x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Metoda vindecătoare a salutului

Metoda vindecătoare a salutului

de Maria Timuc    |    28 Iul 2011   •   21:00

Sa saluti sufletul nu-i ceva obisnuit in spatiul nostru, cum la fel de neobisnuita este credinta ca toate cele ce sunt au un suflet, ca acest suflet raspunde atunci cand ii vorbim sau ne gandim la el. Noi salutam oamenii, le spunem buna ziua, buna dimineata sau buna seara si asta pare ceva normal si este… normal. Iata ca medicina chineza – cunoscuta de mii de ani, bazata pe principii puternice, unele dintre ele unice in lume – crede ca vindecarea este un concept amplu, care trece mai departe de trup si cuprinde, inainte de partea fizica a existentei noastre, si partea non fizica, adica sufletul si mintea. Mai mult, medicina chineza gaseste ca sufletul si mintea au intaietate in procesul de vindecare, ca ceea ce se intampla in planurile subtile ale existentei umane reverbereaza in trup si chiar… in evenimentele vietii de zi cu zi.

Metoda vindecatoare a salutului este un concept al doctorului Zhi Gang Sha, autorul cartii "Medicina Sufletului, Mintii si Trupului" (Ed. Adevar Divin), iar punctul ei central este "salutul sufletului"."Tot ce trebuie sa faci este sa-i ceri sufletului tau sa se vindece pe sine si sa iti vindece mintea si trupul", spune dr. Sha. Lucrurile par simple la prima vedere, dar avem nevoie sa intelegem faptul ca medicina sufletului, a mintii si a trupului lucreaza cu un concept mai amplu despre suflet; tot ce exista are suflet. Apoi, exista suflete interioare si suflete exterioare. In grupul de suflete interioare intra sufletul fiecarui organ al corpului, iar in grupul de suflete exterioare intra sufletul soarelui, al copacului, al florii, al marii, al aerului, al sfintilor, al ingerilor, al oamenilor dragi noua. Cand avem nevoie de vindecare, cand cineva apropiat noua are nevoie de vindecare putem folosi "Metoda vindecatoare a salutului", asa cum o recomanda doctorul Sha.

"Tot ce trebuie sa faci este sa saluti sufletul respectiv, sa iti exprimi iubirea si aprecierea fata de el si sa ii adresezi cererea ta de vindecare. Spre exemplu, daca te doare spatele, poti spune; dragul meu suflet al spatelui, te iubesc. Vrei sa ma ajuti, vindecan­du-mi aceasta durere de spate? Stiu ca ai puterea de a te vindeca singur. De aceea te rog sa o faci. Iti multu­mesc". Autorul recomanda ca apoi sa te relaxezi complet timp de trei sau cinci minute si sa vezi ce se intampla. Durerea poate sa treaca miraculos, dar – in unele cazuri – este indicat sa practici salutul sufletului mai mult timp, in fiecare zi, daca se poate la aceleasi ore. In mod asemanator, cu formula de mai sus, care contine expresia iubirii, a recu­nos­tintei, a acceptarii sufletului fie­carei forme de viata si a credintei ca fiecare suflet poate raspunde cererii noastre constiente, putem saluta orice suflet pentru a-i cere ajutorul.

Dr. Sha spune ca a avut rezultate miraculoase de vindecare, dar este posibil sa fie implicate aici si constiinta, si puterea, si energia deosebita a vindecatorului. Mie mi se pare frumoasa ideea in sine. Sa-ti saluti sufletul, sa fii constient de existenta sufletului florilor, al soarelui, al celulelor tale mi se pare frumos si emotionant. Marturisesc ca am salutat in ultima vreme multe suflete ale naturii si am simtit o emotie tulbu­ra­toare in anumite momente. Chiar imi place ideea ca intregul univers, toate formele si fiintele au suflet. Daca va functiona pentru dumneavoastra me­toda de vindecare a salutului, va fi perfect. Daca nu, simpla constienti­za­re a existentei sufletului in tot si-n toate ne poate face putin mai bu­cu­rosi, putin mai frumosi in noi insine, mai insoriti si mai... senini la sfarsit de saptamana. Sa spui "draga suflet al marii, te iubesc" sau "draga suflet al florilor, va iubesc"; ce-i mai frumos decat o declaratie de dragoste pentru viata ce vibreaza zi de zi langa noi?

×