Cătălin Predoiu, premier interimar: "Nu contează dacă mandatul meu va dura două ore, 24 de ore sau 24 de zile"
Cătălin Predoiu a susţinut marţi prima conferinţă în calitate de premier independent şi interimar.
"Mandatul meu este limitat, conform Constituţiei. Concret şi formal, guvernul nu va adopta ordonanţe, ordonanţe de urgenţă sau proiecte de lege. Solicit continuarea activităţilor cu calm şi bună credinţă. Pieţele economice şi partenerii noştri externi trebuie să primească semnalul că România este guvernată şi stabilă din toate punctele de vedere.
În ceea ce mă priveşte, am disponibilitatea de a-mi pune la dispoziţia ţării capacităţile. Am căutat întotdeanuna să găsesc soluţii. Îmi asum orice responsabilitatea care poate contribui la stabilitatea ţării. Naţiunea aşteaptă schimbări importante, un alt fel de a face politică.
Am primit propunerea după ce Emil Boc şi-a depus mandatul. Am acceptat imediat, dar nu înainte de a-mi cântări capacităţile. Mandatul meu poate dura două ore, 24 de ore sau 24 de zile. E mai puţin important. Situaţia actuală implică o soluţie politică.
M-am asigurat în primul rând că se face tot ce este nevoie pentru rezolvarea crizei provocate de vreme. În aceasta seară, am convocat, alături de ministru Igaş, un comandament.
Mă voi implica total pentru soluţii concrete care pot schimba ceva. Oricine este dispus să lucreze cu competenţă este binevenit alături de mine, indiferent cât va dura mandatul meu."
Preşedintele Traian Băsescu a luat act de demisia lui Emil Boc şi l-a numit premier interimar pe Cătălin Predoiu. Băsescu a semnat decretul de numire a lui Predoiu ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului-ministru, până la formarea noului Guvern.
"Preşedintele României, Traian Băsescu, a luat act de demisia premierului Emil Boc şi, în temeiul articolelor 94 lit. (c), 100 alin. (1), 106 şi 107 alin (3) din Constituţia României republicată, precum şi al articolelor 5 şi 9 alin (1) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, a semnat Decretul de numire a domnului Cătălin Marian Predoiu ca prim-ministru interimar al Guvernului României, pentru a îndeplini atribuţiile primului-ministru, până la formarea noului Guvern", informează Administraţia prezidenţială.
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, informează, printr-un comunicat de presă, că a acceptat propunerea preşedintelui Traian Băsescu de a-şi asuma funcţia de prim-ministru interimar.
Cătălin Predoiu nu este membru de partid şi a deţinut portofoliul Justiţiei în mai multe Cabinete. Primul mandat l-a deţinut în ultima parte a mandatului Guvernului Tăriceanu, iar apoi a fost desemnat şi în Cabinetul Boc.


A aparut in MONITORUL OFICIAL nr. 64 din 26 ianuarie 2012 , LEGEA nr. 303 din 28 iunie 2004 (**republicata**)(*actualizata*) privind statutul judecatorilor si procurorilor (actualizata pana la data de 26 ianuarie 2012*)
Si acum, atentie ce apare la ART. 82*)alin.7
(7) Judecãtorii şi procurorii ... Citeşte întreg comentariul

2. problemele grave nu sunt provocate de vreme ci de voi politicienii. ia-l pe igas si aruncati-va in zapada ca de aia tot ninge. iar primul lucru este sa iei masuri pentru salvarea populatiei de la saracie de la disperare si de ... Citeşte întreg comentariul


-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
- Didier şi Basti » MySport creionează două destine diferite de lider
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultur ... Citeste articolul
Mii de oferte de locuinte sunt prezentate la acest sfârsit de saptam& ... Citeste articolul
Târgul National Imobiliar este cel mai amplu eveniment de acest fel, ... Citeste articolul
Perioada dificila din punct de vedere economic pe care o traversam este una ... Citeste articolul
wall-street.ro





jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

