Criza mondială: Ce a cauzat dezastrul

 “Sistemul financiar internaţional s-a prăbuşit, nu mai există!” “Criza economică nu va ierta pe nimeni.” “Asistăm la sfârşitul unei epoci.” Aşa au sunat avertismentele lansate de câţiva dintre cei mai prestigioşi specialişti ai economiei mondiale, reuniţi recent la Sinaia, în cadrul simpozionului “Penser l’Europe”.

Ce anume a provocat dezastrul actual? Jaime Gil Aluja crede că prăbuşirea creditului ipotecar din Statele Unite a fost doar bomboana de pe colivă. Picătura care a umplut paharul. Rădăcinile crizei sunt mult mai vechi şi mult mai profunde. Aluja identifică problema fundamentală: “Societatea occidentală a cheltuit multă vreme mai mult decât îşi putea permite. A fost încurajată o spirală a consumului, fără să se ţină seama că resursele nu o puteau susţine. S-au creat decalaje uriaşe”.

De aceeaşi părere este şi Jose Redondo Lopez, profesor al Universităţii Santiago de Compostella şi membru al Academiei spaniole de Sţiinţe Economice. El explică: “Ne aflăm la finalul unei epoci, o epocă în care creditul a fost promovat până la ultimele sale consecinţe, în goana după maximum de consum”. 

Timp de decenii, întreaga societate occidentală a fost încurajată să trăiască pe un picior mai mare decât îşi putea, de fapt, permite. Redondo Lopez descrie acest hedonism generalizat: reducerea programului de lucru, vacanţe prelungite şi costisitoare, simplificarea oricărui efort, satisfacerea oricărui capriciu. Acum, se pare, a venit nota de plată.

JOCUL PIRAMIDAL AL IPOTECILOR DE MARE RISC
Deşi a anticipat actuala criză, Jaime Gil Aluja recunoaşte că magnitudinea ei i-a depăşit aşteptările, “din cauza ipotecilor de mare risc din Statele Unite”. Şomeri sau miliardari, clienţii băncilor americane obţineau credite garantate doar cu imobilul achiziţionat. Fără nici o altă răspundere patrimonială.

O primă consecinţă a fost aceea că au fost acordate masiv împrumuturi unor persoane cu venituri insuficiente, care au intrat în incapacitate de plată. O altă consecinţă a fost încurajarea speculatorilor imobiliari. Dar şi a unor practici necinstite. Aluja exemplifică: “Să zicem că vreţi să cumpăraţi un apartament care valorează 100.000 de dolari.

Acest apartament este evaluat la 200.000.

Vi se acordă un credit de 140.000 de dolari (70%). Valoarea creditului este mai mare decât valoarea reală a apartamentului.

Dacă sunteţi de rea-credinţă, a doua zi puteţi preda băncii cheile apartamentului şi aţi câştigat 40.000 de dolari”.

Colapsul creditelor de mare risc nu a afectat doar piaţa imobiliară americană. Fiindcă riscul fusese deja transferat în întregul sistem financiar internaţional, Jaime Gil Aluja decriptează mecanismul: “Banca americană împarte ipoteca în zece bucăţi. Acestea se numesc «celule ipotecare». Ele sunt apoi vândute, de exemplu, băncii europene. Cu ce garanţie? Cu cea a ipotecii. Banca Europeană cumpără aceste celule şi face nişte produse financiare pe care le vinde publicului. Dar publicul nu ştie exact ce a cumpărat. Acum să recapitulăm. Cel care a cumpărat apartamentul nu mai plăteşte ratele. Acesta ştim că valorează puţin. La fel, valoarea celulelor ipotecare e mică. Produsul financiar pe care l-aţi cumpărat scump la Paris, New York sau

Londra valorează, de asemenea, puţin.

Banca americană care a acordat ipoteca şi-a recuperat toţi banii din vânzarea celulelor ipotecare. Poate acorda un alt credit. Şi încă unul, şi încă unul. Banca europeană care a cumpărat celulele ipotecare le-a revândut în cadrul unor produse financiare complexe. Şi ea şi-a recuperat banii. Cei care rămân cu paguba sunt particularii”.

Aluja concluzionează: “Produsele financiare americane au fost foarte imaginative – ca să mă exprim eufemistic. Această imaginaţie a creat o structură financiară foarte vulnerabilă. Fără fundaţii solide”. Un gigantic joc piramidal a pus pe butuci economia mondială.

NIMENI NU E LA ADĂPOST!
Nici o ţară nu va fi ferită de consecinţele nefaste ale crizei mondiale, susţine Jaime Gil Aluja. El oferă exemplul Spaniei, unde autorităţile contau pe faptul că sistemul bancar era foarte strict reglementat şi atent supravegheat. Se credeau, de aceea, în afara primejdiei. Ceea ce s-a dovedit o mare eroare. Aluja explică: “Nu s-a luat în calcul contagiunea. Sistemul financiar internaţional este o reţea uriaşă de vase comunicante. Orice problemă are reverberaţii în tot sistemul”.

Aluja avertizează: “Şi românii ar putea crede că această criză nu-i priveşte, că ea afectează doar statele occidentale: SUA, Franţa, Germania, Spania etc. Din păcate, nu sunteţi la adăpost. Contagiunea nu iartă pe nimeni. Nu ştim exact când vor începe să se manifeste efectele ei în România. Poate vor mai întârzia puţin. Dar vă veţi confrunta cu criza la fel ca toată lumea. Poate nu la aceeaşi intensitate. Criza din Spania nu va avea aceeaşi profunzime ca cea din Statele Unite sau din Marea Britanie. Sau chiar din Germania şi Franţa.

De ce? Pentru că aceste state au participat la produsele financiare «imaginative» inventate de americani”.

CRIZA ŞI BĂIEŢII DEŞTEPŢI
“O să mai spun un lucru pe care îl spunem pe ocolite, nu avem curaj să îl spunem deschis – o mare parte din această criză financiară este generată de corupţie, cea despre care ni se dau lecţii de dimineaţă până seara. Aici au venit băieţi deştepţi cu studii la Harvard, la Oxford şi au inventat cum să îţi creşti acţiunile fără să ai bani, cum să dai credite fără să ai bani”, a afirmat ieri preşedintele Băsescu la Constanţa, citat de Agerpres. Potrivit acestuia, “nivelul de expunere la care s-a ajuns prin aceste instrumente toxice de finanţare este de 1 până la 30”. “Este clar că mecanismele acestea toxice au fost generate de mai mulţi factori, dar unul este clar modul de retribuire a conducătorilor de bănci, care şi-au putut încasa milioane şi milioane prime de succes, prime de-nu-ştiu-ce, pentru că au acordat credite fără acoperire reală în bani pe care banca îi avea şi dobânzile s-au făcut venit al băncii”, a mai spus Băsescu.

CERTITUDINILE ŞI INCERTITUDINILE UNEI ECONOMII ÎN CRIZĂ
Jaime Gil Aluja este tranşant: “Sistemul financiar internaţional s-a prăbuşit. Nu mai există! Trebuie creat un altul”. El subliniază însă că trebuie schimbată radical şi concepţia, filosofia din spatele sistemului. Şi, mai ales, trebuie adoptate instrumentele capabile să-i descrie corect şi nuanţat complexitatea.  Fiindcă modelele lineare, mecaniciste ale economiei au eşuat lamentabil. “Realităţile economice scapă rigidităţii logicii booleene”, explică Aluja. El propune o abordare mult mai sofisticată, capabilă să ia în calcul “incertitudinile”. Această nouă ştiinţă economică încorporează teorii avangardiste, cum ar fi cea a subansamblurilor fluide, cea a fractalilor, a haosului sau a neuromimeticii. Savantul catalan concluzionează: “Noi avem instrumentele tehnice pentru a gestiona incertitudinile. Pe această nouă abordare ştiinţifică vom putea sprijini noi produse financiare, regulamentele bancare şi relaţiile financiare ale viitorului. Vorbim despre un obiectiv pe termen lung. Nu se poate trece peste noapte de la teorie la practică”. Deocamdată, nimeni nu ştie cât va dura criza sau ce va lăsa în urmă. Chiar şi pentru un expert al “economiei incertitudinii”, pronosticurile par riscante: “Fiecare criză e diferită de cele precedente. Nu putem face o proiecţie lineară a unor evenimente din trecut pentru a descrie viitorul. Trebuie să găsim soluţii care să ne permită să încorporăm elementele de noutate. Experienţa e utilă, dar nu e suficientă”. Şi, totuşi, Jaime Gil Aluja riscă o serie de “estimări”: “Problema financiară se va rezolva înaintea problemei economice. Asta este sigur. Din punct de vedere financiar, răul cel mai mare nu a trecut încă. După părerea mea, pe tot parcursul anului 2009 ne vom confrunta cu mari probleme financiare. Aceste probleme nu vor dispărea de la o zi la alta, ci se vor reduce treptat.

Eu sper că la sfârşitul lui 2009 vom începe să vedem semnele unei ameliorări financiare. Abia după încă un an, un an şi jumătate poate începe şi rezolvarea problemei economice”. De unde trebuie să aşteptăm soluţiile salvatoare? De data acesta, pentru Gil Aluja nu există nici un dubiu: “Responsabilitatea este a guvernelor. Nu a unui singur guvern. Nici un stat nu poate rezolva această problemă în mod izolat. Trebuie să existe o decizie comună, o acţiune conjugată”.