x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Humanoizii Fleică şi B.B. distrug Bucegii

Humanoizii Fleică şi B.B. distrug Bucegii

de Nicolae R Dărămuş    |    20 Apr 2011   •   21:57
Humanoizii Fleică şi B.B. distrug Bucegii
Sursa foto: Nicolae R. Dărămuş/

162052-p1040832.jpgLe priveam feţele: ce feţe! Le studiam priviri­le: vidul betonat. Le măsuram din ochi trupurile şi citeam limbajul neascuns al acestora.

El, imens, cu profil de vier castrat, cu ochi mici lăcrimând salivă şi şunci de Ignat sub băr­bie. Un munte de slănină din ceafă până la pu­bis, lesne de ghicit sub hainele ca puse cu furca pe o căpiţă. Prototipul şefului de consi­liu judeţean. Ea, o banală mănuitoare de mop şi andrele, crezându-se – ca orice proastă –, frumoasă şi deşteaptă. Alt prototip: cel al tupeistei numite ministru, propulsate politic graţie nurilor săi plăvani, de un alt tupeist de bodegă, ajuns ceva mai sus.

Toate îmi induceau o singură şi tristă concluzie: doi humanoizi,  obezul Fleică şi femela Bucă Blondă, decideau soarta Bucegilor. Faptul că cele două fiinţe politice ajunseseră să ho­tărască mai mult şi altceva decât numărul ouă­lor dintr-o omletă personală, mă umpluse de greaţă la adresa democraţiei şi – de ce nu aş mărturisi-o? – la adresa unei populaţii vegetale. În ţara mea, România, era posibil aşa ceva. Îmi era clar: aplicată de către şi pe nevertebraţi, li­bertatea şi democraţia îşi pierduseră aici orice virtute.

Le ascultasem şi vorbele, fiindcă humanoizii cu pricina – oricât vi s-ar părea de imposibil –, cuvântează. Fireşte, nu avusesem eu pretenţia de a auzi din gura lor discursuri cu farmecul angajat al lui Hubert Reeves, al unui Al Gore, Neagu Djuvara sau Florin Constantiniu. Nu mă aşteptasem nici la memorabile şi profunde originalităţi de limbaj, trădând obsesia vreunui ideal. Nici măcar nu crezusem că vor citi sau rosti pe dinafară cuvântări făurite de propriile capete. Cam ştiam la ce să mă aştept... Da, dar nici chiar aşa! Fiindcă, dacă bâiguiala lor frenetică mă frapase prin ceva, acest ceva fusese amestecul de relaxare şi siguranţă – propriu mitocanilor entuziaşti care umblă pe stradă cu şliţul descheiat – că pot face în ţara asta absolut tot ce le trece prin scăfârlii, că lor nu li se poate întâmpla nimic rău.

 

Da...Lor, nimic rău...
Ca la o flecăreală zemoasă, cu gura plină de mici, pită şi muştar, în jurul discului încins, humaoizii Fleică şi Bucă Blondă improvizaseră pe loc motivaţii personale despre un ceapeu cu iz capitalist, ce urma a fi făurit într-un parc natural din Bucegi – chipurile – prin grija lor de conducători, spre binele oamenilor muncii veniţi la odihnă şi distracţie. Un adevărat sat de vacanţă, proprietate a clietelei de partid şi a altor plutocraţi ignoranţi.

Nu contase că presa era prezentă, că microfoanele le captau până şi duhoarea respiraţiei: siguri pe ei ca în propria tindă cu pământ de Pleşcoi în loc de duşumele, humanoizii dădură din ei, ca de la prostul cu putere spre plebeul respectuos. Clişee fără brăcinar, prăfuite şi heirupiste despre frumuseţile naturii care, musai, trebuie valorificate, despre investiţii şi „dezvoltare”, despre asfalt, locuri de parcare, hoteluri şi pensiuni – toate urmând a fi făcute în adâncul muntelui –, le ieşiseră pe gură cu seninătatea celui care nu ştie că nu ştie. „Sunt convins că vor veni foarte mulţi investitori, mai ales că este o zonă cu un peisaj deosebit, este una dintre puţinele zone din ţară unde mai sunt cocoşi de munte, capre negre şi urşi” rostise Fleică, iar Bucă Blondă îl completase: „Toţi turiştii pot veni aici pentru o mulţime de lu­cruri pe care să le trăiască într-un mod în care nu o pot face în altă parte de lume. Pri­ve­liş­tea, faptul că pot face turism de observare a animalelor, sunt specii rare de păsări, de flori, se poate pescui. Se poate merge cu ATV-ul (...)”. Aproape că îmi venise să îi pup pe frunte, ca pe viţel, săracu'.

 Nimic mai limpede şi mai la vedere: spălăciţi şi lipsiţi de imaginaţie, cei doi hu­ma­noi­zi făceau parte categoria precarilor neumblaţi prin lume şi prin biblioteci – atât de proprie României din nefericire – pentru care modelele occidentale sunt fără cusur. O Românie „ca Germania” sau „ca Austria” este pentru ei visul su­prem. Neînţelegând că pe tărâmul con­ser­vă­rii naturii „modelele occidentale” au ratat, nein­teresaţi decât de „peisajul spectaculos” şi de „oportunităţi”, humanoizii Fleică şi Bucă Blondă nu aveau cum înţelege că prin lucrările lor – banale imitaţii ale aşezămintelor turistice occidentale – vor stinge bruma de farmec pe care, tocmai prin lipsa „progresului şi dez-vol­tării” – o mai au locurile naturale ale Europei. Altcumva spus, ei urmau să distrugă încă unul dintre foarte puţinele atuuri ale României: ţinutul sălbatic fără de oameni. Casa de veacuri, tot mai strâmtorată, furată şi pângărită de om, a caprelor negre, a urşilor, a cocoşilor de munte şi vulturilor.

Faptul că societatea civilă – bântuită de credinţe democratice – se mai aşteaptă ca humanoizii Fleică şi Bucă Blondă să îşi înţeleagă de bunăvoie greşelile, ascultând argumentul cuvântului blând, mi se pare tot mai grav şi costisitor. Iar tolerarea acestor fiinţe pe funcţii, fără intervenţii abrupte civice, nu este decât dovada cancerului naţional

×
Subiecte în articol: editorial