Arhiva
Politica.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Băsescu şi-a văzut visul cu ochii. Guvernul Ungureanu a primit votul de învestitură

10 februarie 2012
jur30pag1 copy
  

Cabinetul condus de Mihai Răzvan Ungureanu a fost învestit ieri de Parlament, cu 237 de voturi „pentru” şi două voturi „împotrivă”. USL nu a participat la vot,  iar pentru a fi instalat, Guvernul Ungureanu avea nevoie de 232 de voturi „pentru”. „Avem Guvern!”, a anunţat secretarul ge­neral al PDL Ioan Oltean pe holurile Parlamentului după numărarea voturilor. Era bucuros după ce grupul minorităţilor, care ţinuse puterea în şah până ieri, la începerea şedinţei Parlamentului, hotărâse să voteze condiţionat Cabinetul Ungureanu.

Şedinţa comună a Parlamentului a început cu discursul de învestitură al premierului desemnat Mihai Răzvan Ungureanu. El a cerut votul parlamentarilor, afirmând că nu poate avansa promisiuni nerealiste şi că poate lua în calcul doar o majorare „prudentă” a salariilor din sectorul public şi pensiilor dacă situaţia economică va permite această creştere. Menţinerea „de principiu” a obiectivului de adoptare a monedei euro la 1 ianuarie 2015, „adaptat la realităţile economico-financiare”, reducerea în continuare a numărului de taxe parafiscale, adoptarea unei noi legi privind concurenţa neloială şi monopolul sunt alte măsuri avute în vedere de noul Guvern şi menţio­nate de premierul desemnat.

„Pro­pun un mod de guvernare pragma­tic, transparent, onest şi modern, în care fiecare cetăţean să se poată recunoaşte. Nu vin în vremuri grele să prezint promisiuni nerealiste, nu va începe de mâine o epocă de prosperitate, către ea avem un lung drum de parcurs”, a spus Ungureanu. El a susţinut că „nu va pierde din vedere” dialogul cu opoziţia, Parlamentul, societatea civilă şi organizaţiile neguvernamentale în ceea ce priveşte deciziile cu impact asupra populaţiei şi va combate în continuare atât eva­ziunea fiscală, cât şi corupţia, proces de combatere a corupţiei în care DNA şi ANI vor continua să fie „pilonii principali”.

„Mă bazez pe buna-credinţă a cetăţenilor acestei ţări, care nu au întors spatele, care nu au refuzat, care nu s-au văitat şi nu au fost descurajaţi”, a spus Ungu­reanu. Noul Guvern va încerca să redea încrederea cetăţenilor în partied, inclusiv prin reinstaurarea respectului între formaţiunile politice, iar cea mai mare garanţie care poate fi ofe­rită în acest sens este asigurarea alegerilor în termen, a mai afirmat Ungureanu. Premierul desemnat a mai spus că se va concentra pe ralansarea dialogului transpartinic, în principal pe subiecte de interes naţional, precum aderarea la Spaţiul Schengen, Tratatul de guvernanţă în UE, Mecanismul de Cooperare şi Verificare. „Am o rugăminte personală către dumneavoastră: uitaţi-vă la cât de tineri sunt marea majoritate” a spus Ungureanu parlamentarilor în finalul discursului.

Ponta, discurs pro-Ungureanu
Cu siguranţă, cel mai surprinzător a fost discursul liderului PSD, Victor Ponta, care a durat aproximativ 40 de minute şi prin care a lăsat să se înţeleagă că opoziţia ar putea cola­bora politic cu viitorul premier. El a susţinut că USL va susţine Cabinetul Ungureanu în 15 puncte, cu caracter european, social şi anticorupţie. Ponta i-a promis lui Ungureanu că va avea sprjinul opoziţiei în ceea ce priveşte tratatul european de guvernanţă fiscală, pentru aderarea la spaţiul Schengen, ridicarea Meca­nismului de Cooperare şi Verificare, pentru „accentuarea independenţei reale” a DNA şi ANI, la modificarea legii achiziţiilor publice, pentru reve­ni­rea salariilor din sectorul bugetar la nivelul din 2010, în „combaterea contractelor băieţilor deştepţi din ener­gie”, reducerea CAS,  pentru măsuri guvernamentale în ceea ce priveşte deblocarea posturilor publice şi majorarea salariului minim pe economie, la taxarea marilor averi.

Preşedintele PSD a mai spus că opoziţia va susţine Guvernul dacă acesta va lua măsuri de reducere a TVA pentru produsele agricole de bază şi adoptarea unei legi electorale prin consultarea tutu­ror partidelor parlamentare şi desemnarea colegiilor electorale de către o comisie parlamentară, şi nu prin hotărâre de guvern.

Dezlegare pentru şefia PDL
Ponta  a spus că se bucură pentru că Mihai Răzvan Ungureanu nu a acceptat în Guvern „miniştri care reprezentau nume şi persoane cu totul indezirabile”, el nominalizându-i în acest sens pe Elena Udrea şi Traian Igaş. El a anunţat că parlamentarii USL nu vor participa la votul de învestire pentru că au anumite reţineri faţă de unii dintre membrii noului Guvern, deşi atacurile din media „au mers uneori prea departe, folosindu-se cuvinte precum clone, consilieri, second-hand”. De asemenea, el a arătat că  „frigul de afară şi schimbarea lui Boc nu reprezintă soluţia la problemele celor din stradă, reprezintă doar un respiro, care poate dura o săptămână, două.

Singura schimbare care trebuie făcută este schimbarea modului de guvernare şi a modului de rezolvare a problemelor cetăţenilor. Autismul fostului guvern a dus la căderea acestuia, cred că reconectarea la ce înseamnă vocea publică vă poate ajuta”. Salutând demisia lui Ungureanu din fruntea SIE, el a mai spus că foştii directori ai serviciilor de informaţii pot avea o carieră politică, cu condiţia să nu folosească informaţiile la care au avut acces. Ponta  şi-a exprimat speranţa că Ungureanu poate conduce şi PDL, arătând că acesta nu mai este independent, întrucât conduce un guvern politic.

De asemenea, el l-a îndemnat pe Ungureanu să privească spre viitor, preşedintele Traian Băsescu fiind un om al trecutului, din cauza lui pierzând în 2007 funcţia de ministru de Externe. El a citat un articol din Financial Times, care scria să pro­blemele „vicleanului” Traian Băsescu nu se rezolvă prin instalarea noului Guvern. Ponta şi-a încheiat discursul ţinut la şedinţa Parlamentului de învestire a noului Guvern apelând la un citat. „Este clar că nu mai avem un premier. Premierul de la Cotroceni deţine controlul absolut, pentru prima dată încerc un sentiment de milă pentru primul-ministru, care nu mai reprezintă decât o cârpă, preşul de şters picioarele al preşedintelui.

Dacă ar avea cât de puţină demnitate, ar demisiona, dar aţi văzut dumneavoastră o cârpă demnă?”, a spus Ponta, precizând că citatul este din Traian Băsescu, care era şeful opo­ziţiei în 2004 şi se referea la premierul PSD de atunci, Adrian Năstase. „Nu voi folosi o abordare atât de agresivă, nu am folosit-o nici faţă de Emil Boc. Îmi doresc să vă faceţi datoria ca prim-ministru, îmi doresc să înţelegeţi că sunteţi premierul Guvernului, şi nu un ajutor al preşedintelui”, i-a spus Ponta lui Mihai Răzvan Ungureanu.

Ce a dedus noul premier
Ungureanu i-a răspuns lui Ponta spunând că noul Guvern nu va fi un adept al măsurilor care „bruschează” Parlamentul, dar pentru a fi evitate angajări de răspundere este necesar ca opoziţia să participe la lucrările Legislativului. El a arătat că speră ca liderul PSD, Victor Ponta, care face parte din aceeaşi generaţie ca şi mulţi dintre membrii Guvernului propus, să continue dialogul civilizat cu pute­rea. „Mă bucur să domnul Ponta înţelege că este nevoie de cooperare transpartinică pe subiecte de interes naţional, dar ţin să-i spun că această cooperare nu se poate realiza printr-o absenţă şi o prezenţă, de unde deduc că în această cooperare, care se va desfăşura în timp, voi avea sprijinul PSD pentru un guvern de lungă durată şi nu pot decât să-i mulţu­mesc”, a spus Ungureanu.

Laude de la pedelişti, reproşuri de la liberali
După discursul lui Ponta, rând pe rând parlamentari ai PDL precum Elena Udrea, Radu Berceanu, Trai­an Igaş, Gheorghe Flutur, Daniel Buda şi udemeristul Marko Bela au ţinut să remarce în declaraţii publice „pasul spre normalitate”, „echilibrul”, „schimbarea de tipic”, „declicul” din discursul lui Ponta. Nu aceeaşi atitudine au avut-o liberalii, surprinşi şi iritaţi de acest discurs. De altfel, la scurt timp după intervenţia lui Ponta, a fost convocat Biroul Politic al PNL pentru a discuta despre incidentul Ponta.

Înaintea acestei şedinţe, deputa­tul PNL Radu Stroe a declarat că „ceva e în neregulă” în discursul susuţinut de liderul PSD, Victor Ponta, în Parlament, precizând că se va discuta pe această temă la întâlnirea conducerii PNL.
Între timp, liderul PSD a fost chestionat dacă discursul său din Parlament este opţiunea USL. „Discursurile mele mi le scriu eu. Nu cred că trebuie să le aprobe nimeni”, a fost răspunsul lui Ponta, arătând că acest discurs nu este opţiunea PSD, dar că neparticiparea social-democraţilor la votul de învestitură este o decizie USL. Ponta a adăugat că aşteaptă votul asupra Cabinetului Ungureanu şi apoi va avea o discuţie în PSD.

A urmat un comunicat al PSD în care Ponta afirmă că „nu există nici o intenţie a PSD sau a USL de a sprijini” Guvernul Ungureanu, că soluţia alegerilor anticipate este cea valabilă pentru actuala situaţie politică şi că mesajele sale din Parlament au fost clare şi „lupta” va continua. El a afirmat  că „una dintre principalele cri­tici ale puterii este aceea ca opoziţia nu are soluţii, că doar critică şi nu face nimic”. Ponta a susţinut că cele 15 puncte pe care le-a prezentat în Parlament, la şedinţa de învestire a noului Guvern, sunt „soluţii concrete şi corecte”, pe care nu are însă speranţa că actualul Guvern le va pune în aplicare.

„Aceste puncte vor fi cu siguranţă aplicate de Guvernul USL”, a precizat Ponta. „Nu există nici o intenţie a PSD sau a USL de a sprijini acest Guvern. Noi credem şi susţinem în continuare că soluţia alegerilor anticipate este cea valabilă pentru actuala situaţie politică. În acelaşi timp însă, un nou Guvern a fost învestit. La prima ocazie când vom iniţia o moţiune de cenzură, dacă vom putea să dăm jos Guvernul, vom intra în procedura de şaizeci de zile pentru organizarea de alegeri anticipate. Mesajele mele de astăzi au fost clare şi vom continua lupta”, a mai afirmat liderul PSD, potrivit comunica­tului.

 

PNL: „Opţiunea noastră a fost alta”
După şedinţa adhoc a conducerii PNL, Crin Antonescu  a declarat că liberalii nu se potrivesc „stilistic” cu „suflul nou” al discursului liderului PSD, Victor Ponta.
Potrivit lui Antonescu, Victor Ponta a considerat că ar fi mai bine să meargă preşedinţii partidelor în Parlament pentru a expima punctele de vedere. „Opţiunea noastră a fost alta”, a continuat liderul PNL, menţionând că, dacă tot era hotărât să meargă, Ponta a fost rugat să vorbească în numele USL.

„Dacă tot domnul Ponta era hotărât să meargă, l-am rugat să vorbească, având în vedere că era limpede poziţia noastră politică, în numele USL. Nu am vorbit nici despre 15 condiţii, nici despre 5 condiţii, nici despre o condiţie şi jumătate. Nu ne potr­ivim, dacă vreţi, stilistic cu suflul nou al discursului domniei sale, prin care îi ia de noi sau îi ia de buni pe membrii Cabinetului Ungureanu. Dar am văzut că însuşi domnul Ponta a făcut nişte precizări ulterioare şi cred că fondul poziţiei noastre politice rămâne comun”, a spus Antonescu.

Liderul PNL a precizat că nu s-a simţit reprezentat de discursul lui Ponta din Parlament, dar a ţinut să sublinieze că acest lucru nu este un motiv de tensiuni în USL. Antonescu a mai spus, întrebat dacă i-a reproşat lui Ponta discursul din Parlament, că relaţia lui cu liderul social-democrat nu se bazează pe reproşuri. Liderul PNL a spus că încrederea este importantă, că pot fi nuanţe, explicaţii, şi că a văzut că Ponta a dat astfel de explicaţii.

Apel liberal la unitate
„Sigur că ne putem imagina sau uneori poate chiar juca de-a cum ar fi dacă lucurile ar fi altfel. Ne putem juca de-a cum am vorbi noi dacă am fi în Parlamentul Angliei. Cum am vorbi noi dacă am fi într-un Parlament al României în care nu ne-am confrunta cu Traian Băsescu şi cu oamenii lui, ci cu nişte adversari politici la fel de legitimi, la fel de oneşti, la fel de respectuoşi faţă de regulile jocului democratic şi faţă de exigenţele minime ale unei vieţi democratice”, a spus Antonescu.

El a subliniat că este nevoie de unitatea tuturor care nu sunt în solda lui Traian Băsescu. „Nu suntem în această situaţie şi oricât de bune intenţii ar putea să fie în spatele unor astfel de exerciţii retorice, nu credem că de ele este nevoie acum. Acum este nevoie de unitatea tuturor celor care nu sunt în solda lui Traian Băsescu, a instituţiilor care îl ţin la putere pe Traian Băsescu, al celor care nu sunt în serviciul altcuiva decât al alegătorilor României”, a spus Antonescu.

Chestionat de ziarişti, liderul PNL a mai spus că înaintea şedinţei conducerii s-a întâlnit cu Dan Voiculescu, Daniel Constantin şi Victor Ponta, la Grivco, reuniunea având loc înaintea şedinţei conducerii centrale a partidului şi fiind stabilită pentru discuţii pe teme organizatorice legate de USL.

Taguri asociate:     politică
Comentarii
Băsescu şi-a văzut visul cu ochii. Guvernul Ungureanu a primit votul de învestitură
2 comentarii
Nic
Basescu va face orice fara limite sa sparga USL, are o teama cuplita ca va fi suspendat, eu cred ca nu va reusi indiferent daca discursul lui Ponta intr-adevar a fost cam pacifist. In Romania cu acest parlament fara nici un fel de credibilitate nu merg discursuri sa le zicem europene , cel putin in acest moment.
10/02/2012 10:13:58 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
axis
Nu aveti ce pierde, incercati ! Google castiga miliarde de dolari anual
din reclama fara sa imparta nimic cu noi. Insa din 9 aprilie 2012,
noul motor de cautare WAZZUB va oferi 50% din profituri utilizatorilor!!!
Pentru aceasta trebuie doar sa va inregistrati. Daca veti invita si alte
persoane castigul dvs. va spori pe masura. Inscrierile se fac doar pana pe 9 aprilie ... Citeşte întreg comentariul
10/02/2012 07:34:10 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
FINALA EUROVISION 2012: MANDINGA a intrat în concurs cu numărul 14. Cum vi s-a părut?- LIVE TEXT
FINALA EUROVISION 2012: MANDINGA a intrat în concurs cu numărul 14. Cum vi s-a părut?- LIVE TEXT UPDATE 00.17 S-a încheiat votul. UPDATE 00.05 Melodiile participante sunt trecute în ... Citește articolul
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc Sezonul concediilor se apropie şi din bagaje nu pot să lipsească gadget-uri specifice. Camera video ... Citește articolul
Între fluturaşi de stradă, consiliere politică şi rock alternativ
Între fluturaşi de stradă, consiliere politică şi rock alternativ A absolvit Ştiinţe Politice şi un Master în Relaţii Internaţionale şi Diplomaţie, şi-a-nceput ... Citește articolul
La minister, nu prea demult
La minister, nu prea demult “Domnule, vă sun de la nivel de secretar de stat… Petru Lificiu mă numesc. Eu nu mă ... Citește articolul
Combateţi ridurile prin metode naturale
Combateţi ridurile prin metode naturale Numeroase produse antiîmbătrânire pretind că “şterg” ridurile şi fac pielea ... Citește articolul
imopedia.ro
Apartament in Cismigiu

2 camere

Suprafata utila: 52 mp

475 EU/luna

Apartament in Berceni

2 camere

Suprafata utila: 52 mp

51.000 EU

PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul