Cezar Preda: "Noi am ajutat-o pe EBA fiindcă un independent nu poate scoate 4,2% în România"
9 iunie 2009 – 13:14
"Foarte mulţi tineri din Partidul Democrat Liberal au alergat pentru Elena Băsescu. E greu să creadă cineva în România că un independent pur şi fără sprijinul unui partid poate să ia 4,2%. Noi am ajutat-o".
"O parte din PD-L s-a mobilizat şi pentru Elena Başescu, care era clar un om al nostru şi care printr-o greşeală, eu insist să cred că a fost o mare greşeală, a cedat unor intervenţii din societatea civilă, complet deplasate, s-a retras şi a candidat ca independentă. E greu să creadă cineva în Romania că un independent pur şi fără sprijinul unui partid poate să ia 4,2%. Noi am ajutat-o. Are şi electoratul propriu, dar PDL a ţinut ca şi Elena Băsescu să fie ajutată, era şi normal, a avut o Organizaţie de Tineret şi foarte mulţi tineri din Partidul Democrat Liberal care au alergat pentru Elena Basescu", a declarat , a declarat vicepreşedintele PD-L, Cezar Preda, într-un interviu acordat RFI şi citat de hotnews.ro.
Comentând declaraţiile PSD, care a recomandat PD-L să nu se grăbească cu reprimirea Elenei Băsescu în partid, pentru că acest lucru poate fi contestat, Cezar Preda a spus că "aceste chestiuni sunt jocuri de gleznă. în politică astea nu se fac, decât dacă vrei aşa să mai pui piper pe ceva. Nu există aşa ceva, astea sunt vorbe în vânt".
Continuând pe aceeaşi temă Preda a adaugat că "primeşti, nu primeşti pe Elena în partid, e clară treaba că ea îşi va lua mandatul la Partidul Popular European. N-au ăia treabă de acolo cu ce primim noi, dupa ce s-a validat scrutinul, dupa ce s-a candidat. Nu, astea sunt chestiuni balcanice, de-ale noastre".
Comentarii
Cezar Preda: "Noi am ajutat-o pe EBA fiindcă un independent nu poate scoate 4,2% în România"
3 comentarii

i
Ani,parchet de unde banii?

Aur
aici e problema ca fata lu tata poate foarte multe intr-o tara ca Romania
Tata poate foarte multe intr-o tara ca Romania , sper ca in noiembrie romanii sa nu mai aleaga un astfel de om in functia de presedinte
Sa se duca la fratesu in Constanta ca are el terenuri de sute de milioane de euro si ficasa mai mare bani din vanzari anterioare
Tata poate foarte multe intr-o tara ca Romania , sper ca in noiembrie romanii sa nu mai aleaga un astfel de om in functia de presedinte
Sa se duca la fratesu in Constanta ca are el terenuri de sute de milioane de euro si ficasa mai mare bani din vanzari anterioare

georgy
e foarte frumos din partea lor ca au ajutat-o sa-si indeplineasca targetul. in fond nu au obligat pe nimeni sa munceasca pentru ea, ci a fost alegerea fiecaruia. este adevarat, din pacate, ca un independent, oricine ar fi el, un tanar care vrea sa faca cariera, nu prea are sanse de reusita in Romania.
-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
Multimedia
Alte ştiri
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
- Didier şi Basti » MySport creionează două destine diferite de lider
Citeşte şi
O tablă neştearsă uitată într-un colţ al unui sediu de partid, în care au fost scrise instrucţiunile pentru liderii de organizaţii, confirmă faptul ... Citeşte articolul
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
A început FINALA EUROVISION 2012. MANDINGA intră în concurs cu numărul 14 - LIVE TEXT
UPDATE 22:30 - A urcat pe scenă reprezentanta Bosniei, MayaSar cu piesa ...
Citește articolul
Urna găsită la Corund în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip, a declarat, ...
Citește articolul
Pădureanu vrea o colaborare a Gloriei Bistriţa cu Steaua
"Mi-am propus o colaborare cu Steaua, la primul drum pe care îl fac la Bucureşti mă ...
Citește articolul
Cristian Mungiu printre favoriţii Festivalului de la Cannes
Pelicula cineastului român evocă un caz de exorcizare pe dealurile României, după cum ...
Citește articolul
Tenis: Simona Halep, învinsă în finala turneului WTA de la Bruxelles
Halep a cedat după o oră şi 24 de minute şi va primi 57.000 de dolari şi 320 puncte ...
Citește articolul
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultur ... Citeste articolul
Mii de oferte de locuinte sunt prezentate la acest sfârsit de saptam& ... Citeste articolul
Târgul National Imobiliar este cel mai amplu eveniment de acest fel, ... Citeste articolul
Perioada dificila din punct de vedere economic pe care o traversam este una ... Citeste articolul
Alte ştiri
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ...
Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ...
Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ...
Citește articolul





jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

