CORPUL DE CONTROL/Loialitatea faţă de cârmaci, mai presus de lege

Angajamentul de loialitate, impus după modelul de la Cotroceni de premierul Emil Boc angajaţilor Corpului de Control, încalcă atât Codul Muncii, cât şi Constituţia. Legea fundamentală prevede că nimeni nu e mai presus de lege, dar atât Boc, cât şi Băsescu cred că sunt, din moment ce le cer angajaţilor să le fie lor loiali, şi nu ţării şi legilor care o guvernează. În plus, ordonanţa prin care Boc a impus angajamentul de loialitate nu este avizată de Ministerul Justiţiei şi nu a fost semnată de ministrul Muncii, Marian Sârbu.

Într-un editorial intitulat "Ţara are nevoie de minciuni", publicat în revista The Marketer, fostul consilier prezidenţial Adriana Săftoiu notează că "pentru tăcere sunt invocate inexistente contracte de loialitate sau confidenţialitate confundate grav cu reglementări prevăzute în legi care fac referire la secretul de serviciu.

Încă nici o lege, dar nu e târziu să fie întocmită după chipul şi caracterul omului care are nevoie de acea lege, nu îţi dă dreptul ca, doar din dragoste pentru marele şef, din loialitatea care se transformă, în faţa marelui stăpân al sistemului, într-o adulaţie neţărmurită, să te faci că nu ai înţeles şi nu ai văzut ceea ce contravine legii fundamentale". Adriana Săftoiu face astfel trimitere la celebra Ordonanţă de Urgenţă 3/2009, prin care se consfinţeşte posibilitatea angajării funcţionarilor "numai pe baza încrederii acordate de premier" a "bunului renume" şi cu "condiţia semnării unui angajament de loialitate".

Modelul a fost preluat de la Administraţia Prezidenţială, care l-a instituit prin Legea nr. 47/1994 privind serviciile din subordinea Preşedintelui României. Potrivit actului normativ invocat, personalul Administraţiei Prezidenţiale "poate fi încadrat numai pe baza încrederii acordate de preşedintele României şi cu condiţia semnării unui angajament de loialitate (...). Retragerea încrederii are ca efect revocarea încadrării, precum şi încetarea detaşării, eliberarea sau destituirea din funcţie ori desfacerea contractului de muncă, după caz". În baza acestei ordonanţe, premierul a concediat 61 din cei 68 de angajaţi ai Corpului de Control al Guvernului, şeful SGG, Daniela Andreescu explicând clar că "doar 7 din 68 de angajaţi au primit votul de încredere al primului-ministru".

CE PREVEDE CODUL MUNCII
Numai că decizia de concediere a angajaţilor din Corpul de Control al Guvernului este un abuz, pentru că în Codul Muncii nu se vorbeşte despre încredere. Astfel, potrivit articolului 61 din Codul Muncii, "angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului în următoarele situaţii: în cazul în care salariatul a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancţiune disciplinară; în cazul în care salariatul este arestat preventiv pentru o perioadă mai mare de 60 de zile, în condiţiile Codului de procedură penală; în cazul în care, prin decizie a organelor competente de expertiză medicală, se constată inaptitudinea fizică şi/sau psihică a salariatului, fapt ce nu permite acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare locului de muncă ocupat; în cazul în care salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat.

BĂLBĂIALĂ LA PALATUL VICTORIA
Probabil că juristul Emil Boc a citit mai atent Codul Muncii, pentru că, de când a dat Ordonanţa 3/2009, a revenit cu rectificări. Astfel, după ce i-a concediat pe cei 61 de angajaţi ai Corpului de Control, inclusiv aflaţi în concediu pre/posnatal, premierul Boc a nuanţat printr-o hotărâre conţinutul angajamentului de loialitate. El a eliminat paragraful prin care funcţionarii se angajau că îşi vor desfăşura întreaga activitate numai "în interesul autorităţii neştirbite, prestigiului şi realizării prerogativelor primului-ministru". După aceasta, la câteva zile, premierul a mai revenit cu o precizare. Boc a anunţat că  prevederile Codului Muncii privind protecţia angajaţilor vor fi respectate în cazul funcţionarilor Corpului de Control aflaţi în incapacitate temporară de muncă sau în concediu pentru creşterea copilului.

În această situaţie se află nouă din cei diponibilizaţi, iar SGG a anunţat că "persoanelor în incapacitate temporară de muncă sau în concediu pentru creşterea copilului le va înceta contractul de muncă la data la care perioada de suspendare temporară sau care impune interdicţii va expira".

Chiar şi aşa, criticile la adresa lui Boc nu s-au oprit. Mai mult, el a fost acuzat de încălcarea Constituţiei prin emiterea Ordonanţei 3/2009. "Cred că domnul Boc ar trebui să-şi dea demisia, având în vedere articolul 16 din Constituţie, care arată că nimeni nu e mai presus de lege. Dacă la nivelul Cancelariei primului-ministru se introduce deasupra legii fidelitatea faţă de primul-ministru Emil Boc, cred că putem să mergem acasă şi din Parlament şi din redacţiile ziarelor, cei care nu suntem loiali şi fideli domnului Emil Boc. Ăsta e motivul pentru care cred că deja domnul Emil Boc trebuia să-şi dea demisia", a declarat deputatul PNL Ciprian Minodor Dobre.

Cum în problema fidelităţii Boc s-a inspirat de la Cotroceni, înseamnă că şi Legea nr. 47/1994 aplicată de Băsescu la Cotroceni încalcă legea fundamentală. Şi colega lui de partid, deputatul Alina Gorghiu a susţinut că ordonanţa nu respectă Constituţia şi a anunţat ieri depunerea unei sesizări către Avocatul Poporului, "organism în măsură să atace la Curtea Constituţională dispoziţiile OUG 3/2009".

ORDONANŢA 3/2009, ILEGALĂ
Potrivit unor surse guvernamentale, ordonanţa care impune angajamentul de fidelitate (OUG 3/2009) mai are şi alte "bube", ea fiind emisă cu nerespectarea procedurilor legale. Deşi ordonanţa de urgenţă aduce modificări, completări şi mai ales introduce noi concepte şi condiţii în funcţionarea administraţiei publice din România şi modifică legi aprobate în Parlamentul României (cum ar fi Legea nr. 188/1999 a funcţionarilor publici), ea nu a fost semnată de nici un reprezentant al Ministerului Justiţiei (nici măcar de un secretar de stat) şi nici de ministrul Muncii, Marian Sârbu, ci de un secretar de stat din cadrul acestui minister - Mariana Nedelcu, care nu are atribuţii privind legislaţia muncii.

Potrivit surselor citate, Mariana Nedelcu a absolvit cursurile facultăţii de Psihologie în anul 2006. Ea coordonează Departamentul de Politici Familiale, Incluziune şi Asistenţă Socială din Ministerul Muncii, fiind totodată un membru marcant al PD-L şi participant activ în campania electorală din noiembrie 2008 pentru alegerile parlamentare.

Cu acest CV, Mariana Nedelcu, a reuşit performanţa de a-şi pune semnătura pe o Ordonanţă de urgenţă prin care se instituie pentru prima oară în România un concept nou, respectiv de angajare în instituţiile statului numai pe baza încrederii acordate de o persoană, fie ea şi primul-ministru. Potrivit surselor amintite, Mariana Nedelcu nu a avut împuternicire pentru a semna OUG 3/2009 întrucât responsabil cu legislaţia muncii în Ministerul Muncii este un alt secretar de stat, respectiv Marius Lazăr (secretar de stat în Ministerul Muncii, coordonator al Departamentului Dialog Social, Legislaţia Muncii şi Relaţia cu Parlamentul). Dacă ea nu a fost nici abilitată, nici împuternicită să semneze ordonanţa, atunci cine răspunde de efectele pe care acest act normativ le are asupra celor 61 de angajaţi concediaţi din Corpul de Control?

BABA SE IA DUPĂ BOC
Cum Boc a dat înapoi în cazul concedierilor de la Corpul de Control, şi subordonatul său, Cătălin Baba, şeful Cancelariei primului-minstru a revenit ieri. El a revocat ordinul prin care erau examinaţi angajaţii cu contract individual de muncă în cadrul departamentelor, compartimentelor şi direcţiilor Cancelariei primului-ministru.

El a discutat ieri cu angajaţii Cancelariei, stabilind că primii care vor părăsi instituţia vor fi cei care cumulează pensia cu salariul. De asemenea, părţile s-au înţeles să respecte Codul Muncii.

 

"Dovada lui Traian Băsescu - funcţia lui"

"Ţara are nevoie de minciuni. Pe cale de consecinţă, are nevoie şi de cei care le practică. Nimeni nu e dispus să se confrunte şi să se scuture de mocirla în care ne înecăm zi de zi. Avem nevoie de mocirlă ca să avem ce scrie, ce înjura, pe cine să urâm şi să ne motivăm cotidianul auster. Presa e obligată de o minimă deontologie să invoce măcar o sursă, cât de suspectă ar fi ea, atunci când spune că ştie ce fac unii şi ce gândesc alţii.

În schimb, un preşedinte de ţară poate să arate sistemul ticăloşit care îi subminează toate viziunile şi planurile democratice invocând întâlniri, discuţii între politicieni, între directori de presă, oligarhi şi moguli, fără să aibă nici o obligaţie să îşi definească sursa. Pentru că el "e bine informat", am citat din preşedinte. Sau, altfel spus, dovada este susţinută chiar de funcţia lui", îşi începe Adriana Săftoiu editorialul din revista The Marketer.

Aducând în discuţie contractele de loialitate sau confidenţialitate, ea continuă: "Nu faţa de un om ţi se cere loialitate, ci faţă de legi care, altfel, sunt invocate de toţi, chiar şi de acel care îşi acoperă impostura împrumutând cuvinte drepte în funcţie de nevoi. Pentru că el «are dreptul să ceară orice», după cum ne spune fostul şef SIE, domnul Harnagea. Se aşteaptă dovezi ca şi cum ai acţiona premeditat începând să fotografiezi teancul de dosare care vine valuri-valuri sau transcrierile convorbirilor telefonice despre care, când întrebi, ţi se spune că "acela" a căzut pe ascultare, să umbli blindat cu reportofonul sub sân ca sa ai mărturia gata când o sa îţi ceară dovezile abuzului de funcţie. Dar ce relevanţă are pentru dosarul anchetat, dacă e cumva vreo noimă de adevăr în perpetua explicaţie că ai căzut pe interceptare, discuţia dintre cei doi iubiţi sau lamentarea ei ca soacră iarăşi şi-a băgat nasul în farfuria familiei? Şi de ce e important să ştii când şi cum se îmbată soţia ambasadorului? Sau cine e acela care aduce în poziţie de drepţi cazierul jurnalistului care a deranjat protejaţii zilei, că nimeni nu e fără pată şi uite aţa îl dovedim pe "derbedeul" care dă lecţii de morală? Şi de ce e o vină că cineva nu e de acord cu atitudinea politicianului aşa încât interceptarea să devină studiu de caz? Pe ce ascultare a căzut nesupusul, încât va plăti pentru gândurile lui exprimate necugetat în fapt de zi centralistului de serviciu camuflat în apărătorul democraţiei? Există cumva vreo lege pe care un naiv angajat al ascultătoarelor servicii să o poată invoca spunând "Aiasta nu se poate, boierule!"?

Există vreo lege care să îi protejeze pe cei care cu gânduri bune ne apără intimitatea, de propria lor tentaţie de a abuza de puterea pe care le-o conferă votul democratic? Căci dacă nu ne ştiu, cum să ne apere, dacă nu ne cunosc cele mai intime dorinţe, cum să poată să ni le îndeplinească? Totul are o motivaţie şi, mai ales, dovada că a fi bine informat înseamnă să ştii bine să acţionezi.

Se propun comisii parlamentare care să constate dacă legislaţia este încălcată. Ca şi cum aceste comisii sunt de capul lor şi năvălesc buimace prin case conspirative că să găsească căştile înfundate în urechi, deschid sertare dosite cu rapoarte fără antet, fac percheziţii în corespondenţa conducătorilor ca să dea în vileag curiozitatea bolnavă de a mirosi cearşafurile, nu doar a inamicilor, dar mai ales a colegilor, de a afla cum se asociază mogulii şi oligarhii ca să poată fi citaţi în interviuri clarificatoare pentru poporul pauper, sărăcit doar de unii baroni.

Am dat cumva din casă? Uitaţi-vă însă la partea plină a paharului. Ca să vă uitaţi în dosarele trecutului vostru şi să ştiţi că nici o faptă nu rămâne fără urmări. Mai ales dacă acea faptă contravine celui care poate să ceară orice. Aceasta este legea în România. Orice pentru orice, dar nu de oricine. Iar legile nu vor arăta altfel cu astfel de politicieni care acuză, în funcţie de locul pe care îl ocupă pe harta puterii şi nu pentru că sunt animaţi de grija faţă de concetăţeni".