În sus şi în jos

E in firea omului sa priveasca in sus, sa se imagineze bogat, frumos si cu un parcurs social glorios. Dar tot in firea omului este sa se vada sarac, slut, refuzat de toata lumea si urmarit de nesan­sa. Pentru fiecare model in sus exista si un model in jos, in lu­mile de jos pentru care nu avem ochi si nici foarte multa intelegere.

Nu-i tocmai simplu sa-ti ima­ginezi ca esti tigan, infirm din nastere, bicisnic sau cu un chip uratit de o genealogie confuza. Se spune ca tenacitatea e mama succesului. Cunosc un ins de o tenacitate maniacala, care face din reusita in profesie un nonsens. Genul de indarjire care-ti impune sa te intrebi unde se termina normalul si de unde incepe nebunia. Bate toate editurile si redactiile, cu niste texte du­bioa­se si complet lipsite de har, des­chi­de si inchide toate targurile de carte, dai de el oriunde se intampla ceva in relatie cu ti­pa­rul, cu arta si cu notorietatea, dar oricat de prezent ar fi oriun­de si oricand, nimeni nu-l ia in seama si nu-l tine minte. E nas­cut spre a fi ignorat si recuzat. E rufos, pare sa se fi trezit dintr-un somn bolnavicios, vorbeste pu­tin, insa e obositor sa-l asculti, orice ar zice si oricat de binevoi­tor ai fi. Pentru ca atunci cand il privesti te regasesti in el, pentru ca intreaga lui fiinta iti indica un lucru tare neplacut, si anume ca ai putea fi tu in locul lui.

Tot cutreierand redactiile, editurile si festinurile culturale, a reusit sa adune, in jumatate de secol de straduinte sordide, de refuzuri dure si de ingaduinte crestinesti, semnificand mila, nu apreciere, o mapa destul de groa­sa cu pagini tiparite sub numele lui. A adunat si niste diplome cu participari la concursuri literare. I s-au dat, din ratiuni care te pun pe ganduri, si cateva premii judetene. Faptul, in sine, nu inseamna nimic. Oricare din neispravitii pe vecie ai muncilor artistice poate sa stran­ga, chiar si cersindu-le, un numar de atestari, laude si consolari culturale. Oricine, daca e suficient de tenace, ca sa-i faca sa cedeze nervos pe cei care dau ceva, obtine ceva. O gramada de nimicuri seamana, daca e destul de mare, cu alta de lucruri im­por­tante. Nebunul cuminte si staruitor, despre care scriu acum, umbla tot timpul cu mapa sub brat si, daca esti slab de inger si nu-l ghicesti imediat, ti-o deschide si-ti arata numele sau tiparit in multe chipuri si dimensiuni. Nu scoate o vorba, doar ca nu poate fi oprit sa rastoarne in fata ta decupajele de presa si foi de reviste avand in cap numele sau. Numele tiparit ca o certificare deasupra a ce-ti spune reali­tatea, ca ai de a face cu o minte ravasita, cu un gen de continuitate clinica. Ravna, pedanteria, zelul, osanda, dar­zenia, asiduitatea – toate la un loc, intr-o formula alambicata pentru care ni­meni n-o sa caute solutii. Ar fi sa stai prea aproape de individ, sa te contaminezi de prezenta lui si, ce-i mai rau, sa te intrebi daca nu cumva in modesta ta reusita in viata nu e si o parte din soarta lui. Ca sa urci e nevoie de mult efort si de multa minte, ca sa te prabusesti ajunge o soarta vitrega.