Arhiva
Politica.
Sâmbătă, 26 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Frătean: Alegerea lui Tokes ar putea face "rău" convieţuirii între români şi maghiari

15 iunie 2010 – 15:23

Liderul PSD Mureş, Alexandru Petru Frătean, a declarat, marţi, că alegerea lui Laszlo Tokes ca vicepreşedinte al Parlamentului European ar putea face "rău" convieţuirii între români şi maghiari, scrie Mediafax.

Frătean a spus despre Tokes că este "iredentist" şi, din noua poziţie, ar putea face rău convieţuirii, prin influenţarea unor rezoluţii şi directive contrare spiritului european şi Constituţiei României.

"E un iredentist care susţine în Parlamentul European modificarea frontierelor, elemente de autonomie care sunt străine Constituţiei şi spiritului în care statul nostru se dezvoltă şi chiar spiritului european", a spus Frătean.

Preşedintele PE, Jerzy Buzek, a anunţat în plenul PE că Tokes Laszlo a fost ales vicepreşedinte al PE, însă votul în ceea ce îl priveşte pe acesta a fost însoţit de probleme tehnice care au stârnit nemulţumirea europarlamentarilor.

Potrivit datelor oferite de reprezentanţi ai Biroului de presă al PE, Tokes Laszlo a fost ales vicepreşedinte al PE cu 334 de voturi "pentru", 168 "împotrivă" şi 287 de abţineri.

Europarlamentarul Laszlo Tokes a primit, săptămâna trecută, susţinerea întregului grup PPE pentru a candida la funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului European.

Europarlamentarul PDL Marian Jean Marinescu a declarat, vineri, că eurodeputaţii români din PPE au fost puşi într-o situaţie "fără ieşire" de propunerea ungară "fără înţelepciune" privind susţinerea lui Laszlo Tokes pentru funcţia de vicepreşedinte al PE.

Conducerea PNL a decis, luni, cu unanimitate de voturi, ca europarlamentarii liberali să nu voteze în favoarea candidaturii lui Laszlo Tokes pentru funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului European, solicitând ca şi PDL să aibă o poziţie similară.

Europarlamentarul PSD Corina Creţu a afirmat că Laszlo Tokes are un discurs "iredentist şi şovin", s-a declarat îngrijorată de desemnarea acestuia pentru funcţia de vicepreşedinte al PE şi a afirmat că este "condamnabilă" susţinerea de care acesta se bucură din partea PDL.

Taguri asociate:     observator
Comentarii
Frătean: Alegerea lui Tokes ar putea face "rău" convieţuirii între români şi maghiari
un comentariu
Americanul
Sa ne gandim la scenarii echivalente:
* un palestinian care militeaza pentru destramarea Israelului, ar fi ales vicepresedinte al Knesetului?
* un mexican care militeaza pentru independenta statelor Texas, New Mexico sau Arizona nu va putea face vreun fel de cariera politica in SUA
Si atunci de unde sar tot felul de "ciudati" sa-i dea in cap ... Citeşte întreg comentariul
16/06/2010 02:09:08 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
A început FINALA EUROVISION 2012. MANDINGA intră în concurs cu numărul 14 - LIVE TEXT
A început FINALA EUROVISION 2012. MANDINGA intră în concurs cu numărul 14 - LIVE TEXT UPDATE 22:30 - A urcat pe scenă reprezentanta Bosniei, MayaSar cu piesa ... Citește articolul
Urna găsită la Corund în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip, a declarat, ... Citește articolul
Pădureanu vrea o colaborare a Gloriei Bistriţa cu Steaua
Pădureanu vrea o colaborare a Gloriei Bistriţa cu Steaua "Mi-am propus o colaborare cu Steaua, la primul drum pe care îl fac la Bucureşti mă ... Citește articolul
Cristian Mungiu printre favoriţii Festivalului de la Cannes
Cristian Mungiu printre favoriţii Festivalului de la Cannes Pelicula cineastului român evocă un caz de exorcizare pe dealurile României, după cum ... Citește articolul
Tenis: Simona Halep, învinsă în finala turneului WTA de la Bruxelles
Tenis: Simona Halep, învinsă în finala turneului WTA de la Bruxelles Halep a cedat după o oră şi 24 de minute şi va primi 57.000 de dolari şi 320 puncte ... Citește articolul
imopedia.ro
Teren in Popesti-Leordeni

Suprafata teren: 500 mp

100,00 EU/mp

Apartament in Popesti-Leordeni

2 camere

Suprafata utila: 50 mp

39.000 EU

PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul