Băsescu pregăteşte, cu plus, Dictatul lui Hitler

Mă pregăteam, cu urechea lipită de copaci, pândind urnirea sevelor, să scriu despre primăvară. A bătut echi­noc­ţiul, când ziua şi noaptea se pri­vesc în oglindă egal, iar sub streşini de pădure au apărut, în zbor tremurat, primii sitari. O emisiune-avertisment realizată la Antena 3 de prietenul meu Radu Tudor şi avându-l ca invitat pe academicianul  Dinu C. Giurescu (iată că rar, din ce în ce mai rar, în emisiunile de televiziune mai încap şi personalităţi adevărate şi nu doar sexi-imbecili şi ştoarfe siliconate), m-a dat jos din melancolii. Am de­ve­nit atent şi pentru că acum câteva luni dedicasem spaţiul rubricii mele unui articol formidabil scris de acelaşi eminent istoric. Domnul Giurescu, utilizând uneltele microscopice, întotdeauna exacte în citate şi date, ale omului de ştiinţă, povestea atunci cum e cu parlamentul unica­me­ral pe care-l vrea musai Băsescu. Reţeta fusese aplicată cu forţa de Sta­lin în România alegerilor din 1946,  primele desfăşurate sub cizmă sovietică. A fost zadarnică opoziţia lide­rilor partidelor istorice, a fost inutilă argumentaţia adusă de Rege. Emisarii sovietici au cerut, ceea ce cere şi Traian Băsescu azi, desfiinţarea camerei superioare. Într-un regim totalitar, parlamentul mutilat la o singură cameră legiuitoare e mai uşor de stăpânit. Aşa s-a şi petrecut.

Azi, Dinu C. Giurescu îşi asumă mi­­­siunea de a ne semnala o altă tră­da­re – pentru că aici e vorba chiar de înaltă trădare la adresa intereselor na­ţi­onale – în legătură cu Transilvania. Că ungurii din Parlamentul Ro­mâ­niei sunt abili, inteligenţi şi-şi ur­mă­resc un scop nici măcar ascuns – au­to­nomia teritorială, formarea unei mici Ungarii în inima ţării, ştiam. Am scris-o de atâtea ori. Ştiam şi că ma­ghia­rii noştri sunt patrioţi, singurii pro­babil cetăţeni din România pa­tri­oţi. Patrioţi însă faţă de Budapesta, nu faţă de Bucureşti. Acea mică Un­garia din Ardeal va avea în final ar­ma­tă proprie, parlament propriu, prim ministru la Târgu Mureş sau la Mir­curea Ciuc unde deunăzi, un sce­le­­rat, de altfel funcţionar al statului ro­mân, se opintea cu o sfoară în gru­ma­zul păpuşii care-l imita pe Avram Iancu. Asasina în văzul lumii un simbol de neegalat al românismului ardelean. Gestul spânzurării se petrecea cu atâta înverşunare încât părea că acel individ îl sugrumă chiar pe Cră­i­şo­rul Munţilor, în carne şi oase. Si­gur, unii au protestat, cam formal, dar s-au dezis totuşi de simulacrul pe­­­r­iculos al unei crime. Dacă UDMR a făcut-o, nu din sensibilitate, ci pentru că politicienii lor sunt deştepţi, Bocii şi Băseştii noştri, nu. Ei sunt pre­­o­cupaţi de conservarea puterii lor şi atâta tot. La infinit şi cu orice preţ. Chiar şi cu preţul de a mutila din nou Transilvania, pe modelul Dictatului de la Viena. Felia tăiată atunci e pe ali­­niamentele celei de azi. Este ceea ce ne arată, printr-o similitudine, re­gi­u­nea maghiară concepută în noua îm­­părţire ticluită de regimul Băsescu. Scriam acum ceva vreme că între mica Ungarie din România şi cea cu ca­­pitala la Budapesta mai e nevoie de un coridor de legătură. Biet naiv! So­­luţia a fost găsită şi ne-o dezleagă Dinu C. Giurescu. Ca şi în felia tăiată de Hitler, o importantă parte din Ar­deal (ceva mai dolofană în varianta pu­­terii Băsescu, mai generos din fire), nu­­mită regiune de dezvoltare, va exista o graniţă confortabilă cu Un­garia. O graniţă care nu am în­do­ieli, va dispărea cu totul, proclamând, în mi­nutul istoric următor, Ungaria Mare. Argumentele academicianului că totul este un târg mizerabil fac re­f­erire şi la amputarea cuvântului ju­deţ din orice document şi referire şi mai ales din şi aşa sărăcăciosul discurs prezidenţial. Ce câştigă Băsescu din acest târg? Prietenia lui Viktor Orban? Nu-i cam puţin? Să dai o ţară, o bună parte din ţară, cea mai udată poate cu sân­ge, pentru a păstra pe fotolii înalte pe­re­chea ta de izmene şi câteva fuste?

Ce câştigă Băsescu? Câştigă ră­mâ­nerea la putere a lui şi a Elenei Udrea şi a Robertei Anastase şi a... E destul. Boc nu poate fi trecut aici. Boc e  doar un servitor, care – conform noului Cod al Muncii – poate fi az­vârlit oricând pe scări. E caricatura unei mămăligi. Spunându-i ardelean îl lipeşti de Avram Iancu şi ar fi o ruşine şi o insultă pentru cei care au ars eroic pentru aceste pământuri.

Sunt indicii că Traian Băsescu a vândut flota ţării, dosar încă nejudecat. Un fleac sau o trădare? Poporul l-a votat mai departe. Ştim că Traian Băsescu a îndatorat România pe mai multe generaţii, dizolvând munţi de bani în neant, în vreme ce poporul flămânzeşte. Băsescu, pe care unii îl compară ilegitim cu Moise, şi-a alungat poporul în patru zări, să se descurce unde poate, să fie rob. Biblicul Moise şi-a scos poporul din robie şi l-a adus acasă, să trăiască liber. Traian Băsescu a făurit primul Parlament al Ruşinii, creând o majoritate mercenară care poate vota orice vor muşchii lui, inclusiv, iată, regiona­li­za­rea României, cu o regiune cu dedi­caţie, cadou pentru ţara vecină. Ne-o spune unul din marii noştri istorici, personalitate în care nu s-a uscat vlăs­ta­rul  patriotismului, sentiment care, în Traian Băsescu şi în gaşca lui mercenară n-a răsărit niciodată, pământul firii lor fiind otrăvit de setea nepotolită de bani şi putere. România, ne-o spune academicianul Giurescu, e în pragul unei uriaşe şi mizerabile trădări. E destul pentru a trezi ter­ciul de mămăligă şi laşitate din noi? Aş!