Arhiva
Politica.
Sâmbătă, 26 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Femeia cu mopu’, suspectă de spionaj

Autor: DANA PICIU
11 septembrie 2009 – 17:50
  

Ancheta secretarului general al Camerei Deputaţilor, Gheorghe Barbu, făcută pentru a depista cum au fost posibile înregistrările ilegale de la comisia Udrea, aduce în prim plan un nou tip de spion, "Mata Hari cu mopu’", femeia de serviciu.



Unul dintre cei câţiva angajaţi mărunţi care au dat note explicative în cadrul anchetei a fost C.D. îngrijitoare pe etajul 6, care a intrat în sală doar după ce şedinţa s-a terminat şi când nu prea mai avea pe cine să înregistreze, pentru că sala era goală.

Cu toate acestea, una dintre întrebările ce i-au fost puse femeii de serviciu a fost dacă "la momentul intrării sau ieşirii din sala în care au avut loc lucrările comsiei de anchetă" a fost în posesia "unui aparat destinat înregistrării".

Am înţeles de ce anchetatorii se interesau dacă femeia avea asupra ei aparat de înregistrat la ieşire, putea fi lăsat de ea unul acolo în timpul şedinţei şi folosit pentru a-i înregistra pe cei cinci membri ai comsiei. Dar de ce era important dacă avea un aparat la ea când a intrat în sală? Avea de gând poate să se înregistreze când oprea lumina sau aerul condiţionat? Sau se putea înregistra când încuia uşa împreună cu paznicul care a şi sigilat sala, pentru că din declaraţia ei a intrat în sală însoţită de pază.

"În momentul în care am intrat în sală nu am avut nimic la mine şi nici nu ştiu cum arată acel aparat (n.r. - destinat înregistrării). Precizez că eu nu am intrat în sală în timpul comisiei, nici nu m-am apropiat de uşa sălii, doar atunci când nu mai era nimeni în sala din comisie, dar am intrat şi ieşit împreună cu paza", a scris cu mâna ei îngrijitoarea. Inamicul public numărul unu din Camera Deputaţilor a mai intrat însă o dată, după sigilarea sălii, în încăperea respectivă, dar nici de data aceasta nu a fost singură.

Şi cum să nu o suspectezi că ar fi spioană când are atâta simţ al detaliului după cum reiese din următoarea sa declaraţie: "La ora 18:45 când eu veneam cu liftul de jos de unde dusesem gunoiul, cu celălalt lift s-a reîntors A.C., mi-a spus să descui sala, eu i-am spus că este încuiată şi sigilată de pază şi nu am cheia la mine. Am mers la biroul administrativ am luat cheia, am descuiat, am intrat împreună în sală, dânsul s-a îndreptat la fişet de a pus nişte acte şi doar câteva minute au durat după care am ieşit împreună. Am sunat la dispecerat, am anunţat că domnul a plecat să vină din nou să sigileze sala, în cinci minute a revenit a sigilat şi fiecare a plecat", arată îngrijitoarea. "După acest incident am fost chemată la d-nul Petra şi eu am spus cum am reacţionat dar îmi susţin declaraţia că eu nu am deţinut nici un fel de aparat de înregistrat şi nici nu ştiu cum arată", îşi încheie ea nota explicativă.
TEHNICIANUL N-A VĂZUT NIMIC
Chestionat la fel de amănunţit a fost şi referentul din cadrul Direcţiei tehnice, adică tehncianul care a fost la butoane în sală în ziua respectivă, un anume I.C.

"Conform procedurii, înainte de începere am efectuat verificarea instalaţiei de sonorizare şi înregistrare la începrea şedinţei, am pornit înregistrarea pe tot parcursul şedinţei am supravegheat aparatura. La ora 16:30 când s-a terminat şedinţa am mai stat trei minute apoi am făcut finalizarea înregistrării am oprit distruibuitorul imagine şi sunet", spune I.C. Puţin cam grăbit să plece, probabil intrase în orele suplimentare, acesta, când a văzut că nu se vorbeşte la microfon, a cerut voie consilierului să închidă sursa şi să plece, ceea ce a şi făcut. El mai arată că nu intră în atribuţiile sale să întrerupă echipamentul de calcul şi precizează că, chiar dacă instalaţia a rămas pornită câteva minute, niciun microfon nu a fost activat de comisie "şi deci nu putea fi o sursă de înregistrare" şi nici în sală nu a văzut nimic deosebit.

Concluzia sa, nu are nicio implicare în înregistrările amintite. Au mai fost luaţi la întrebări în cadrul aceleiaşi comisii şeful Serviciului audio video din cadrul direcţiei tehnice din Cameră, C.C. De această dată, se simte limbajul de tehnician, asupra căruia nu planează nicio suspiciune. El concluzionează foarte hotărât că înregistrările ilegale din sala de şedinţe nu au fost efectuate prin intermediul sau cu ajutorul instalaţiei de sonorizare aferentă sălii, după ce explică scorţos despre "DVD Recoder", "fişier", "înregistrare", "manevră", "microfon".

Mulţi termeni tehnici care nouă ăstora care nu ne pricepem nu ne spun nimic. Nici stenodactilografa care a participat la stenografierea şedinţei nu a sesizat ceva deosebit. "Nu există diferenţe între forma scrisă a stenogramei şi suportul ei magnetic. Pasajele discuţiilor redate în presă nu se regăsesc în înregistrările făcute în timpul şedinţei şi nu am cunoştinţă dacă aceste discuţii au avut loc şi când", scrie dactilografa R.G.

Cam aşa a decurs ancheta secretarului general, iar concluziile au fost pe măsură: personalul din cadrul serviciilor Camerei Deputaţilor nu a fost implicat în efectuarea înregistrărilor, aparatura din dotarea Camerei nu a fost utilizată pentru efectuarea respectivei înregistrări, pe cablurile de transmisie aferente lanţului audio nu pot fi captate semnale prin inserarea de dispozitive de înregistrare.
ANCHETA DE LA CAMERĂ SAU LASĂ-MĂ SĂ TE LAS
După aşa o anchetă problema înregistrării ilegale de la comisia Udrea a rămas nelămurită. Vicepreşedintele Comisiei de control SRI Ion Stan a atras atenţia că, dacă s-ar fi dorit aflarea adevărului cu privire la autorul şi felul în care s-a făcut înregistrarea, secretarul general al Camerei trebuia să sesizeze, SRI, SPP şi STS, pentru a se face o anchetă profesionistă, în condiţiile în care se constată că securitatea Camerei a fost penetrată.

La rândul său, secretarul general al Camerei, Gheorghe Barbu, a arătat că Ion Stan "poate să spună şi să facă ce vrea", deoarece nu intră în atribuţiile secretarului general să ia astfel de decizii, aceasta fiind problema Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor. Barbu a amintit că a făcut o anchetă internă şi că Biroul Permanent a trimis cazul spre rezolvare la Comisia de control SRI şi SIE şi la Comisia de apărare a Camerei. Acestora li s-au trimis şi toate documentele pe care conducerea Camerei le-a avut pe această temă, a mai spus Barbu.

În şedinţa din 2 septembrie a Biroului Permanent s-a pus însă problema ca membri conducerii Camerei să sesizeze instituţiile abilitate care să facă o anchetă aşa cum trebuie. Membrii Biroului Permanent ca şi secretarul general păreau a fi convinşi atunci că preşedintele Camerei, Roberta Anastase, trebuie să facă demersurile necesare pentru asta. Anastase a propus să se facă o listă cu instituţiile cărora să se adreseze, ceea ce, se pare, nu i-a mulţumit pe membrii Biroului.

Liderul grupului minorităţilor Varujan Pambucucian a propus ca Parlamentul să încerce să facă modificările de rigoare atât în Codul Penal, cât şi în Codul de procedură penală, ca asemenea lucruri să nu se întâmple. Discuţiile au deviat din ce în ce mai mult, unii au cerut să se înfiinţeze o comisie de anchetă care să facă lumină în acest caz, iar până la urmă s-a supus la vot şi s-a aprobat doar propunerea ca de înregistrarea ilegală să se ocupe Comisiile de control SRI şi SIE, precum şi Comisia de apărare a Camerei. 
Taguri asociate:     politic | inregistrari comisia udrea
Comentarii
Femeia cu mopu’, suspectă de spionaj
19 comentarii
colonelul vesel
asta e maxima! numai ca sa o vedeti pe udrea jos veti ajunge sa spuneti ca mopul femeii de serviciu este acelasi cu care zicea udrea ca sterge pe jos!
14/09/2009 14:23:30 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Eftimie
de la modul cum au fot cheltuiti banii in ministerul turismului s-a ajuns tocmai la acuzatii de spionaj?! Nu exista coerenta in subiectul asta, care oricum a ajuns prea departe. Manevre….ori politice ori ziaristice…..
14/09/2009 11:32:44 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Marcel
Vor rade si ultimii maturatori .
12/09/2009 20:34:06 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
anonim
te doare galagia, dar asa-i in Romania, nu e de vina hotul, e de vina cine-l prine ca nu l-a prins corect, trebuia sa-l anunta ca-l banuie si il pindeste, asa si aici, e de vina ala de i-a inregistrat, nu desteptii pe care i-a luat gura pe dinainte!
12/09/2009 17:36:08 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
BEBE PRISADA
Mata Hari Roberta A lui Nastase este cea care a dirijat actiunea si evident ca acum trebuie cautat un acar sa-i puna tot in carca si sa se stinga toata mizeria PDL.
12/09/2009 15:56:55 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
A început FINALA EUROVISION 2012. MANDINGA intră în concurs cu numărul 14 - LIVE TEXT
A început FINALA EUROVISION 2012. MANDINGA intră în concurs cu numărul 14 - LIVE TEXT UPDATE 22:30 - A urcat pe scenă reprezentanta Bosniei, MayaSar cu piesa ... Citește articolul
Urna găsită la Corund în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip, a declarat, ... Citește articolul
Pădureanu vrea o colaborare a Gloriei Bistriţa cu Steaua
Pădureanu vrea o colaborare a Gloriei Bistriţa cu Steaua "Mi-am propus o colaborare cu Steaua, la primul drum pe care îl fac la Bucureşti mă ... Citește articolul
Cristian Mungiu printre favoriţii Festivalului de la Cannes
Cristian Mungiu printre favoriţii Festivalului de la Cannes Pelicula cineastului român evocă un caz de exorcizare pe dealurile României, după cum ... Citește articolul
Tenis: Simona Halep, învinsă în finala turneului WTA de la Bruxelles
Tenis: Simona Halep, învinsă în finala turneului WTA de la Bruxelles Halep a cedat după o oră şi 24 de minute şi va primi 57.000 de dolari şi 320 puncte ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul