Arhiva
Politica.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Băsescu nu a semnat revocarea

29 septembrie 2009 – 20:15
Şeful statului le-a cerut liderilor
 Foto: Christian Silva / JURNALUL NAŢIONAL 

Miniştrii PSD nu şi-au scris demisiile, preşedintele Băsescu nu a semnat revocarea lui Dan Nica, l-a refuzat pe Vasile Blaga ca interimar şi a propus coaliţiei un independent sau un reprezentant al Opoziţiei la Ministerul de Interne. PD-L cheamă PSD la dialog, dar social-democraţii amână şedinţa Coaliţiei ca să câştige timp.



Liderii PSD au făcut o noapte albă după şedinţa CEX de luni seara, discutând din nou până în zori despre soluţiile de ieşire din criză în care i-a împins demiterea lui Dan Nica. Baronii au făcut presiuni asupra lui Geoană să nu accepte ieşirea de la guvernare, invocând nemulţumirea care va fi provocată în teritoriu de pierderea funcţiilor din deconcentrate. Potrivit unor surse participante la discuţiile social-democraţilor, Mircea Geoană ar fi propus ca soluţie de compromis numirea unor tehnocraţi în locul miniştrilor politici. Acest lucru ar fi permis păstrarea în funcţii a secretarilor de stat şi a tuturor directorilor pe care PSD i-a numit. Ieri-dimineaţă, liderii partidului s-au strâns din nou în şedinţă în biroul lui Mircea Geoană de la Senat, unde au venit şi Ion Iliescu şi Adrian Năstase. La ora 11:00 expira termenul de 24 de ore pe care îl dăduse Boc pentru desemnarea unui alt ministru la Interne, dar au mai primit de la premier încă două ore de gândire, pană la ora 13:00.

Miniştrii PSD nu şi-au scris însă demisiile aşa cum se stabilise cu o seară înainte, toată lumea aşteptând cu speranţă un gest din partea lui Traian Băsescu. Mircea Geoană îi trimisese acestuia în cursul dimineţii o scrisoare în care îi cerea să medieze conflictul din Coaliţie şi chiar şi Ion Iliescu a declarat după şedinţa de la Senat că "aşteaptă de la Băsescu un gest spectaculos".  Gestul a venit pe la ora 13:00, sub formă de invitaţie la consultări. Geoană a avut un moment de ezitare, nehotărându-se dacă să se ducă sau nu. Iniţial a vrut să meargă, apoi s-a răzgândit, pentru ca în final  să plece spre Cotroceni, de unde veneau zvonuri legate de un posibil compromis.

PD-L ÎMPĂRŢEA DE DIMINEAŢĂ MINISTERELE PSD
Între timp, la Palatul Victoria, liderii PD-L se adunaseră ca să stabilească cum se împart între ei ministerele care ar fi urmat să fie eliberate de miniştrii PSD. O variantă discutată de democrat-liberali a fost comasarea unor ministere, astfel încât Vasile Blaga să preia şi Internele, şi Dezvoltarea, Elena Udrea să ia la Turism şi Sportul, iar Tineretul să treacă la Educaţie. Unele dintre ministere ar urma să dispară, fiind tranformate în agenţii. Altă variantă ar fi aceea a numirii unor tehnocraţi în locul miniştrilor demisionari, soluţie tranzitorie ce ar dura până la alegerile prezidenţiale, când se va deschide oportunitatea pentru o nouă majoritate parlamentară. Radu Berceanu a declarat că ar mai exista încă o variantă, că PD-L ar putea desemna miniştri interimari în locul celor de la PSD din rândul miniştrilor demo-crat-liberali, Guvernul urmând să funcţioneze astfel până după alegerile prezidenţiale, şi care nu ar avea nevoie de votul Parlamentului.

BLAGA, REFUZAT CA INTERIMAR
La Cotroceni, Traian Băsescu a ţinut să îi tragă o palmă premierului, care se grăbise să îl propună pe Vasile Blaga la MAI, şi a anunţat că nu este de acord cu acest lucru. În schimb, a propus PSD şi PD-L, care nu mai comunică între ele de la începutul crizei, să reia dialogul şi să găsească o soluţie. El însuşi a propus ca soluţie de compromis numirea unui ministru independent la Interne sau a unui reprezentant al Opoziţiei. Preşedintele Traian Băsescu a declarat după întâlnirea cu Emil Boc şi Mircea Geoană că le-a solicitat liderilor PSD şi PD-L să organizeze rapid o întâlnire a Coaliţiei pentru a discuta soluţii pentru situaţia creată de anunţul premierului de a-l remania pe Dan Nica. Băsescu a spus că le-a propus liderilor PSD şi PD-L ca la întâlnirea Coaliţiei să aibă în vedere două soluţii pentru a elimina suspiciunile legate de posibile fraude electorale: ori să cadă de acord asupra unei persoane care este neutră din punct de vedere politic, ori să desemneze un ministru care să provină din Opoziţie. Preşedintele Traian Băsescu a precizat că nu se grăbeşte cu semnarea decretului de revocare a lui Dan Nica, ci aşteaptă ca liderii celor două partide politice să găsească o soluţie. Ca urmare, miniştrii PSD care aşteptau la Cabinetul de la Senat al lui Mircea Geoană au primit telefoane să se ducă fiecare la ministerul său, ei fiind în continuare în funcţii, deoarece Traian Băsescu nu a semnat decretul de demitere a lui Dan Nica şi deci nu se impune încă demisia colectivă.

OPREA, INDEPENDENTUL LUI BĂSESCU
După întâlnirea de la Cotroceni, Mircea Geoană a plecat la Constanţa, unde a declarat că nu va participa la şedinţa Coaliţiei convocată de Emil Boc până când nu va avea un răspuns din partea preşedintelui Traian Băsescu la solicitarea premierului. El a mai arătat că fusese avertizat de mai mulţi colegi de partid, înainte de încheierea protocolului, că nu se poate lucra cu Traian Băsescu şi cu PD-L. "Am crezut pentru câteva minute sau câteva zile că într-adevăr se poate lucra. Din prima zi a guvernării, asaltul brutal pentru controlul Ministerului de Interne. Probabil că Gabi Oprea este acel independent de care vorbea Băsescu astăzi la Cotroceni, în această penibilă şi ipocrită încercare de mediere a unei crize pe care el a pornit-o, el o controlează", a mai declarat Geoană. Pe 12 ianuarie, când Oprea era ministru de Interne, PSD i-a retras sprijiul politic şi a decis excluderea lui din partid pentru că l-a numit pe Virgil Ardelean, zis Vulpea, în fruntea DGIPI, serviciul secret al Ministerului de Interne. La o zi după decizia PSD, Oprea a demisionat din funcţia de ministru de Interne.

ATACUL LUI HREBENCIUC
Aseară, Geoană i-a mai trimis o scrisoare lui Boc în care spune că, "la îndemnul lui Traian Băsescu, aţi declanşat o criză în Coaliţie. Împreună cu Traian Băsescu aveţi obligaţia de a o rezolva. În acest moment, cheia pentru dezamorsarea crizei se află la preşedintele României, şi nu în interiorul Coaliţiei. Iar soluţia este foare simplă: Traian Băsescu trebuie să refuze demiterea lui Dan Nica, iar PD-L să revină la litera Protocolului Coaliţiei. (...) Discuţiile în Coaliţie vor avea sens în momentul în care Traian Băsescu va clarifica situaţia şi va dezamorsa criza pe care el însuşi a declanşat-o". Acuzaţiile pesediştilor la adresa şefului statului au fost completate de Viorel Hrebenciuc care a declarat la Antena 3 că Traian Băsescu este alcoolic şi că pentru a masca tremuratul mâinilor, în timpul transmisiilor televizate, "ţine o foaie-n mână". El a spus că de această situaţie se plâng şi serviciile ce asigură paza preşedintelui. Întrebat dacă şeful statului bea tot timpul, Hrebenciuc a răspuns: "În general, da". El a mai precizat că Băsescu conduce România "ca un clan mafiot" şi că înlăturarea lui Nica s-ar datora faptului că "lucrătorii din Ministerul de Interne s-ar fi apropiat periculos de mult de afaceri şi oameni legaţi de actualul preşedinte".


Comentarii
Băsescu nu a semnat revocarea
39 comentarii
As
Sa plece de la guvernare tot PSD-ul cu Nica cu tot
30/09/2009 20:07:44 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Razvan
Parca mai conteaza acum ce face Basescu. Stim cu totii de ce e in stare. Am vazut in cinci ani de zile. Singurii care au dus-o bine au fost cei din anturajul si familia lui. Acest rol de mediator nu-i prinde bine lui Basescu pentru ca il joaca fals. Parsiv. Cu interese ascunse. Foarte frumoasa reactia lui Crin Antonescu, care reprezinta dupa parerea mea, singura sansa de intinerire a tarii, ... Citeşte întreg comentariul
30/09/2009 14:51:51 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Mihai Popa
Traian Basescu a generat si a mentinut conflictul in politica romaneasca inca de cand a fost ales. Acest lucru a franat dezvoltarea Romaniei. Ori, Romania ca sa se dezvolte are nevoie de stabilitate politica la conducerea tarii.Cum putem spera noi la evolutie cand politicienii nostri se balacaresc si se tin numai de prostii.Basescu vrea sa para acum un impaciutor,vrea sa iasa basma curata din tot ... Citeşte întreg comentariul
30/09/2009 14:20:35 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Dan
In mod sigur ai uitat sa-ti iei pastilutele de somn si din cauza asta ai visat.
Chiar crezi tot ce ai scris in opina dumitale ?
30/09/2009 12:16:05 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
popescu aurel
Senzaţional! PSD-ul nu vrea să demaşte mafia pedelistă a lui Băsescu!
Am auzit, azi, declaraţia lui Viorel Hrebenciuc şi m-am luminat! Am aflat de ce a fost demmis Nica: pentru că ajunsese foarte aproape de o grupare mafiotă pedelistă, cu fire care duceau la Băsescu! Deci, aşa stau lucrurile! Mare dezamăgire pentru mine! Deci PDL-ul cu care am votat, Băsescu, cu care am votat, sînt ... Citeşte întreg comentariul
30/09/2009 09:07:47 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Primul antrenor al lui Bute îi pune echipa la zid: "Tactica i-a fost FATALĂ!"
Primul antrenor al lui Bute îi pune echipa la zid: "Tactica i-a fost FATALĂ!" Felix Păun, primul antrenor al lui Lucian Bute, a vorbit despre înfrîngerea ... Citește articolul
Lucian Bute: "Cea mai urâtă seară! E o înfrângere dură, dar am un caracter puternic, pot reveni"
Lucian Bute: "Cea mai urâtă seară! E o înfrângere dură, dar am un caracter puternic, pot reveni" La mai mult de două ore după ce fusese învins prin KO de Carl Froch,Lucian ... Citește articolul
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârle­fus, as­tro­log, trai­ner spi­ri­tual, ... Citește articolul
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent! Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ... Citește articolul
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO)
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO) La fix a început şi meciul de box dintre Bute şi Froch. La două fix, asta după ce toată lumea ... Citește articolul
imopedia.ro
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul