Arhiva
Politica.
Sâmbătă, 26 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Ce urmează după demisia lui Boc. Ponta şi Antonescu spun că vor vota căderea a două guverne pentru a se ajunge la anticipate

30 noiembrie -1 – 12:38

Demisia premierului Emil Boc a deschis procedura parlamentară pentru numirea unui nou Guvern. Pasul următor este ca preşedintele Traian Băsescu să vină cu o propunere pentru un nou premier, în urma consultărilor cu partidele parlamentare. Fiecare partid va veni cu o propunere, iar preşedintele Traian Băsescu va avea propriul nume pentru noul premier.

În urma consultărilor, preşedintele trebuie să anunţe numirea sa pentru noul premier. Acesta va avea la dispoziţie 10 zile pentru a-şi alcătui noul Cabinet, cu care se va prezenta în faţa Parlamentului pentru a obţine votul de încredere.

În cazul în care Parlamentul dă votul de blam noului Cabinet, se reiau negocierile, iar preşedintele va avea din nou o opţiune. Dacă şi de această dată propunerea preşedintelui este refuzată de Parlament, acesta are opţiunea constituţională de a cere dizolvarea Parlamentului.

Dizolvarea Parlamentului înseamnă automat alegeri anticipate şi formarea unei noi majorităţi parlamentare, iar procedura de numire a unui nou Cabinet se reia.

Parlamentul nu poate fi dizolvat decât o singură dată pe parcursul unui an de zile.

Liderii USL, după demisia lui Boc: Vom vota căderea a două guverne pentru a ajunge la alegeri anticipate

După demisia lui Emil Boc, Crin Antonescu si Victor Ponta au declarat că Opoziţia va vota pentru căderea a două guverne consecutive pentru a se putea ajunge legal la alegeri anticipate.

"Vom vota pentru caderea a doua guverne consecutive pentru a se putea ajunge legal la alegeri anticipate. Astazi am asistat odata cu demisia Emil Boc, la falimentul guvernarii Basescu. Emil Boc a fost doar papusa cazuta a unui guvern condus de Basescu. PDL si Traian Basescu au investit tot in acest Guvern. Acum 48 de ore, Traian Basescu spunea ca Emil Boc a fost, este si va fi partenerul sau de incredere. Nu avem decat o singura solutie: cetatenii sa spuna daca aceasta guvernare a lui Traian Basescu prin intermediul lui Emil Boc a fost benefica pentru Romania si pentru ei si daca este nevoie de o alta majoritate parlamentara. Nu mai putem accepta un nou guvern impus de Traian Basescu", a spus liderul PNL Crin Antonescu.

La rândul său, Victor Ponta a declarat că, deocamdată, nu se ştie ce va face preşedintele Traian Băsescu, însă este clar ca s-a intrat într-o nouă fază a vieţii politice româneşti.

"Trebuie un nou Guvern care sa se pregateasca mult mai bine. Vom discuta din nou dupa intalnirea de la Cotroceni. Suntem o corabie in deriva pe o mare extrem de agitata. S-a intrat intr-o alta faza a vietii politice romanesti, trebuie sa fim responsabili si sa ajungem la alegeri intr-un mod care sa nu insemne distrugerea totala a ceea ce a ramas din Romania. Ce ne facem daca in iunie, dupa alegerile anticipate, o sa avem o tara eliberata ca de armata sovietica. Avem nevoie de responsabilitate. Nu stim ce va face presedintele. Este ideal sa ne intalnim dupa ce iesim de la consultari", a declarat Ponta.

Comentarii
Ce urmează după demisia lui Boc. Ponta şi Antonescu spun că vor vota căderea a două guverne pentru a se ajunge la anticipate
5 comentarii
dana
Antonescu si Ponta spun ziua ce viseaza noaptea ! (avand in vedere ca ei viseaza doar puterea ).
06/02/2012 17:10:33 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
cornel
Bravo domnule Boc ! Aplauze !!!
Nu toti sunt de parerea d-lui Crin Antonescu. Se va vedea la vot.
Dealtfel un discurs mai gaunos ca al d-lui Crin Antonescu am mai vazut doar la dl. Ponta.
Minune mare este cu acest domn Crin Antonescu , care in viata lui nu a avut o initiativa privata nu a facut nimic care sa il ajute sa inteleaga natura profunda a spiritului liberal sau sa ... Citeşte întreg comentariul
06/02/2012 16:07:20 | Îmi place (1) | Raportează limbaj indecent
fetitepebani.ro
we we we fetitepebani.ro - pentru barbatii care se respecta!
we we we escortemasculine.ro - pentru doamne si domnisoare!
06/02/2012 14:12:03 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
SERGIU GĂBUREAC
De ce nu AUTODIZOLVAREA parlamentului ?
Dacă sunt oameni de onoare.
Boc&Co au primit o nouă ofertă.
Dezăpezirea Antarcticii.
Au nevoie de un comandant
de navă să-i ducă acolo.
JOS BĂSESCU !
În PIAŢĂ cu toţii !
Un punct a fost bifat, râmân celelalte:
1. DEMISIA lui Traian Băsescu, un om slab educat, uşor paranoic ... Citeşte întreg comentariul
06/02/2012 14:05:41 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
CCR
Constitutia romaniei spune ca...
Articolul 89 Dizolvarea Parlamentului
(1) Dupa consultarea presedintilor celor doua Camere si a liderilor grupurilor parlamentare, Presedintele Romaniei poate sa dizolve Parlamentul, daca acesta nu a acordat votul de incredere pentru formarea Guvernului in termen de 60 de zile de la prima solicitare si numai dupa respingerea a cel ... Citeşte întreg comentariul
06/02/2012 13:50:00 | Îmi place (1) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
A început FINALA EUROVISION 2012. MANDINGA intră în concurs cu numărul 14 - LIVE TEXT
A început FINALA EUROVISION 2012. MANDINGA intră în concurs cu numărul 14 - LIVE TEXT UPDATE 22:30 - A urcat pe scenă reprezentanta Bosniei, MayaSar cu piesa ... Citește articolul
Urna găsită la Corund în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip, a declarat, ... Citește articolul
Pădureanu vrea o colaborare a Gloriei Bistriţa cu Steaua
Pădureanu vrea o colaborare a Gloriei Bistriţa cu Steaua "Mi-am propus o colaborare cu Steaua, la primul drum pe care îl fac la Bucureşti mă ... Citește articolul
Cristian Mungiu printre favoriţii Festivalului de la Cannes
Cristian Mungiu printre favoriţii Festivalului de la Cannes Pelicula cineastului român evocă un caz de exorcizare pe dealurile României, după cum ... Citește articolul
Tenis: Simona Halep, învinsă în finala turneului WTA de la Bruxelles
Tenis: Simona Halep, învinsă în finala turneului WTA de la Bruxelles Halep a cedat după o oră şi 24 de minute şi va primi 57.000 de dolari şi 320 puncte ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul