Zilnic online pentru a socializa
10 februarie 2010
Peste 90% din adolescenţii români folosesc internetul pentru socializare, iar 14% discută cu persoane necunoscute, se arată într-un raport privind utilizarea internetului în România.
"Se impune şi educaţia copiilor pentru o utilizare responsabilă a internetului şi protecţia lor împotriva situaţiilor de risc"
Gabriela Alexandrescu - preşedinte Executiv "Salvaţi Copiii" România
Cât priveşte frecvenţa utilizării internetului, 70% din adolescenţi, 54% din copii şi 55% din părinţi afirmă că îl accesează zilnic, însă, în ciuda ratei ridicate de folosire, 92% din părinţi afirmă că nu ştiu cui să raporteze un conţinut online ilegal sau dăunător copilului. Cercetarea, iniţiată de "Salvaţi Copiii" şi realizată în parteneriat cu Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii Bucureşti, s-a desfăşurat în perioada septembrie-decembrie 2009 pe un eşantion de 723 de copii, 400 de adolescenţi, 234 de părinţi şi 316 cadre didactice din şapte judeţe. La nivelul UE, în primul semestru al anului trecut, 50% din adolescenţi au postat date personale pe internet, 40% au văzut materiale pornografice la care au acces doar adulţii, 20% au fost victime ale hărţuirii pe internet sau au primit comentarii cu conotaţii sexuale, iar 9% au acceptat să se întâlnească cu persoane necunoscute (majoritatea tineri), cu care au intrat în legătură pe internet. (A.R.)
-
Primul album de studio al grupului Cap De Craniu apare joi, 9 februarie, în cadrul concertului de lansare ce se desfăşoară în Club Fabrica. Înregistrat de Mihai Ionescu (ex-Days Before Disappearance) – voce, Călin Răduţă (H8, Hang Him, ex-Crize, ex-Kendo) – chitară, Paul Nicolae (ex-Days Before Disappearance,... -
Video Ieri, a fost inaugurată în oraşul marocan Tanger, situat foarte aproape de sudul Spaniei, cea mai nouă uzină a grupului Renault, o unitate în cadrul căreia se vor construi modele Dacia, capacitatea anuală putând ajunge la 400.000 de unităţi. Uzina a stârnit controverse şi îngrijorări în Franţa, temerile fiind că... -
Galerie Foto Potrivit Sky News, oamenii s-au dezlănţuit pe străzile Atenei, existând confruntări între protestatari şi jandarmi. Grecii sunt furioşi din cauza măsurilor de austeritate luate deja de autorităţile elene şi cer ca Guvernul să nu mai taie din nou salarile sau să concedieze oameni în sectorul public. Grecia a primit ieri un...
Multimedia
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Jennifer Lopez a pozat complet goală pentru a-şi promova un parfum
Jennifer Lopez dovedeşte o dată în plus că este extrem de sexy, pozând complet goală ...
Citește articolul
Jennifer Lopez dovedeşte o dată în plus că este extrem de sexy, pozând complet goală ...
Citește articolul
Record nedorit: 13 români au fost răpuşi de frig în ultimele 24 de ore
Ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau a declarat că vineri s-a înregistrat un număr record de ...
Citește articolul
Ministrul Sănătăţii promite deblocarea a 15.000 de posturi din sistem în 2012
Ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau a anunţat sâmbătă că o treime din cele circa 45.000 de ...
Citește articolul
Sute de români vor ieşi în stradă împotriva ACTA. Vezi VIDEO ÎN DIRECT, de la Piaţa Universităţii, numai pe Jurnalul.ro
(Transmisia în direct, din mijlocul protestatarilor, a început la ora ...
Citește articolul
(Transmisia în direct, din mijlocul protestatarilor, a început la ora ...
Citește articolul
Incredibil: un "dislike" pe Facebook, mobilul unui dublu asasinat
O dispută care a pornit pe Facebook s-a terminat cu uciderea unui cuplu de tineri din Mountain ...
Citește articolul
O dispută care a pornit pe Facebook s-a terminat cu uciderea unui cuplu de tineri din Mountain ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
O importanta zona comerciala, bancara si industriala, Lyon este si un oras ... Citeste articolul
Abordarea dura pentru care Fondul Monetar International este recunoscut poa ... Citeste articolul
Nu mai putin de 40% dintre americani declara ca serviciul este extrem de st ... Citeste articolul
Zona Carol este una aparte în peisajul imobiliar bucurestean. Vilele ... Citeste articolul
Alte ştiri
- Lyon, oraş cu proprietăţi imobiliare considerabil mai scumpe decât alte regiuni din Franţa
- România se poate îndrepta către dezastru, împinsă de exigenţele FMI, atenţionează ...
- Top 10 – Cele mai stresante joburi în 2012
- Zona Carol, locul în care se fac tranzacţii de aproape un milion de euro înainte ca oferta ...
PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE




jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

