Arhiva
Politica.
Sâmbătă, 26 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

EXCLUSIV: PDL se pregăteşte să importe un milion de voturi. Ambasadele – agenţii publicitare pentru votul prin poştă

27 iulie 2011 – 15:56
Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi  / Foto: Dragos Stoica / Intact ImagesMinistrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi  / Foto: Dragos Stoica / Intact Images ESENTIAL Citeste circulara privind votul prin corespondenţă
După ce s-a angajat că va aduce PDL un milion de voturi prin promovarea proiectului de lege privind votul prin corespondenţă, ministrul Afacerilor Externe Teodor Baconschi a început repetiţia generală cu ambasadorii şI consulii României pentru promovarea legii în rândul românilor de peste graniţe. Deşi legea e abia în stadiul de proiect, neintrat încă în dezbaterea parlamentară, diplomaţii români trebuie deja să o "disemineze” printre conaţionali. "Prada” este grasă: 3 milioane de români cu drept de vot aflaţi peste graniţe. Dintre aceştia, la alegerile prezindenţiale din 2009, pentru care s-au înfiinţat cele mai multe secţii de votare de până acum ( 294 ) şi-au exprimat opţiunea politică doar 140.000. "Dumneavoastră - cei 3.000.000 de cetăţeni români cu drept de vot care trăiţi şi lucraţi în afara României – aţi trimis acasă între 5 şi 9 miliarde de euro pe an din propria muncă şi este firesc să vă doriţi să participaţi activ la modelarea viitorului acestei ţări”, îi învaţă ministrul Teodor Baconschi pe ambasadori şI consuli cum să-i convingă pe românii din afară să participe la viitoarele alegeri.

Citatul face parte dintr-o serie de documente pe care Ministerul Afacerilor Externe le-a trimis, în urmă cu câteva zile, către ambasadorii şI consulii României, documente prin care aceştia primesc instrucţiuni clare despre modul în care trebuie "să disemineze” informaţiile. "Rolul misiunilor României din afara ţării este esenţial în acest proces având în vedere contactul direct cu comunităţile locale. Scopul acestor demersuri este ca un număr cât mai mare de români din afara graniţelor să înţeleagă în profunzime noua lege pe care MAE o propune, să aibă claritate în privinţa procedurii de vot şi a facilităţilor pe care le aduce noua lege”, se arată în documentul pe care ambasadorii l-au primit de la MAE român. Aceştia au primit şI sugestii în privinţa "acţiunilor de promovare a legii”, precum  întâlniri de informare cu asociaţiile şI comunităţile de români de pe plan local, "plasarea unui editorial al Ministrului Afacerilor Externe în cele mai importante publicaţii din diasporă” sau "diseminarea” broşurii informative "Votul prin corespondenţă în 10 paşi”.

"Cetăţenii români prezenţi vor fi îndemnaţi să acceseze pentru informare şi familiarizare site-ul special creat de MAE pentru votul prin corespondenţă: votprincorespondenţă.mae.ro; Cetăţenii vor fi încurajaţi să transmită punctual, prin intermediul site-ului, opinia sau întrebările pe tema votului”, se mai arată în instrucţiuni, după care li se cere ambasadorilor să informeze Centrala MAE  ”cu privire la modul în care a decurs evenimentul”.

Ambasadorii sau consulii României trebuie să acorde interviuri "publicaţiilor şi posturilor cu cea mai semnificativă acoperire şi popularitate în rândul comunităţii locale” pe tema votului prin corespondenţă şI trebuie să caute publicaţii în care să apară un editorial al lui Teodor Baconschi pe aceeaşi temă. În fine, ultima modalitate  de promovare a legii va fi publicarea unei broşuri "Votul prin corespondenţă în 10 paşi”, care va fi distribuită în rândul comunităţii şi asociaţiilor de români.

Mai mult, Ministerul de Externe le-a trimis ambasadorilor şI recomandări în privinţa modului în care trebui să răspundă criticilor primite în legătură cu proiectul legislativ. "După adoptarea legii votului prin corespondenţă în forma propusă de MAE, românii din afara graniţelor nu vor mai trebui să se deplaseze la ambasadele şi consulatele României pentru a vota decât dacă doresc acest lucru. Votul va putea fi trimis prin poştă, în deplină siguranţă şi confidenţialitate, misiunilor României din ţara de reşedinţă. Singura condiţie va fi înscrierea, din timp, pe o listă electorală. Singurul cost pentru fiecare cetăţean român din străinătate care opta pentru această modalitate de vot va fi preţul unui timbru”, este argumentul pe care ambasadorii trebuie să-l expună pentru susţinerea oportunităţii legii.

În documentele trimise de MAE se regăsesc şI mesajele-cheie pe care trebuie să le folosească diplomaţii.  Sunt sfătuiţi să argumenteze că legea este necesară pentru că "situaţia economico-finanaciară nu va permite organizarea mai multor secţii faţă de ultimul scrutin (prezidenţialele din 2009 – n.n.)” şI că "diaspora are elite, are forţă financiară considerabilă şI trebuie să îşi poată exercita  influenţa în mod adecvat asupra viitorului ţării”.

În privinţa criticilor pe care reprezentanţii României le-ar putea primi, MAE are grijă să formuleze răspunsurile. Astfel, vreo obiecţie legată de faptul că şI fostul ministru Adrian Cioroianu (PNL) a încercat să promoveze un proiect de lege similar ar trebui contracatară cu faptul că proiectul respectiv nu a primit avizele necesare, iar obiecţiile legate de securitatea votului prin corespondenţă vor fi respinse prin faptul că  la elaborarea legii "s-a acordat o atenţie deosebită pentru asigurarea secretului votului precum şi pentru prevenirea fraudării”.

"Acest proiect de lege trebuie salutat ca un progres al democraţiei româneşti, ca pe un instrument de consolidare a ideii de naţiune şi în acelaşi timp ca pe o pârghie de aprofundare a ceea ce eu numesc patriotism constituţional”, sunt sfătuiţi să spună consulii şI ambasadorii. O altă recomandare de discurs este următoarea: "Votul românilor din străinătate NU poate echivala cu fraudarea alegerilor. Proiectul de lege actual nu a fost lansat pentru a obţine voturi pentru partidele din această guvernare, fiindcă nimeni nu are monopolul asupra votului românilor, nimeni nu poate ştii ce opţiuni electorale veţi avea dvs. în 2012 sau în 2014. Diaspora trebuie să îşi poată exercita influenţa în mod adecvat într-o democraţie. Din cei 3.000.000 de români cu drept de vot care trăiesc şi lucrează în afara României, doar 140.000 au votat la alegerile cu cel mai mare grad de interes: prezidenţialele din 2009. În timp ce participarea naţională la vot a fost de 57%, doar 4,6% (de zece ori mai puţini) dintre românii de peste hotare au reuşit să-şi exprime cel mai elementar drept constituţionali”.

UPDATE -  MAE: “Sunt  demersuri fireşti pentru orice campanie de informare publică”
Ministerul Afacerilor Externe a precizat, în urma publicării de către Jurnalul Naţional a circularei prin care se face instructajul ambasadorilor români în legătură cu votul prin corespondenţă, că demersul este unul firesc pentru orice campanie de informare publică.  "MAE încuraja şefii de misiuni să organizeze o serie de întâlniri de informare cu asociaţiile şi comunităţile de români de pe plan local pentru a prezenta iniţiativa MAE (condiţii, procedură, securitatea votului etc.) şi pentru a promova şi încuraja o dezbatere activă pe această temă. Şefii de misiuni sunt încurajaţi să acorde interviuri pe această temă şi să disemineze broşuri informative. Aceste instrucţiuni se bazează pe o serie de linii generale/standard, utilizate pentru toate campaniile publice iniţiate de MAE", precizează Ministerul de Externe, citat de Mediafax.

MAE mai spune că, aşa cum reiese din instrucţiunile transmise, "cetăţenii români vor fi îndemnaţi să acceseze pentru informare şi familiarizare site-ul special creat de MAE pentru votul prin corespondenţă: votprincorespondenţă.mae.ro. Cetăţenii vor fi încurajaţi să transmită punctual, prin intermediul site-ului, opinia sau întrebările pe tema votului".

Potrivit MAE, cetăţenii români sunt singurii care vor decide cum folosesc informaţiile primite de la ambasadă. De asemenea, Ministerul de Externe subliniază că majoritatea informaţiilor cuprinse în circulară au fost făcute deja publice la momentul promovării iniţiativei MAE iar scopul acestor acţiuni de comunicare este de a asigura o bună informare a publicului şi de a promova o atitudine instituţională firească de transparenţă şi deschidere.

Miza prezidenţialelor din 2009
Printre datele pe care ambasadorii şI consulii românile le-au primit de la MAE se află şI o comparaţie între numărul secţiilor de vot din străinătate organizate la fiecare scrutin. Astfel, pentru alegerile prezidenţiale din 2009, MAE a susţinut cel mai mare efort organizatoric, înfiinţând 294 de secţii de vot, în timp ce la alegerile europarlamentare din iunie 2009 au fost organizate 190 secţii de vot. La parlamentarele din noiembrie 2008, au existat 221 de secţii de vot în străinătate, iar la referendumul şi alegerile pentru Parlamentul European din noiembrie 2007 au fost organizate 181 de secţii. La referendumul din mai 2007 s-au creat 178 de secţii de votare, iar la alegerile prezidenţiale din 2004 au fost 142 secţii vot.

"Sunt convins că proiectul legii votului prin corespondenţă îi va face pe românii din comunităţile de peste hotare să ne aducă nu 100.000 de voturi, cum ne-au adus rândul trecut, ci un milion de voturi. Este un obiectiv pe care îl putem atinge dacă vom reuşi să dăm acest necesar semnal de înnoire", a declarat Teodor Baconschi , ministru de Externe

"Motivul pentru care îi cer oficial primului ministru să-l destituie pe Teodor Baconschi e că în calitatea sa de ministru de externe domnia sa ne-a spus tuturor că proiectul legii privind introducerea votului prin corespondenţă e gândit ca un instrument de a procura voturi în mod fraudulos pentu PDL", a spus Crin Antonescu, preşedinte PNL.
Comentarii
EXCLUSIV: PDL se pregăteşte să importe un milion de voturi. Ambasadele – agenţii publicitare pentru votul prin poştă
4 comentarii
Adrian
Semnati petitia :Impotriva votului prin corespondenta.
www.petitii online.com
28/07/2011 09:12:34 | Îmi place (1) | Raportează limbaj indecent
SERGIU GĂBUREAC
ÎNCETAŢI CU ANONIMATUL ! FIŢI BĂRBAŢI !
AVEŢI DREPTUL LA LIBERĂ EXPRIMARE !
Sărmanii pedelei, nici nu ştiu ce îi aşteaptă 1
TOTUL SE PLĂTEŞTE !
Muţi nu cunosc acest adevăr biblic.
De aceea e frumoasă viaţa !
Şi, culmea, pedeleii cei mari, ştiu asta.
De ce le e frică nu scapă !
Există JUSTIŢIE, chiar dacă, acum, li se pare că sunt ... Citeşte întreg comentariul
27/07/2011 19:39:46 | Îmi place (4) | Raportează limbaj indecent
pion
nu veti posta, caci nu postati . ceea ce vor pdlistii este cea mai mare hotie.
vinovati vor fi toti parlamentarii care vor accepta aceasta hotie.
dvs aveti datoria de a STRIGA MAI TARE PENTRU A NU SE ACCEPTA ACEASTA HOTIE. VIITORUL TUTUROR ROMANUILOR VA FI COMPROMIS.
NIMENI NU CONSTIENYIZEAZA MASELE CA AU OBLIGATIA DE A VOTA. DAR NU E TIMPUL PENTRU UN VOT ELECTRONIC - CU ... Citeşte întreg comentariul
27/07/2011 19:02:32 | Îmi place (2) | Raportează limbaj indecent
Hook
Inghetati in mentalitatile si practicile din perioada 1946 - 1989! Viitorul luminos il are pe fata, in priviri, in sange! Ne vor binele si noi nu-i intelegem! Ii platim, ii scolim si uite cu ce se ocupa!
27/07/2011 17:10:25 | Îmi place (2) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
A început FINALA EUROVISION 2012. MANDINGA intră în concurs cu numărul 14 - LIVE TEXT
A început FINALA EUROVISION 2012. MANDINGA intră în concurs cu numărul 14 - LIVE TEXT UPDATE 22:30 - A urcat pe scenă reprezentanta Bosniei, MayaSar cu piesa ... Citește articolul
Urna găsită la Corund în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip, a declarat, ... Citește articolul
Pădureanu vrea o colaborare a Gloriei Bistriţa cu Steaua
Pădureanu vrea o colaborare a Gloriei Bistriţa cu Steaua "Mi-am propus o colaborare cu Steaua, la primul drum pe care îl fac la Bucureşti mă ... Citește articolul
Cristian Mungiu printre favoriţii Festivalului de la Cannes
Cristian Mungiu printre favoriţii Festivalului de la Cannes Pelicula cineastului român evocă un caz de exorcizare pe dealurile României, după cum ... Citește articolul
Tenis: Simona Halep, învinsă în finala turneului WTA de la Bruxelles
Tenis: Simona Halep, învinsă în finala turneului WTA de la Bruxelles Halep a cedat după o oră şi 24 de minute şi va primi 57.000 de dolari şi 320 puncte ... Citește articolul
imopedia.ro
Apartament in Tineretului

2 camere

Suprafata utila: 50 mp

400 EU/luna

Apartament in Titan

3 camere

Suprafata utila: 77 mp

77.000 EU

PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul