Curăţenie generală în... mintea noastră!

'Noi acumulam nebunie in fiecare zi. Ca si cum am strange tot gunoiul si l-am pune gramada, intr-un colt. Coltul acesta va face toata casa murdara! Intr-o zi casa va incepe sa mi­roa­sa. Intr-o zi, in casa nu va mai fi altceva decat gunoi. Asa cum suntem acum, asta facem cu fiinta noastra. Acumulam gunoaie in minte. Furie, necinste, ura – adunan gunoaie peste gunoaie. Incet, incet aceasta acumulare creste atat de mult, incat ajungem sa ne petrecem intreaga viata incercand sa avem grija de ea, sa nu lasam gunoiul sa iasa la vedere – daca il vede cineva? Devenim niste fricosi, uitam cu totul sa mai privim in interior. Frica devine tot mai mare si gunoiul creste si el mereu. Si mereu ne temem ca se va vedea. Nu pot intra in meditatie decat aceia care vor pu­tea sa arunce tot acest gunoi. Pe ma­su­ra ce scapati de el, veti deveni mai usori. Aceasta etapa se numeste ca­tharsis, o purificare, aruncarea tutu­ror deseurilor, o curatenie gene­ra­­la', a spus Osho in cartea sa, 'Autobiografia unui mistic neonconformist'.

Sa faci curatenie generala in fiinta ta, in mintea ta; iata un lucru mai putin obisnuit, un lucru care ne intereseaza mai putin. Facem curatenie in casele noastre, poate la Paste, la Craciun, poate mai des, dar in noi, in mintile noastre nu ajungem niciodata fara curaj si fara sa recunoastem intr-o zi ca s-a strans prea mult si, poate, a venit vremea curateniei interioare. Sigur, asta se intampla si pentru ca nu stim cum sa facem curatenie in fiinta noastra, in minte. In noi e mai greu decat intr-un palat, mai greu chiar decat intr-un labirint, dar – cum spune misticul – se poate. Se poate sa aruncam intr-o zi furia ascunsa in inconstient, se poate sa scoatem din beciul intunecat al inconstientei ura, lacomia, minciuna, deziluzia, tot

ce-i urat si ne atrage astazi sa credem ca suntem foarte ocupati. Suntem ocu­pati cu existenta, cu viata, cu proble­me­le de zi cu zi, cand sa mai facem si cu­ratenie generala in mintea noastra? E prea mult, am putea spune. E prea greu. Nici nu-i necesar. Apoi, avem de alergat dupa bani, avem de lucru, copiii ne fac proble­me, mergem in vacanta, avem si in va­canta o gramada de lucruri importante de facut. Fiinta si mintea pot sa mai as­tep­te, zicem noi, iar in vremea asta gu­noiul se acumuleaza, ne incarca, ne chinuie si ne face din ce in ce mai ocupati. Pe masura ce devenim mai ocupati in lume, ne indepartam mai mult de noi insine. De aceea lumea moderna pare mult mai ocupata decat lumea de acum o suta de ani, desi s-au inventat atatea tehnologii care ne ajuta sa avem mai mult timp pentru curatenia generala a fiintei.

Dar... tot n-avem timp; sunt oameni care fug de ei insisi cu o mie de picioare si-s ocupati sa mai iasa la o carciuma, sa se trezeasca inconjurati de lume, de cat mai mult zgomot... Zgomotul are o calitate, acopera vocea ta interioara. Nu mai auzi sufletul, nu-ti mai auzi fiinta strigand: 'Hei, omule, ia gunoaiele astea din mine, miros insuportabil'. Zogomotul existentei tocmai asta face; te ajuta sa nu te auzi, sa nu te deslusesti, sa nu te intelegi si sa nu stii ca ai nevoie de catharsis. Zgomotul lumii ne convinge pe toti ca lumea ne face probleme, lumea ne creeaza suferin­tele, planetele ne fac destinul, Diavolul ne impinge la rau, Dumnezeu ne da si el pedepse, parintii sunt vinovati pentru ce nu facem noi. Proiectam continuu cauza suferintei in ceva sau pe cineva de afara si asta devine obicei, program si stare de a fi pe masura ce fuga de noi insine-i mai consistenta si mai nebuna.

Elibe­rarea de propriile emotii reprimate inseamna si curatarea deseurilor din fiinta noastra, dar pentru asta trebuie sa ne intoarcem in noi. Sa ne privim incaperile interioare la fel cum pri­vim camerele unei case si sa ne apucam de curatenie. Osho vorbeste despre pu­terea de purificare a respiratiei, despre puterea de curatare a medi­tatiei, despre puterea de curatare a exprimarii emotiilor negative. Primul pas pentru catharsis si cura­ta­re interioara ar putea fi, insa, o de­ci­zie; aceea de a ne asuma responsabilitatea pentru tot ce simtim, traim si ni se intampla. E un fel de a recu­noas­te ca singur ai adunat gunoiul si tot tu ai puterea sa-l strangi. Asta topeste demonii maniei, ai vinovatiei, ai agresivitatii si ai dezordinii, iar disparitia lor devine, deja, o bucata de suflet, de minte, de casa interioara curatata.

Drumul catre fiinta noastra e mai liber, mai scurt si mai frumos si, pe masura ce mergem pe el, deve­nim mai lucizi, mai con­sti­enti, mai creativi, mai increzatori in sine si mai receptivi la toate impulsurile superioare ale fiintei, al carei parfum se imprastie pe chipul nostru sub forma seninatatii, a increderii si a iubirii.