Arhiva
Politica.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Duminică, alegeri pentru un loc de deputat

15 ianuarie 2010 – 14:00

Bucureştenii din Colegiul 1 sunt aşteptaţi duminică, 17 ianuarie, la vot. Ei sunt chemaţi să-şi aleagă un nou deputat în locul liberalului Bogdan Olteanu, validat de Parlament în funcţia de membru al CA al BNR. Pentru locul lăsat liber de Olteanu se vor bate la alegerile parţiale de duminică Honorius Prigoană(PD-L) şi Radu Stroe (PNL).



Remus Cernea, candidatul Partidului Verde, nu a putut intra în cursă, Curtea Constituţională a României respingându-i joi contestaţia faţă de decizia prin care candidatura sa pentru Camera Deputaţilor nu fusese acceptată de către Biroul electoral de circumscripţie al Municipiului Bucureşti. Acest Birou de circumscripţie i-a respins candidatura lui Cernea deoarece a fost propus de un partid care la alegerile parlamentare anterioare nu a întrunit pragul electoral, nefiind astfel reprezentat în actualul Parlament. Campania electorală pentru alegerile parţiale din Colegiul 1 durează 15 zile, încheindu-se mâine dimineaţă la ora 7:00.

Este prima dată când au loc alegeri parţiale pentru un loc de deputat. Şi aceasta pentru că, o dată cu renunţarea la votul pe listă şi introducerea votului uninominal, nu mai există acea rezervă de parlamentari care să-i înlocuiască pe cei care renunţă la mandat din diverse motive. Până în 2008, în caz de vacantare a unui loc în Parlament, reprezentanţii partidelelor care nu au obţinut un loc eligibil şi se aflau "sub linie", intrau în Cameră sau Senat în ordinea în care se aflau pe listă, refăcând astfel numărul de mandate obţinut de formaţiunile lor în alegeri.

Potrivit Legii 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, alegerile parţiale se desfăşoară într-un singur tur, cel mai bine clasat candidat urmând a fi declarat câştigător. Pentru aceste alegeri, au fost organizate 25 de secţii de votare, în 12 imobile, pentru cei 44.540 de alegători şi au fost tipărite aproximativ 45.000 de buletine de vot. Votarea începe la ora 7.00 şi se încheie la ora 21.00.


Potrivit Hotărârii de Guvern privind decuparea colegiilor uninominale, duminică sunt aşteptaţi la urne bucureştenii din Colegiul 1 care locuiesc pe următoarele străzi:

- Intr. 1 MAI; B-dul MIHALACHE ION, (fosta 1 Mai) Nr. 64-96; 75-113
­ B-dul MIHALACHE ION, (fosta 1 Mai) Nr. 98-146A; 115-299B
­ B-dul MIHALACHE ION, (fosta 1 Mai) Nr. 148; 301-319
­... B-dul MIHALACHE ION, (fosta 1 Mai) Nr. 150-160B

-­ Intr. ALPINISTILOR; Str. BIRUINTEI; Str. CAPŞA NICOLAE MR. AV.; Str. CARAFOLI ELIE, (fosta Penteleu); Str. CLĂBUCET; Str. FERNIC IONEL, (fosta Fermei); Str. FLORESCU DUMITRU; Str. FUICA VASILE LT. AV.; Str. GALILEEA; Str. ISER IOSIF PICTOR; Str. MIRCEA PETRE CPT. AV.; Str. PARANGULUI; Str. POPISTEANU AV.; Str. PUTUL LUI CRACIUN; Str. SACELE; Str. STAMATESCU GRIGORE LT. AV.; Str. TARNAVA; Str. TRAIAN VASILE AV.

-­ Str. ARAD; Str. BUCEGI; Str. CARANSEBES; Str. CEREMUSULUI; Str. DEJ; Str. DORNEI; Str. MILCOV; Str. MIRCESTI; Str. MURES; Str. SCARISOARA; Str. SOVEJA

-­ Str. LIBELULEI; Str. LONEA; Str. MALUL MIC; Str. NADES; Intr. NADES; Str. NICOLEANU NICOLAE POET; Sos. ODAI Nr. 135-291; B-dul PETRILA; Str. PIETROSITA; Str. REDEA; Str. SALVA; Str. SAVENI; Intr. TRIBUNEI; Str. VERBINELOR

-­ Str. ARDEALULUI Nr. 54 capăt; 41 capăt; Str. BRANARUL Nr. 46 capăt; 35 capăt; Str. DURĂU Nr. 2-104; 1-113; Str. EPISCOP VULCAN, (fosta Gura Humorului)

-­ Str. FABRICA DE CĂRĂMIDĂ; Str. JIMBOLIA Nr. 2-98; 1-105; Str. MAICANESTI Nr. 50 capăt; 47 capăt; Str. MIERCANI Nr. 2-84; 1-109; Str. MITROPOLIT SAGUNA ANDREI Nr. 2-110; 1-95; Str. MITROPOLIT VARLAAM Nr. 2-108; 1-111; Str. PLUTASILOR; Str. STANILESTI

Str. ARDEALULUI Nr. 2-52; 1-39; Str. BAESU AUREL PICTOR; Str. BARLOGENI Nr. 2-32; 1-29; Str. BERVENI; Str. BRANARUL Nr. 2-44; 1-33; Str. DIACONU CORESSI; Str. DUETULUI; Str. MAICANESTI Nr. 2-48; 1-45; Str. PALISANDRULUI; Str. PANCIU

-­ Str. HRISOVULUI Nr. 2-18; 1-3 5; Str. PAJUREI Nr. 2-4; 3-5; Str. PECETEI Nr. 4-8; 3-5

-­ Str. HRISOVULUI Nr. 18A-34A; 46; 82; 204; 214; 5A-7A-7-9; Aleea HRISOVULUI; Str. PAJUREI Nr. 6-8; Str. PRESEI Nr. 2-18; 1-13

-­ Str. BAICULESTI Nr. 4-18; 1-17; Str. HRISOVULUI Nr. 11-19; 25-29

-­ Str. BAICULESTI Nr. 19-21-21A; Aleea BAICULESTI; Str. FAUREI Nr. 2-8; 1-9; Aleea FAUREI Nr. 2-8; 14 1-5; 21

-­ Str. BAICULESTI Nr. 23-27; 49; 103; 117; Str. DRIDU Nr. 2-24; 1-17; Intr. DRIDU Nr. 2-8; 1-15; Str. PAJUREI Nr. 11

­-
Str. PAJUREI Nr. 14-16-18-20-22-22A-26 17-19-21-23; Aleea PAJUREI Nr. 2-4; 1-5
­
- Str. CAIUTI; Str. CIACOVA; Str. CORNATEL; Str. ELANULUI; Str. EPURESTI; Str. IRESTI; Str. IZBICENI; Str. JIULUI




-­ Str. ACUMULATORULUI; Str. BARGAULUI; Str. BUJORULUI; Str. DAIMACA VICTOR, (fosta Justin Georgescu); Intr. DAIMACA VICTOR, (fosta Justin Georgescu); Str. LILIACULUI; Str. LIMPEJOAREI; Str. LITA; Str. MARSA; Str. MIHAILENI; Str. NAPOCA; Str. NATATIEI Nr. 2-44; 1-55; Str. NEATARNARII Nr. 14 capăt; 9 capăt; Str. NUFERILOR; Str. PATULEA ING.; Str. SINCA; Sos. STRAULESTI; Intr. STRAULESTI; Str. SUSITA; Str. TARNAVENI; Str. TURNUL ROSU

-­ Str. BUMBESTI; Str. CAINENI; Str. CALCARULUI; Str. CIRESOAIA; Intr. CIRESOAIA; Str. CORALILOR; Intr. CRACIUN MIHAI; Str. DAENI; Str. DRUM PONOARELE; Str. ELOCINTEI; Str. FELDIOARA; Str. GAROFITEI; B-dul GLORIEI
­
- B-dul LUPTATORILOR; Str. MOVILITEI; Intr. MOVILITEI; Str. NATATIEI Nr. 46 capat; 57 capăt; Str. NEAJLOVULUI; Str. NEATARNARII Nr. 2-12A; 1-7; Intr. NEATARNARII; Intr. GHE. VÎLCEANU; Str. OINEI; Str. OMULUI; Str. PARAPETULUI; Str. PIATRA MORII; Str. ROBANESTI; Str. SALATRUC; Str. STELUTEI; Str. STINDARDULUI; Aleea SCROVISTEA; Aleea SNAGOV

-­ Aleea AGATULUI; B-dul APICULTORILOR; Str. ARION ERACLIE G-RAL; Str. ATLASULUI; Str. AURELIAN PETRE S; Str. AUTOMATIZARII; Drumul BROTE EUGEN; Sos. BUCURESTI-PLOIESTI Nr. 44 capat; 97 capat; Str. CAMPINITA; Str. CERNESTI; Str. DARMANESTI; Drumul CODRII VLASIEI; Drumul MARIN DRACEA; Drumul AGATULUI; Drumul PLAIUL CAMPINEI; Drumul PLAIUL NUCULUI; Drumul PADUREA PUSTNICUL; Drumul LAPUS; Drumul REGIMENTULUI; Drumul SOLDATILOR; Drumul STEGARULUI; Str. GHEORGHE STEFAN; Str. G-RAL STEFAN HOLBAN; Str. IEZERU; Sos. IONESCU-SISESTI GHEORGHE, (fosta Straulesti); Sos. JANDARMERIEI, (fosta Sos Prislop); Aleea METEOROLOGIEI; B-dul OASPETILOR; Intr. ODAI; Sos. ODAI Nr. 1-133; 12-62; Str. PADINA; Str. PADURII; Aleea PRIVIGHETORILOR; Intr. STEGARULUI; Aleea TEISANI; Str. VADUL MOLDOVEI; Str. VORNICENI; Drumul PLAIUL CORNULUI (vizavi de Gh. Ştefan)

-­ Str. PODGORIA; Str. POEMULUI; Intr. RAZESU; Intr. RECEA; Str. REDISOARA; Str. ROCADEI; Intr. RUGINITA; Str. SAVARSIN; Str. SOMESUL RECE; Str. STUDINA; Intr. VADENI; Intr. AERONAVEI; Str. AVRAMENI; Str. BARU MARE; Str. BRODINA; Intr. BROSTENI; Intr. CIUCULUI; Str. CRIVESTI; Str. DOBROGEANU GHEREA CONSTANTIN; Intr. DRAGOMIRNA; Intr. FOSFORULUI; Intr. FULGERULUI; Str. GARLEI; Intr. GAVANA; Str. GLASTREI; Intr. IERBARULUI; Intr. ILINCA MARIN CAPORAL; Intr. LACUL SUHAIA; Str. LUPU VASILE; Str. MADRIGALULUI; Aleea MATELOTILOR; Str. MEDITATIEI; Intr. MUNTII GUTINULUI; Str. MUZICUTEI; Str. PARAUL RECE

-­ Str. ALDEA SANDU C-TIN; Sos. BUCURESTI-PLOIESTI Nr. 1 si 2; Str. CPT. AV. DROSSU NICOLAE; B-dul EXPOZITIEI; P-ta GARA BANEASA; Sos. KISELEFF Nr. 26 capat; 57 capat; B-dul MARASTI; Str. MENUETULUI; Str. MINOVICI NICOLAE DR.; Str. PARCULUI; B-dul POLIGRAFIEI; P-ta PRESEI LIBERE, (fosta P-ta Scanteii); Intr. ROMANESTI; Str. PRIMO NEBIOLO, (fosta Strandului); Str. TIPOGRAFILOR; Str. ZORILEANU MIRCEA AV.

-­ Aleea ALDEA SANDU C-TIN; Str. CONSTANTINESCU ALEXANDRU, (fosta Campina); Str. CRETU PETRE AV.; Str. MARASESCU ION LT. AV.; Str. STALPEANU GHEORGHE AV.; Aleea STALPEANU GHEORGHE AV.

-­ B-dul AVERESCU ALEXANDRU MARESAL, (fosta Miciurin V. I.); Intr. MICIURIN V. I.; Str. SANATESCU STEFAN AV.
Taguri asociate:     politic
Comentarii
Duminică, alegeri pentru un loc de deputat
niciun comentariu
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Primul antrenor al lui Bute îi pune echipa la zid: "Tactica i-a fost FATALĂ!"
Primul antrenor al lui Bute îi pune echipa la zid: "Tactica i-a fost FATALĂ!" Felix Păun, primul antrenor al lui Lucian Bute, a vorbit despre înfrîngerea ... Citește articolul
Lucian Bute: "Cea mai urâtă seară! E o înfrângere dură, dar am un caracter puternic, pot reveni"
Lucian Bute: "Cea mai urâtă seară! E o înfrângere dură, dar am un caracter puternic, pot reveni" La mai mult de două ore după ce fusese învins prin KO de Carl Froch,Lucian ... Citește articolul
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârle­fus, as­tro­log, trai­ner spi­ri­tual, ... Citește articolul
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent! Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ... Citește articolul
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO)
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO) La fix a început şi meciul de box dintre Bute şi Froch. La două fix, asta după ce toată lumea ... Citește articolul
imopedia.ro
Vila in Berceni

7 camere

Suprafata utila: 223 mp

220.000 EU

Apartament in Colentina

garsoniera

Suprafata utila: 48 mp

50.000 EU

PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul