CCR solicită conducerii Camerei un punct de vedere în cazul sesizării USL privind învestirea Guvernului Ungureanu
21 februarie 2012 – 21:36
Preşedintele Curţii Constituţionale a României (CCR), Augustin Zegrean, a solicitat conducerii Camerei Deputaţilor un punct de vedere cu privire la sesizarea Opoziţiei privind hotărârea Parlamentului de învestire a Cabinetului Ungureanu.
"Vă adresăm rugămintea de a ne comunica punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei până la 1 martie, ţinând seama de faptul că dezbaterile Curţii Constituţionale vor avea loc pe 7 martie", se arată în scrisoare.
Potrivit secretarului Camerei Deputaţilor Niculae Mircovici, această scrisoare a preşedintelui CCR a fost înaintată Comisiei juridice.
USL a depus la Curtea Constituţionale, pe 16 februarie, o contestaţie privind învestirea de către Parlament a Guvernului Ungureanu.
Opoziţia afirmă că hotărârea Parlamentului de învestire a Cabinetului Ungureanu încalcă articolele 1, 64 şi 103 din Legea fundamentală.
'Criticăm neconstituţionalitatea hotărârii vizavi de articolele 1, 64 şi 103 din Constituţie. Hotărârea încalcă normele constituţionale referitoare la procedura instituită pentru învestirea Guvernului, în sensul că nu s-a respectat Regulamentul camerelor reunite de audiere a candidaţilor de miniştri în comisiile reunite şi nu s-a întocmit avizul comisiei, ci doar nişte procese verbale prin care se recomandă plenului să învestească Guvernul Ungureanu. Avizele sunt obligatorii, iar procesele verbale nu ţin loc de avize. Aceste procese verbale au fost date în şedinţe fără cvorum', a afirmat liderul deputaţilor PSD, Mircea Duşa.
Sesizarea este semnată de 85 de deputaţi ai PSD şi 53 ai PNL.

Comentarii
CCR solicită conducerii Camerei un punct de vedere în cazul sesizării USL privind învestirea Guvernului Ungureanu
3 comentarii

Kviatkovski
Trist.Foarte trist.Am mai facut observatii si cu alta ocazie despre acesti imbuibati ai CC.Pai eu solicit ca tu specialist sa-mi spui daca am dreptate intr-o situatie data si tu ceri puncte de vedere de la cel pe care eu l-am reclamat ?Eu iti solicit sa constati incalcarea legii si tu mare judecator te dai cu infractorii ?Rusine d-lor judecatori de la CC.Dvs nu va ganditi ca aceasta rusine a ...
Citeşte întreg comentariul

constantin
Jalnica "CURTE ANTICONSTITUŢIONALĂ", aservita diversionistului Trăian Băsescu, va trebui să răspundă pentru mizerabilul joc politic pe care il face, nerespectând in multe rânduri constituţia şi spiritul ei.

-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
Multimedia
Alte ştiri
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
- Didier şi Basti » MySport creionează două destine diferite de lider
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
A început FINALA EUROVISION 2012. MANDINGA intră în concurs cu numărul 14 - LIVE TEXT
UPDATE 22:30 - A urcat pe scenă reprezentanta Bosniei, MayaSar cu piesa ...
Citește articolul
Urna găsită la Corund în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip, a declarat, ...
Citește articolul
Pădureanu vrea o colaborare a Gloriei Bistriţa cu Steaua
"Mi-am propus o colaborare cu Steaua, la primul drum pe care îl fac la Bucureşti mă ...
Citește articolul
Cristian Mungiu printre favoriţii Festivalului de la Cannes
Pelicula cineastului român evocă un caz de exorcizare pe dealurile României, după cum ...
Citește articolul
Tenis: Simona Halep, învinsă în finala turneului WTA de la Bruxelles
Halep a cedat după o oră şi 24 de minute şi va primi 57.000 de dolari şi 320 puncte ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ...
Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ...
Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ...
Citește articolul

jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită