buna ziua..!
De ani de zile intra in vigoare tot felul de Legi aberante impotriva cetatenilor , a majoritatii care sintem dezbinati , saraciti , furati , mintiti , de 22 de ani de esalonul 2 al PCR , Securisti si acolitii lor care sau infiltrat in toate Partidele Politice si in functiile cheie din cadrul Institutiilor de Stat care au guvernat si jefuit prin rotatie.
Aroganta , ...
Citeşte întreg comentariul
Buda (PDL): Parlamentul are ultimul cuvânt pe legea de comasare a alegerilor
3 februarie 2012 – 14:00
Daniel Buda / Foto: Dan Marinescu / Intact Images
Parlamentul va avea avea ultimul cuvânt pe legea privind alegerile, în decizia Curţii Constituţionale a României (CCR) nu se precizează expresis verbis că se interzice organizarea de alegeri comasate, a declarat vineri, pentru Agerpres, democrat-liberalul Daniel Buda, preşedinte al Comisiei juridice din Camera Deputaţilor.
„Aparent putem vorbi de existenţa unei dificultăţi în organizarea alegerilor comasate, însă nicăieri în cuprinsul deciziei nu este precizat expresis verbis că se interzice organizarea de alegeri comasate. Există din partea Curţii aprecieri asupra unor probleme despre care putem spune că ţin de ordin organizatoric, însă rămâne să vedem în Parlament în ce măsură acestea pot fi înlăturate”, a susţinut preşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor. Una peste alta, a adăugat Daniel Buda, legea se întoarce în Parlament. „Parlamentul este cel care va avea ultimul cuvânt. Pot să vă spun doar că, în acest moment, este posibil orice”, a spus Daniel Buda.
„Aparent putem vorbi de existenţa unei dificultăţi în organizarea alegerilor comasate, însă nicăieri în cuprinsul deciziei nu este precizat expresis verbis că se interzice organizarea de alegeri comasate. Există din partea Curţii aprecieri asupra unor probleme despre care putem spune că ţin de ordin organizatoric, însă rămâne să vedem în Parlament în ce măsură acestea pot fi înlăturate”, a susţinut preşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor. Una peste alta, a adăugat Daniel Buda, legea se întoarce în Parlament. „Parlamentul este cel care va avea ultimul cuvânt. Pot să vă spun doar că, în acest moment, este posibil orice”, a spus Daniel Buda.
Comentarii
Buda (PDL): Parlamentul are ultimul cuvânt pe legea de comasare a alegerilor
28 comentarii


cod portocaliu de hotie
mergem dupa budaa ..sa vb cu el ..e disperat...se duce la puscarie

silvia
Nu vorbit,domnule Buda! Pai pana acum de ce nu a avut ultimul cuvant parlamentul si v-ati asumat legea????
Fiti onesti ,macar in ceasul al 12 lea!
Fiti onesti ,macar in ceasul al 12 lea!

budacur@yahoo.com
tuzgura ta!

antibase si antiudrea
Alta " smarla" PDL lista. Ia incercati voi sa va mai jucati de-a comasare sa vedem ce iese. Mai un pic si ...gata...
Boc, Udrea,Base...la puscarie....
Boc, Udrea,Base...la puscarie....
-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
Multimedia
Alte ştiri
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
- Didier şi Basti » MySport creionează două destine diferite de lider
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
A început FINALA EUROVISION 2012. MANDINGA intră în concurs cu numărul 14 - LIVE TEXT
UPDATE 22:30 - A urcat pe scenă reprezentanta Bosniei, MayaSar cu piesa ...
Citește articolul
Urna găsită la Corund în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip, a declarat, ...
Citește articolul
Pădureanu vrea o colaborare a Gloriei Bistriţa cu Steaua
"Mi-am propus o colaborare cu Steaua, la primul drum pe care îl fac la Bucureşti mă ...
Citește articolul
Cristian Mungiu printre favoriţii Festivalului de la Cannes
Pelicula cineastului român evocă un caz de exorcizare pe dealurile României, după cum ...
Citește articolul
Tenis: Simona Halep, învinsă în finala turneului WTA de la Bruxelles
Halep a cedat după o oră şi 24 de minute şi va primi 57.000 de dolari şi 320 puncte ...
Citește articolul
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultur ... Citeste articolul
Mii de oferte de locuinte sunt prezentate la acest sfârsit de saptam& ... Citeste articolul
Târgul National Imobiliar este cel mai amplu eveniment de acest fel, ... Citeste articolul
Perioada dificila din punct de vedere economic pe care o traversam este una ... Citeste articolul
Alte ştiri
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ...
Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ...
Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ...
Citește articolul





jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

