Eurodeputatul Cătălin Ivan: "Noua lege a sănătăţii va izola România de restul Europei!”
Cătălin Ivan, liderul grupului europarlamentar PSD, atrage atenţia că adoptarea noii forme a Legii sănătăţii promovată de actuala Putere n-ar face altceva decât să continue procesul de izolare a României şi susţine că exemplul Olandei în sprijinul acesteia nu este unul dintre cele mai bune. "Legea Sănătăţii susţinută atât de aprig de Traian Băsescu şi de acoliţii săi ar izola şi mai mult România de Europa Occidentală. Sistemul propus de regimul PDL nu seamănă cu niciunul existent în celelalte ţări europene spre care tindem. Singurul sistem asemănător ar fi cel din Olanda, dar este cunoscut faptul că acesta nu a reuşit să-şi demonstreze eficienţa. Implementarea unui mediu concurenţial în domeniul sănătăţii în Ţara Lalelelor nu a reuşit să diminueze costurile, ci dimpotrivă! Iar exemplul SUA, care fac mari eforturi pentru a-şi reforma sistemul existent, similar celui promovat astăzi de PDL, întăreşte acest argument”, susţine Cătălin Ivan.
De asemenea, Ivan consideră că prin recentele luări de poziţie şi de o parte şi de alta a baricadei asistăm la o confruntare între profesionişti care şi-au demonstrat competenţa şi politicieni amatori de afaceri grase. "În momentul de faţă, asistăm la o dispută nu între două viziuni strategice, ci între punctul de vedere al unor profesionişti în domeniu, care şi-au demonstrat performanţele şi propunerea unor oameni cu interese dubioase şi obscure, grupaţi în jurul lui Băsescu. Cel mai probabil, Puterea doreşte, prin introducerea unei noi legi, să transforme sistemul de sănătate din România într-o mega-afacere pentru clientela PDL”, completează Ivan care susţine că responsabilii din sistemul de sănătate trebuie să fie preocupaţi de soarta pacienţilor şi nu de acumularea de profit, iar în fruntea unui astfel de sistem trebuie să se afle profesionişti şi nu politicieni care îşi dau cu părerea.


-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
- Didier şi Basti » MySport creionează două destine diferite de lider
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultur ... Citeste articolul
Mii de oferte de locuinte sunt prezentate la acest sfârsit de saptam& ... Citeste articolul
Târgul National Imobiliar este cel mai amplu eveniment de acest fel, ... Citeste articolul
Perioada dificila din punct de vedere economic pe care o traversam este una ... Citeste articolul
wall-street.ro





jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

