Arhiva
Politica.
Sâmbătă, 26 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Bugetul MApN pe 2012, avizat favorabil de Comisiile de apărare ale Parlamentului

Autor: AGERPRES
5 decembrie 2011 – 12:15
Gabriel Oprea  / Foto: Dragos Stoica  / INTACT IMAGES/Jurnalul NationalGabriel Oprea  / Foto: Dragos Stoica / INTACT IMAGES/Jurnalul National
Comisiile de apărare reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au avizat pozitiv astăzi, fără amendamente, bugetul alocat Ministerului Apărării Naţionale (MApN) pentru anul 2012, care se ridică la 7,57 miliarde de lei.

Secretarul de stat în MApN Mihail Vasile Ozunu a precizat că suma alocată ministerului va permite iniţierea procesului de achiziţie a unui avion multirol şi a altor două avioane de tip Spartan.

"Bugetul pentru anul 2012 este unul mai mare decât cel de anul trecut cu aproximativ 60 de milioane de euro", a spus Ozunu.

El a arătat însă că bugetul pe 2012 al MApN este mai mic faţă de cel cu care România s-a angajat faţă de NATO.

"MApN, pentru anul 2012, a fundamentat şi transmis MFP un necesar de 14,25 miliarde lei, reprezentând 2,38% din PIB, aşa cum România s-a angajat la intrarea în NATO. Din păcate, economia nu a permis decât alocarea unui procent de 1,31% din PIB pentru MApN, ceea ce reprezintă totuşi un plus de 60 de milioane de euro. Acest buget va permite îndeplinirea principalelor obiective pe care armata le are", a explicat Ozunu.

El a spus că bugetul MApN este de 7,57 miliarde de lei - 1,78 miliarde de euro - iar din această sumă 67,8% vor reprezenta cheltuielile de personal.

"Va continua modernizarea armatei, astfel încât aceasta să devină modernă, flexibilă, sustenabilă, în măsură să execute misiuni", a spus Ozunu.

Secretarul de stat a arătat că MApN are planuri pentru noi achiziţii.

"Se va iniţia procesul de achiziţionare a unui avion multirol care să satisfacă cerinţele MApN şi se vor continua procesele de înzestrare. Se vor achiziţiona încă două avioane Spartan chiar în acest an. Până la sfârşitul anului vor fi achiziţionate", a conchis Ozunu.
Comentarii
Bugetul MApN pe 2012, avizat favorabil de Comisiile de apărare ale Parlamentului
un comentariu
ius
Care armată
Care armată? Gaşca de mercenari? Ce face practic armata pentru binele ţării?Cum îşi justifică retribuţia,păzindu-l pe Băse?
05/12/2011 13:02:36 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
A început FINALA EUROVISION 2012. MANDINGA intră în concurs cu numărul 14 - LIVE TEXT
A început FINALA EUROVISION 2012. MANDINGA intră în concurs cu numărul 14 - LIVE TEXT UPDATE 22:30 - A urcat pe scenă reprezentanta Bosniei, MayaSar cu piesa ... Citește articolul
Urna găsită la Corund în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip, a declarat, ... Citește articolul
Pădureanu vrea o colaborare a Gloriei Bistriţa cu Steaua
Pădureanu vrea o colaborare a Gloriei Bistriţa cu Steaua "Mi-am propus o colaborare cu Steaua, la primul drum pe care îl fac la Bucureşti mă ... Citește articolul
Cristian Mungiu printre favoriţii Festivalului de la Cannes
Cristian Mungiu printre favoriţii Festivalului de la Cannes Pelicula cineastului român evocă un caz de exorcizare pe dealurile României, după cum ... Citește articolul
Tenis: Simona Halep, învinsă în finala turneului WTA de la Bruxelles
Tenis: Simona Halep, învinsă în finala turneului WTA de la Bruxelles Halep a cedat după o oră şi 24 de minute şi va primi 57.000 de dolari şi 320 puncte ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul