Arhiva
Politica.
Sâmbătă, 26 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Deputaţii au încercat să voteze bărbăteşte în chestiunea maidanezilor, declaraţi "fiinţe simţitoare" de către Parlamentul european

Militanţii pentru drepturile animalelor i-au beştelit pe deputaţii care susţin legea eutanasierii câinilor fără stăpân
18 octombrie 2011 – 19:57
20110330105148007
 Foto: Intact Images 
Deputaţii s-au certat astazi mai bine de o oră pe proiectul de lege care permite eutanasierea câinilor fără stăpân. Asistaţi din balcoane de vreo 80 de militanţi pentru drepturile animalelor, aleşii Camerei au amânat votul asupra proiectului, dar numai după ce s-au dat în stambă, reprezentanţii Opoziţiei şi ai Puterii disputându-şi chestiuni procedurale şi prevederi regulamentare.

Iniţiativa care prevede că eutanasierea câinilor fără stăpân este decisă de administraţiile locale după consultarea cetăţenilor din localitate a intrat pe ordinea de zi a plenului cu propunerea de a fi votată secret.
"Este o bătaie de joc. Trebuie să ne asumăm cu bărbăţie şi nu cu laşitate acest vot", a contestat liderul PSD, Victor Ponta, votul "ascuns", propunând să se voteze deschis, prin apel nominal.
"Domnul Ponta face spectacol", i-a replicat liderul grupului PDL, Mircea Toader, în huiduielile militanţilor care afişau de la balcoane pancarde cu "Vot la vedere".
De aici, a început o întreagă controversă. Deputatul PNL, Eugen Nicolăescu, a făcut-o mincinoasă pe Roberta Anastase pentru că a spus că procedura adoptării legii prin vot secret este o decizie luată prin consens de liderii de grup. "Asistăm la o viciere, o violare a Regulamentului", a strigat Nicolăescu, explicând că votul secret poate fi decis de plen dacă este solicitat de preşedintele de şedinţă sau de un lider de grup.
Roberta Anastase nu s-a sinchisit însă prea mult de părerile liberalului şi nici de cele care au mai venit la microfon din partea Opoziţiei, pentru că tot ce susţine ea "e logic", şi a supus la vot propunerea democrat-liberalului Mircea Toader privind acordarea unui vot electronic secret. 161 de deputaţi au fost de acord, 125 împotrivă şi 3 s-au abţinut.
PSD nu a fost însă de acord cu procedura şi a ameninţat că nu participă la vot. Numărându-şi colegii din băncile coaliţiei, multe goale, Toader s-a văzut nevoie să apeleze la strategia clasică de a cere o pauză de consultări.

"Ticăloşi până-n măduva oaselor", vociferau, în timpul pauzei, pe holuri, militanţii. "Mor de frică că va trece legea. M-am întâlnit cu un securist azi, care mi-a zis că am bătut drumul degeaba pentru că legea va trece. E ordin de sus, mi-a spus, de la PDL", se plângea o doamnă.
"Lasă, domne, că nu trece. N-au oameni suficienţi. D-aia au cerut pauză", o încuraja un domn. Şi cumva a avut dreptate. La finalul pauzei, democrat-liberalii au propus amânarea votului peste două săptămâni, timp în care fiecare deputat "să solicite admnistraţiilor locale să adune semnături" cu privire la necesitatea sau ba a proiectului de lege. "Înainte de a-l întreba pe domnul primar, îmi întreb conştiinţa", a reacţionat liberalul Cristian Adomniţei, dând citire unei declaraţii a Parlamentului European conform căreia "câinii sunt fiinţe simţitoare", iar statele membre trebuie să ia măsuri împotriva cruzimii faţă de animale. "Conduceţi despotic", s-a răstit şi liberalul Mihăiţă Calimente la Roberta Anastase, nemulţumit că va supune la vot noua propunere a PDL şi dându-i peste nas cu o altă prevedere din Regulament. "Aţi citit altceva", i-a răspuns însă sec undemeristul Marton Arpad, punând capac întregii dispute, ce s-a concretizat în amânarea votului pe proiectul de lege: 158 de voturi au fost "pentru" (număr insuficient de voturi dacă s-ar fi dat vot final pe proiect; ca lege organică trebuie votată de 167 de deputaţi), 100 împotrivă şi 7 abţineri. "E bine că s-a amânat. Decât să pice...", comenta un militant. "Foarte rău au făcut", s-a opus un altul. "Trebuia să o respingă că se putea. Dacă Parlamentul European a zis că nu trebuie omorâţi câinii, ce, noi suntem mai cu moţ?!".
Taguri asociate:     eutanasiere | caini maidanezi | caini comunitari
Comentarii
Deputaţii au încercat să voteze bărbăteşte în chestiunea maidanezilor, declaraţi "fiinţe simţitoare" de către Parlamentul european
un comentariu
ady
NU DORESC MOPARTEA NIMANUI.DACA CATEII VOR FI CASTRATI VA ROG SA LE SCOATA SI DINTII PENTRU A NU MAI M,USCA.
22/11/2011 16:11:38 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
A început FINALA EUROVISION 2012. MANDINGA intră în concurs cu numărul 14 - LIVE TEXT
A început FINALA EUROVISION 2012. MANDINGA intră în concurs cu numărul 14 - LIVE TEXT UPDATE 22:30 - A urcat pe scenă reprezentanta Bosniei, MayaSar cu piesa ... Citește articolul
Urna găsită la Corund în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip, a declarat, ... Citește articolul
Pădureanu vrea o colaborare a Gloriei Bistriţa cu Steaua
Pădureanu vrea o colaborare a Gloriei Bistriţa cu Steaua "Mi-am propus o colaborare cu Steaua, la primul drum pe care îl fac la Bucureşti mă ... Citește articolul
Cristian Mungiu printre favoriţii Festivalului de la Cannes
Cristian Mungiu printre favoriţii Festivalului de la Cannes Pelicula cineastului român evocă un caz de exorcizare pe dealurile României, după cum ... Citește articolul
Tenis: Simona Halep, învinsă în finala turneului WTA de la Bruxelles
Tenis: Simona Halep, învinsă în finala turneului WTA de la Bruxelles Halep a cedat după o oră şi 24 de minute şi va primi 57.000 de dolari şi 320 puncte ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul