Pas în doi, ştiinţă şi bioterapie

Bernard Grad, biochimist canadian, este unul dintre cei care s-au aplecat asupra cercetării efectelor bioterapiei. El a făcut incizii cutanate unor şobolani şi i-a împărţit în două grupuri, pe cei din primul grup supunându-i unor astfel de tratamente. S-a constatat o însănătoşire mult mai rapidă a acestora faţă de cei netrataţi.

A mers mai departe, a ales doi tineri, unul optimist şi altul pesimist, care să ude florile cu apă obişnuită dar numai după ce au ţinut în mână, un timp, recipientul plin cu apă.

Rezultatul a fost surprinzător. Planta udată de optimist a crescut mai repede şi mai frumos faţă de alte plante udate cu apă normală, iar cea udată de pesimist a început să se usuce. Expe­rimentul repetat de mai multe ori a avut acelaşi rezultat.

Rezultatele încurajatoare au dus la ideea constituirii unui grup de cercetători format din doctorul Grad, fiziologul R.J. Cadoret şi matematicianul G.I. Paul. Împreună au repetat experimentele cu cobaii cărora li s-a extirpat o bucată de piele de pe spate.

De data aceasta au fost repartizaţi în trei cuşti. Apoi, au apelat la un bioterapeut cu rezultate remarcabile, căruia i-au cerut să ţină una dintre cuşti între mâini timp de 15 minute, fără atingere directă. A doua cuşcă a fost încălzită artificial la aceeaşi tempe­ratură produsă de mâinile terapeutului. Asupra celei de-a treia cuşti nu s-a intervenit în nici un fel. După o perioadă de două săptămâni, cercetătorii au observat că rănile rozătoarelor tratate erau reduse considerabil în comparaţie cu cele ale cobailor netrataţi, aflaţi în celelalte două cuşti. Au fost repetate experimentele în diferite variante şi rezultatele au fost aceleaşi.

Doctorul Grad, specialist în fiziologia glandei tiroide, a continuat cu un alt experiment. A provocat artificial o afecţiune structurală câtorva cobai, la această glandă a sistemului endocrin. Cobaii trataţi cu ajutorul bioterapeutului s-au însănătoşit. S-a mai constatat încetinirea semnificativă a dezvoltării afecţiunii şi în cazul când pernuţe din lână şi bumbac au fost aplicate pe zona glandelor tiroide ale cobailor, după ce acestea au fost ţinute în mâinile tera­peutului pentru a le imprima energia sa.

Cercetările grupului au continuat cu următorul experiment. Au semănat seminţe de orz în 12 ghivece şi le-au udat cu apă sărată, care, în mod normal, inhibă germinarea. Dar recipientul cu apă sărată a fost ţinut în prealabil între mâinile terapeutului o jumătate de oră.

Alte 12 ghivece identice au fost udate cu apă sărată asupra căreia nu s-a intervenit energetic. Rezultatul a fost şi de această dată semnificativ. În primele 12 ghivece au crescut mai multe plante şi mai viguroase faţă de cele crescute, în mod normal, fără vreo intervenţie.

Astfel de efecte au fost confirmate şi de  alţi cercetători. Carroll B. Nash a folosit în experimentul său 19 persoane cu depresii psihice, cărora le-a dat să ţină în mâini, o perioadă de timp, câte un recipient cu soluţie de glucoză. Apoi, a pus pe fiecare membru al grupului să verse lichidul în suspensii de celule de drojdie. S-a constatat o inhibare a acestor celule faţă de altele nesupuse vreunui tratament. Asemenea rezultate au obţinut şi alţi cercetători precum Haraldson şi Thorsteinsson.

Specialistul în electrochimie Douglas Dean a constatat, în urma experimentelor sale, diferenţe spectrometrice ale apei tratate bioenergetic faţă de apa normală. Aceste diferenţe evidenţiază faptul că distanţa intermoleculară dintre atomii de oxigen şi hidrogen, din molecula apei, au suferit ciudate modificări, consta­tându-se, cu această ocazie, că apa este ioni­zată. Acţiunea apei grele asupra plantelor este similară celei pe care o exercită apa tratată bioener­getic, ale cărei efecte se păstrează şi la încălzirea până la punctul de fierbere.

Călugăriţa Justa Smith, biochimistă, a afirmat că bioenergia ar trebui să influenţeze activitatea enzimatică, pentru că în orice boală cauza fizică primară o constituie o deficienţă situată la nivelul enzimelor, moleculelor proteinice produse de celulele care catalizează reacţiile biochimice legate de numeroase activităţi vitale. De aceea vindecarea psihică ar trebui să se producă la acest nivel, accelerând reacţiile chimice ale unora dintre enzimele celulare şi întârziindu-le pe ale altora.

Justa Smith, de la teorie a trecut, cu ajutorul unei burse, la practică. A turnat în eprubete închise ermetic soluţie de tripsină, o enzimă pe care o produce pancreasul. Una dintre eprubete a fost dată, spre energizare, în mâinile unui bioterapeut. S-a observat că reacţiile lanţurilor enzimatice tratate astfel se accelerau în comparaţie cu cele din celelalte recipiente. Apoi, la îndemnul doctorului Grad, a modificat structura moleculară a tripsinei pentru a o supune bioenergiei, în ideea că la o persoană cu afecţiune structura tripsinei este deteriorată. Astfel, Smith a expus tripsina unei iradieri cu raze ultraviolete, înainte de a o da spre energizare terapeutului.

În urma analizelor spectrofotometrice s-a constat că tratamentul a restabilit structura moleculară a acestor enzime afectate. Efectul acestei intervenţii benefice era asemănător cu cel observat la tripsina supusă acţiunii unui puternic câmp magnetic.

Smith a mai efectuat şi alte experimente cu o soluţie pură de enizmă NAD, care, în laborator eliberează rapid hidrogenul din hidraţii de carbon, în timp ce în organismul viu acest proces se desfăşoară mult mai lent. Recipiente cu această enzimă au fost date spre energizare, fără a fi informat terapeutul asupra rezultatelor aşteptate. Curios, evoluţia procesului a fost identică asemenea unui proces metabolic dintr-un organism sănătos.

Experimentele au fost efectuate cu ajutorul mai multor persoane care posedau astfel de calităţi curative. Interesant este şi faptul că niciuna dintre aceste persoane nu cunoştea tipul de enzime cu care s-a lucrat şi nici dacă este bine să accelereze sau să încetinească reacţiile la care vor fi supuse aceste enzime. Deci, tratamentul bioenergetic acţionează în sensul echilibrării unui biosistem. Există, cu această ocazie, o interconexiune bazată pe schimb de infoener­gie între cel care tratează şi cel tratat, fapt care nu lasă loc exprimării ideii de însănătoşire prin factori de tip sugestiv-psihosomatici.

Iată că, dacă doresc, oamenii de ştiinţă, chiar în cazul că nu reuşesc să descopere cauzele realizării proceselor de însănătoşire, în urma tratamentelor neconvenţionale efectuate cu ajutorul bioenergiei, pot indexa efectele curative ale acestora.