Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
După acest devastator cutremur din Japonia, toată lumea s-a simţit "rău". N-am întâlnit nici o persoană în aceste zile care să nu fi trăit această acută senzaţie interioară de rău, dar – spre deosebire de alte catastrofe şi calamităţi care-i ţineau pe oameni lipiţi de televizoare şi-i atrăgeau în discuţii interminabile despre răul produs, de data asta am observat "refuzul" de a-i da atenţie dezastrului. Discuţiile pe care le-am avut în aceste zile s-au rezumat la observaţia "mi-a fost groaznic de rău când am văzut ce
s-a întâmplat", apoi "nu m-am mai uitat la televizor, nu ştiu ce a mai fost" şi apoi "japonezii sunt pregătiţi pentru aşa ceva". Apoi, discuţiile s-au stins şi oamenii au readus în atenţie problemele din viaţa de zi cu zi. Probabil că au fost şi oameni care au stat cu ochii aţintiţi asupra catastrofei şi au suferit teribil... doar privind.
De ce ne simţim atât de rău de câte ori vedem suferinţa celor din jurul nostru? Ce mecanism face să ne cuprindă tristeţea, durerea, frica, îngrijorarea, lacrimile sau sentimentul neputinţei în asemenea situaţii, ce misterios mecanism acţionează asupra minţii şi al emoţiilor noastre, aşa încât, pe măsură ce-i dăm mai multă atenţie unui subiect dramatic, ne cuprind emoţii "dramatice pe noi înşine"? Mărturisesc că şi eu m-am uitat câteva minute la tv şi-n cele câteva minute m-a cuprins o durere copleşitoare, pentru ca, în următoarele câteva ore, să mă caute diferite persoane care suferiseră un fenomen asemănător. Tuturor le-am recomandat "distragerea atenţiei" (ceea ce făcusem şi eu) ca pe un "remediu" împotriva emoţiilor negative. Rugăciunea, implicarea în activităţile obişnuite ale vieţii de zi cu zi şi orientarea gândurilor către ceea ce ne dorim pot fi remedii binecuvântate atunci când nu avem soluţii concrete pentru o problemă. Este bine de ştiut că soluţiile concrete şi ajutorul clar, imediat şi categoric dat cuiva aflat într-o stare de suferinţă sunte opţiunea care nu creează negativitate în emoţiile noastre, în viaţă sau în experienţa altor persoane.
Privind suferinţa în lipsa oricărei soluţii noi creăm suferinţă în interiorul nostru şi, printr-un proces de autosugestie negativă, riscăm să atragem şi evenimente asemănătoare sau dureroase în experienţa vieţii noastre. Ne simţim rău atunci când privim tragedia altor oameni, pentru că ceea ce vedem nu ne place, nu ne dorim să vedem, nu ne dorim să se întâmple nici acelor oameni, nici nouă. Răul este, aşadar, ceva ce ne displace. Suferinţa emoţională pe care o resimţim ne spune că ceea ce vedem este rău şi noi nu ne dorim răul acela. Privind către ceva rău fără să avem soluţii, ne este frică de rău în experienţa noastră, iar "frica de rău" îl atrage (frica este semn că gândim ceva ce ne displace, nu ne dorim). "De ce ţi-e frică nu scapi", spune un proverb, care ilustrează corect o cunoaştere umană profundă a "legii atracţiei" sau a capacităţii minţii de a atrage lucrul de care se teme. În consecinţă, dacă ne temem de ceva este binenevenit să ştim că ne apropiem de lucrul ce ne înfricoşează pe măsură ce ne gândim mai mult la el şi ne creează emoţii negative. Dacă "de ce ţi-e frică nu scapi", cum spune proverbul, ce consecinţe poate avea faptul că vreo câteva milioane de oameni sunt înfricoşaţi de cutremure sau de sfârşitul lumii? Iar dacă frica este factorul de atracţie al răului (probabil cel mai puternic factor de atracţie dintre toate), atunci n-ar fi mai înţelept să înţelegem că în spatele fricii este dorinţa noastră de a fi în siguranţă? N-ar fi mai bine să căutăm soluţii şi să ne concentrăm asupra lucrurilor pe care le dorim sau ne plac, pentru ca aceste lucruri să se apropie mai mult de noi? Suntem umani prin milă şi compasiune, şi aceste trăiri nu trebuie îndepărtate din mintea şi din inima noastră, căci ele ne impulsionează să ajutăm, să găsim soluţii pentru ameliorarea suferinţelor. Dar, dacă nu avem soluţii concrete, avem la îndemână rugăciunea, gândurile bune, aprecierea şi încrederea în Dumnezeu. Acestea toate, aşa cum ne spun proverbele, dar şi mulţi oameni de ştiinţă sau mari înţelepţi, sunt creatoare ale realităţii noastre fericite. Toate evenimentele se află mai întâi în minte, în emoţii şi abia apoi în... plan fizic. Noi nu mai putem schimba ceea ce se petrece fizic. Putem schimba însă imaginile din mintea noastră şi emoţiile negative. Iar ceea ce avem obligatoriu de schimbat este "frica". Mai puţină frică înseamnă mai puţină dramă umană. Dacă frica în doze mici ne poate ajuta în toate domeniile vieţii, frica în exces este distructivă, iar a ne distrage atenţia de la ceea ce ne înfricoşează este primul pas către bine!
