Arhiva
Politica.
Sâmbătă, 26 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Coaliţia vrea iar scaunul lui Geoană

Autor: ANIELA NINE
4 noiembrie 2011 – 15:33
Mircea Geoana
 Foto: Dan Marinescu / Intact Images 

Profitând de nemulţumirile exprimate de chiar colegii de partid ai lui Geoană vis-a-vis de acesta, PDL a sunat chemarea în coaliţie pentru declanşarea unei noi încercări de a-l schimba pe şeful Senatului şi a instala în această funcţie un senator PDL. Puterea îi reproşează lui Geoană modul în care a condus lucrările din Senat şI blocajul produs la discuţiile privind Legea asistenţei sociale. Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a anunţat public vineri că în prezent coaliţia caută soluţii pentru demiterea lui Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului, pentru ca postul să fie preluat apoi de un senator PDL. "Comportamentul necivilizat al unor parlamentari este tot mai prezent. De asemenea, în Senat se constată o obstrucţionare şi o blocare a activităţii parlamentare cum n-a fost niciodată, iar motorul acestei obstrucţionări este preşedintele Senatului, Mircea Geoană. Nu vă ascund că, la această oră, coaliţia caută soluţii prin care să demareze procedurile parlamentare pentru demiterea domnului Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului, pentru că s-a dovedit a fi categoric un pion important în blocarea activităţii parlamentare", a spus Ioan Oltean, citat de Mediafax..

 “Cei de la PDL au ridicat problema privind conducerea Senatului, s-au plâns că Geoană a ajutat la blocajul din Senat, că a acordat pauze de consultări şi că nu a vrut să supună la vot toate propunerile”, au relatat pentru jurnalul.ro surse din coaliţie modul în care a fost repusă pe tapet dorinţa mai veche a PDL de a-l schimba pe Geoană de la Senat.

Propunerea făcută de PDL în coaliţie nu a entuziasmat prea mult reprezentanţii celorlalte partide din arcul guvernamental care au ridicat problema hotărârii CCR care nu permite ca altă majoritate decât partidul care l-a propus şi susţinut să îl schimbe pe preşedintele Senatului. “Ca avocat, ştiu exact că hotărârea CCR reglementează clar că numai partidul care l-a propus îl poate revoca pe preşedintele Senatului. Aşa că aşteptăm cu mare interes să vedem luni ce soluţie va găsi domnul Oltean pentru a demara aceste proceduri de schimbare a lui Geoană. Şi dacă reuşeşte să găsească o soluţie legală, atunci vom vedea, vom discuta dacă noi vom susţine la nivel de coaliţie decizia de a demara schimbarea preşedintelui Senatului”, au precizat pentru jurnalul.ro surse din conducerea UDMR.

Schimbarea lui Geoană de la preşedinţia Senatului pare însă a nu mai fi o temă de interes pentru conducerea PSD, o declaraţie de “închidere” a conflictului cu Geoană după scandalul vizitei în SUA fiind făcută zilele trecute de chiar preşedintele PSD, Victor Ponta. Surse din conducerea PSD spun însă că nu este exclus ca subiectul să fie reluat luni, în şedinţa conducerii partidului, în contextul declaraţiei de azi a lui Ioan Oltean.

La începutul acestei sesiuni puterea a reuşit să obţină un avantaj major în Senat, impunându-se numeric în Biroul Permanent, astfel că şefia Senatului este singurul obstacol care le mai stă în cale pentru a controla conducerea acestei camere.

Comentarii
Coaliţia vrea iar scaunul lui Geoană
niciun comentariu
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
A început FINALA EUROVISION 2012. MANDINGA intră în concurs cu numărul 14 - LIVE TEXT
A început FINALA EUROVISION 2012. MANDINGA intră în concurs cu numărul 14 - LIVE TEXT UPDATE 22:30 - A urcat pe scenă reprezentanta Bosniei, MayaSar cu piesa ... Citește articolul
Urna găsită la Corund în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip, a declarat, ... Citește articolul
Pădureanu vrea o colaborare a Gloriei Bistriţa cu Steaua
Pădureanu vrea o colaborare a Gloriei Bistriţa cu Steaua "Mi-am propus o colaborare cu Steaua, la primul drum pe care îl fac la Bucureşti mă ... Citește articolul
Cristian Mungiu printre favoriţii Festivalului de la Cannes
Cristian Mungiu printre favoriţii Festivalului de la Cannes Pelicula cineastului român evocă un caz de exorcizare pe dealurile României, după cum ... Citește articolul
Tenis: Simona Halep, învinsă în finala turneului WTA de la Bruxelles
Tenis: Simona Halep, învinsă în finala turneului WTA de la Bruxelles Halep a cedat după o oră şi 24 de minute şi va primi 57.000 de dolari şi 320 puncte ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul