Foto: Dragoş Stoica / Jurnalul Naţional
Cifrele exit-poll-urilor afişate pe ecranele televizoarelor în sediul PNL le-au produs vizibilă dezamăgire liberalilor, care prinseseră speranţe serioase în a doua parte a zilei de vot, când începuseră să primească "pe surse" informaţii de la institutele de sondaj cum că diferenţa dintre Mircea Geoană şi Crin Antonescu devine tot mai mică.
Însuşi candidatul liberal, Crin Antonescu, a intrat în faza de negare, acuzând institutele şi "mogulii" televiziunilor că falsifică voinţa electoratului şi că are în continuare şanse să intre în turul al doilea. Pentru a-i susţine discursul, liderii liberali s-au adunat în spatele candidatului. Lângă Antonescu, de o parte se aflau Adina Vălean şi Norica Nicolai, iar de cealaltă parte, Ludovic Orban. Şeful de campanie, Romeo Stavarache, n-a avut loc decât pe rândul al doilea, iar fostul premier Tăriceanu, de data asta fără papion, n-a reuşit să avanseze decât până în rândul al treilea, de unde abia se zărea din cauza lui Cristian Buşoi.
Discursurile interminabile ale lui Traian Băsescu şi Mircea Geoană l-au scos din sărite pe Crin Antonescu, determinându-l să părăsească intempestiv pupitrul de la care trebuia să vorbească. Dar lehamitea faţă de discursul candidatului PD-L, care momea acum electoratul liberal cu o nouă alianţă de dreapta, nu l-a împiedicat pe Crin Antonescu să-i preia acuzele la adresa mogulilor media, care ar fi pus la cale "o manipulare uriaşă".
Antonescu a spus că de la ora 19:00, când s-au oprit interviurile de pe teren ale operatorilor de sondaje, şi până la ora 21:00 un milion de români încă mai aşteptau să voteze şi puteau schimba rezultatul estimat. În plus, Antonescu a declarat că la ora 17:00 toate cele trei case de sondaje îl dădeau la egalitate cu Mircea Geoană, iar în două ore diferenţa dintre ei a fost "umflată" la zece procente.
"Îi rog pe reprezentanţii mei în secţiile de votare să nu ia în seamă sondajele sfruntat mincinoase, să nu fie demoralizaţi, să stea să numere voturile. Rezultatul votului nu e dat de Vântu şi de Voiculescu, în complicitate cu Traian Băsescu, ci e dat de votul miilor de oameni care stăteau la cozi interminabile în secţiile de votare în marile oraşe încă la ora 21:00", a încercat Antonescu să-şi mobilizeze oamenii din secţiile de votare. El şi-a încheiat discursul îndemnându-i pe mogulii care "şi-au bătut joc de votul românilor să plece din viaţa acestora, dacă rezultatele votului infirmă aceste mizerii de sondaje".

Comentarii
Antonescu acuză mogulii şi sondajele
28 comentarii

RJxLYVfosGPeC
HKASbh twwichbrbwja, [url=http://yeyodfjvqjpg.com/]yeyodfjvqjpg[/url], [link=http://zehikrpcloug.com/]zehikrpcloug[/link], http://aqmxbpoesbkh.com/

anonim
Indiferent ce va spune Antonescu ELECTORATUL LIBERAL NU VA VOTA BASESCU....NICIODATA,SUB NICIO FORMA...

salontanul
Banuiesc ca multi dintre cei ce comentati pe forum sunteti tineri. Nu inteleg cum puteti spune ca votati cu Geoana. Cum de va atrage protipendada comunista. Uitati-va la presa: toti vorbesc ca perioada lui Nastase era mai multa cenzura. Vreti sa revina. Asta e manat dinspate de Iliescu si Hrebenciuc, doi ndin cei mai "buni" comunisti.

nico
Penibil, artagos, plin de isfose, fara pic de respect fata de contracandidati si votanti, nesimtit ("Eu ma duc sa fumez o tgara pana vorbeste asta..." a spus la tv), cu discurs patetic si fara substanta. Un filfizon de salon plin de tupeu. Si atat. Pacat de PNL.

john
ce acuzi tu mah,floare de papadie?? Mafia tv gen Voiculescu?? vai...dar e PSD-ist dragutzo...si totusi, vrei sa sustii in turul 2 valorile democratiei PSD-iste?? pai si atunci, de ce mai strigi ca fata-mare in noaptea nuntii ca nu iti place democratia PSD-ista??iti place, da-te-n colo de nebunateca mica...
-
Primul album de studio al grupului Cap De Craniu apare joi, 9 februarie, în cadrul concertului de lansare ce se desfăşoară în Club Fabrica. Înregistrat de Mihai Ionescu (ex-Days Before Disappearance) – voce, Călin Răduţă (H8, Hang Him, ex-Crize, ex-Kendo) – chitară, Paul Nicolae (ex-Days Before Disappearance,... -
Video Ieri, a fost inaugurată în oraşul marocan Tanger, situat foarte aproape de sudul Spaniei, cea mai nouă uzină a grupului Renault, o unitate în cadrul căreia se vor construi modele Dacia, capacitatea anuală putând ajunge la 400.000 de unităţi. Uzina a stârnit controverse şi îngrijorări în Franţa, temerile fiind că... -
Galerie Foto Potrivit Sky News, oamenii s-au dezlănţuit pe străzile Atenei, existând confruntări între protestatari şi jandarmi. Grecii sunt furioşi din cauza măsurilor de austeritate luate deja de autorităţile elene şi cer ca Guvernul să nu mai taie din nou salarile sau să concedieze oameni în sectorul public. Grecia a primit ieri un...
Multimedia
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Ironie a sorţii: Prima contestare publică a noului prim-ministru vine de la Iaşi, oraşul care l-a format
La minus 20 de grade, protest împotriva lui Băsescu şi a noului prim-ministru Ungureanu ...
Citește articolul
Legende pe roți: Hammond și Ford Capri 2.8i Brooklands
Bun, mă scarpin în cap şi mă gândesc din greu... Nope, nimic. Nu-mi vine în minte niciun lucru pe ...
Citește articolul
Bun, mă scarpin în cap şi mă gândesc din greu... Nope, nimic. Nu-mi vine în minte niciun lucru pe ...
Citește articolul
CTP: Premierul nu are niciun gând pentru viermii de civili care au prostul gust să degere prin case
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comentat la România TV declaraţia premierului potrivit ...
Citește articolul
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comentat la România TV declaraţia premierului potrivit ...
Citește articolul
Jennifer Lopez a pozat complet goală pentru a-şi promova un parfum
Jennifer Lopez dovedeşte o dată în plus că este extrem de sexy, pozând complet goală ...
Citește articolul
Jennifer Lopez dovedeşte o dată în plus că este extrem de sexy, pozând complet goală ...
Citește articolul
Record nedorit: 13 români au fost răpuşi de frig în ultimele 24 de ore
Ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau a declarat că vineri s-a înregistrat un număr record de ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită