doamne ai mila de tara asta!
-
Video Astăzi, jumătatea României scapă de ninsori, însă fenomenul care apare reprezintă un pericol şi mai mare: freezing rain sau ploaia îngheţată. Stropii de apă ajung la sol sub formă de gheaţă şi îmbracă asfaltul, stâlpii, casele sau maşinile în straturi de sticlă, care se curăţă foarte greu, anunţă Mediafax. ... -
Potrivit directorului de întreţinere în Compania Naţională de Drumuri, patru linii de cale ferată sunt închise, iar 35 de trenuri sunt anulate, în special trenuri cu rang personale pe rute nesolicitate. Cristian Andrei a precizat că echipele CFR acţionează cu 148 mijloace pentru deszăpezirea celor zece secţii de circulaţie... -
Economia României este încă cea mai slabă din Uniunea Europeană şi continuăm să fim una dintre cele mai vulnerabile ţări în faţa "furtunii" care pare să vină. Aceasta este părerea preşedintelui PSD Victor Ponta, căruia jurnaliştii de la Reuters i-au luat joi un interviu. Ponta a declarat că în ciuda numeroaselor măsuri de...
Multimedia
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
35 trenuri sunt anulate, circulaţia pe aeroporturi se desfăşoară normal
Potrivit directorului de întreţinere în Compania Naţională de Drumuri, patru linii de ...
Citește articolul

Ce ne aşteaptă după codul galben de ninsori şi viscol. Vezi prognoza meteo până marţi
Potrivit meteorologilor, în următoarele zile ne aşteaptă frig, lapoviţă şi polei. Astăzi, ...
Citește articolul
Potrivit meteorologilor, în următoarele zile ne aşteaptă frig, lapoviţă şi polei. Astăzi, ...
Citește articolul
Ponta, interviu pentru Reuters: România, cea mai vulnerabilă ţară din UE
Economia României este încă cea mai slabă din Uniunea Europeană şi continuăm să fim una ...
Citește articolul
Economia României este încă cea mai slabă din Uniunea Europeană şi continuăm să fim una ...
Citește articolul
Zeci de drumuri naţionale şi A2, închise. Traficul pe A1 a fost redeschis. Urmăreşte starea actualizată a drumurilor în timp real
UPDATE 9:40 - CNADNR anunţă că a fost redeschis traficul pentru toate categoriile de vehicule pe ...
Citește articolul
UPDATE 9:40 - CNADNR anunţă că a fost redeschis traficul pentru toate categoriile de vehicule pe ...
Citește articolul
Viaţa în stil baroc, la Palatul Brukenthal din Avrig
Spiritul baronului Samuel von Brukenthal i-a transformat pe locuitorii oraşului ...
Citește articolul
Spiritul baronului Samuel von Brukenthal i-a transformat pe locuitorii oraşului ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
Mumbai este faimos pentru multe lucruri, printre care si industria de film ... Citeste articolul
Piata imobiliara americana s-a prabusit spectaculos în ultimii ani. C ... Citeste articolul
China analizeaza modul în care poate oferi un sprijin suplimentar Zon ... Citeste articolul
Piata birourilor din România a suferit cele mai mari schimbari î ... Citeste articolul
Alte ştiri
PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită