Banc şi comisia de votare

"Nu vă supăraţi, mă duceţi şi pe mine de mână să votez? Pentru că nu ştiu unde se." "Hai că te duc. M-ai nimerit, şi io tot acolo mă duc, da' cum nu ştii unde să vo­tezi? Doar n-oi fi căpătat acum drept de vot." "Nu, nu l-am căpătat acum, dar doar acum sunt suficient de nevrozată încât să m-apuc să-mi caut secţia." "Aşa, e, ma­maie, nici io nu m-aş fi dus dacă n-aş fi fost nervoasă. Mă duc să-l schimb p-ăsta, că nu-l mai suport, vezi, fii aten­tă la ma­şini, nu vezi că trece de parcă ie pă câm­pie?"

Secţia 1234. Hai, că e simplu. Dacă există interes pentru exer­ci­tarea democraticului drept de vot. In­te­res nu ştim dacă există, dar există cu siguranţă o scârbă suficient de tragică încât să te dea afară din casă, să-ţi cauţi secţia şi să pui mâna pe ştampilă ca pe o armă grea. Foc!

La Secţia 1234 din Secto­rul 6 e o comisie fără simţul umorului. Zâmbesc de sanchi când le spun bancul meu preferat din această perioadă: "O babă nu mai iese şi nu mai iese din ca­bina de vot, încât toată lumea se-ntrea­bă, pe bună dreptate, ce face baba de nu mai iese din cabina de vot. La un mo­ment dat, din spatele slinoasei perdele cu rol de delimitare a spa­ţiului intim, capul băbuţei apare ca o ci­rea­şă modificată genetic: "Auzi, mamă, «futu­văn­cur» se scrie cu liniuţă sau fără?". Hă, hă! "Ce-mi plac glumele mele!", ca să-l citez pe. Nu dă nimeni din muşchii feţei, nu face nimeni nici "ha". La urma-urmei, cum spunea şi Seinfeld, care-i şpilul şi cu râsul ăsta? Carevasăzică, îmi iau ştampila şi mă car.

Cozile la vot din Şcoala generală 202 depăşesc orice fel de aşteptări. Dac-au ajuns oamenii să stea la coadă ca să-şi, nu-i aşa, exercite dreptul de vot, înseamnă că asistăm cu adevărat la o idiosincrazie generalizată. Doi soţi, po­sesori de copil mic-mic, fac cu schimbul la cabina de vot. Cât timp votează ea, stă el cu plodu-n braţe. Pe urmă, după ce termină ea, o să vină el. În rest, nimic deosebit de semnalat. "Să votaţi bine!", strigă un nene pe cu­loar. La care lumea nu reacţionează nicicum. Mă, da' chiar aşa, numai le­şi­naţi peste tot? "Jos mafia! Sus patria!", fac şi io, de colo, ca să nu se simtă domnul naşpa.

Nimic. Pe stradă, nenea ăla pe ca­re l-am lăsat afară cu grătarul stă afară cu grătarul fumegând. E în curtea pa­triei sale - scara de locuinţe a blocului în care, da, locuieşte. Şi-a pus muzică d-aia irlandeză care ţopăi din picioare, suflă-n grătar şi are un ghiul pe degetul mic de la mâna stângă. La cât e de li­niş­tit, sigur şi-a exercitat dreptul de... vot. Nişte în­dră­gos­tiţi se ţin de mână. Ea îi spune că nu vrea să voteze, dar că dacă vrea el, vine cu el şi-l aşteaptă şi pe ur­mă se duc la film la mol, bine? El a zis că nu ştie, să vadă dacă are buletinul la el, dacă-l are, bine, dacă nu, nu.