Guvern nou, pe repede înainte. Premierul desemnat şi PDL tropăie de zor să îndeplinească dorinţa comandantului suprem
Premierul desemnat Mihai Răzvan Ungureanu şi partidele din coaliţie s-au mobilizat ieri cu mic cu mare pentru a îndeplini directiva lui Traian Băsescu privind instalarea imediată a unui nou Guvern. Dacă ziua demisiei lui Emil Boc s-a încheiat cu optimism pentru unii miniştri care se şi vedeau păstraţi în funcţii, ieri, Colegiul Director al PDL s-a întrunit şi a decis să vină cu o garnitură nouă de miniştri. Decizia s-a luat suspect de repede şi a fost suspect de unanimă pentru un partid în care există grupări şi interese şi în care, cu o seară înainte, au existat divergenţe. Potrivit unor surse din partid citate de Mediafax, unii democrat-liberali au spus luni seară că au făcut multe pentru partid şi că miniştrii vechi trebuiau să rămână în Guvern.
După şedinţa Colegiului Director a PDL, preşedintele partidului, Emil Boc, a declarat că propunerea de schimbare a miniştrilor PDL a fost luată cu unanimitate, dar nu a suflat o vorbă despre cine pe cine a schimbat. "Astăzi, toţi miniştrii din Cabinet facem un pas înapoi şi propunem o echipă care să ducă PDL în Guvern şi să ofere o nouă expertiză profesională, aşa cum a făcut-o şi vechea echipă. Este o decizie luată în unanimitate. Este o decizie luată pe baza propunerilor miniştrilor şi în colaborare cu ei. Este o decizie a PDL", a explicat Boc. El a subliniat că nu doreşte să se facă o confuzie între unanimitatea în favoarea deciziei şi votul dat pentru fiecare în parte. "Nu confundaţi două lucruri. Am vorbit de decizia politică de a schimba întreaga echipă ministerială a PDL. Aici am avut unanimitate. După aceea, am trecut la propuneri, vot cu vot, om cu om", a mai spus Boc. Andreea Paul-Vass, nominalizată de PDL pentru portofoliul Economiei, a obţinut cel mai mic număr de voturi în Colegiul Director al PDL, dintre persoanele propuse de partid ca miniştri în Cabinetul Ungureanu, au declarat, pentru Mediafax surse din PDL. Ea a obţinut respectiv 46 din 61 de voturi, în timp ce restul candidaţilor pentru celelalte ministere a obţinut în jur de 55 de voturi.
Pe cine a propus PDL
Potrivit unor surse din partid citate de Mediafax, propunerile PDL pentru Cabinetul Ungureanu sunt:
Ministerul Comunicaţiilor – Răzvan Mustea
Ministerul Educaţiei – Cătălin Baba
Ministerul Transporturilor – Alexandru Nazare
Ministerul Agriculturii – Stelian Fuia
Ministerul Administraţiei şi Internelor – Gabriel Berca
Ministerul Finanţelor – Bogdan Drăgoi
Ministerul Economiei – Andreea Paul-Vass
Ministerul Muncii – Claudia Boghicevici
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turism – Cristian Petrescu
Surse din coaliţie au mai declarat, pentru Mediafax, că vor fi menţinuţi în Cabinetul Ungureanu trei miniştri din Guvernul Boc, doi tehnocraţi şi un uneperist.
Ministerul Afacerilor Europene – Leonard Orban
Ministerul Justiţiei – Cătălin Predoiu
Ministerul de Externe – Cristian Diaconescu
Totodată, UDMR ar urma să îşi menţină miniştrii, respectiv Kelemen Hunor – Cultură, Laszlo Borbely – Mediu, Ritli Ladislau – Sănătate. Şi liderul UNPR Gabriel Oprea ar putea rămâne la Ministerul Apărării. Potrivit unor informaţii neoficiale, un post de vicepremier va reveni tot UDMR, ocupat în prezent de Marko Bela, dar care ar urma să-i revină lui Kelemen Hunor, şi unul UNPR, pe care să-l ocupe Gabriel Oprea. Întrebat dacă ar dori să rămână în noul Cabinet şi dacă ar dori să îşi menţină funcţia de vicepremier, Marko Bela a răspuns că depinde cum arată formula. "Deocamdată, nu s-a pus problema plecării mele, cum s-a vehiculat, dar, vă spun sincer, în ceea ce mă priveşte, totul depinde de echipă şi de program. (...) Deocamdată, discutăm prezenţa noastră, a UDMR, în ce fel, cu ce program, şi după aceea discutăm echipa. Prima dată discutăm programe", a mai spus Marko Bela.
A avut succes la UNPR
Odată luată decizia în PDL, premierul desemnat Mihai Răzvan Ungureanu a demarat negocierile pentru susţinerea noului Guvern, după ce în cursul dimineţii se întâlnise cu liderii coaliţiei la Palatul Victoria. A început cu UNPR, iar după discuţii, preşedintele executiv al Uniunii, Gabriel Oprea, a anunţat că formaţiunea sa susţine formula Guvernului condus de premierul desemnat, întrucât va asigura stabilitatea României.
"Să fie clar: ca de obicei, noi nu am cerut nimic. Ceea ce dorim noi în primul rând este introducerea taxei pe marile averi, inclusiv preşedintele Obama zilele trecute în Congres a cerut taxarea marilor averi. Eu sunt convins că într-un moment de criză economică cei care au mai mult trebuie să contribuie mai mult la acest efort de solidaritate", a afirmat el. Mihai Răzvan Ungureanu a spus că ceea ce s-a întâmplat este în linia aşteptărilor sale, adică "susţinere din partea UNPR".
Minorităţile: "Vă puteţi aştepta la orice"
După un scurt popas la MAE condus de uneperistul Cristian Diaconescu, Ungureanu şi-a continuat consultările cu grupul minorităţilor naţionale, de unde nu a ieşit la fel de sigur de susţinerea lor cum a fost în cazul UNPR. "Eu sper să mă susţină", a spus premierul desemnat după discuţii, întrebat fiind dacă cei 17 parlamentari ai minorităţilor îl vor susţine. De remarcat că la aceste consultări Ungureanu a mers împreună cu premierul demisionar Emil Boc.
După o şedinţă de aproape două ore şi jumătate, liderul grupului minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, a declarat că parlamentarii grupului nu au ajuns la o decizie privind susţinerea Cabinetului Ungureanu, o hotărâre urmând să fie luată mâine, înainte de votul de învestitură din plen. Argumentele invocate pentru amânarea unei decizii au fost că unii parlamentari ai grupului nu au putut ajunge la discuţii, iar alţii nu şi-au consultat încă organizaţiile din care fac parte.
El a precizat că deputaţii minorităţilor vor vota, la audierile din comisii, "în funcţie de cum se comportă" fiecare dintre miniştrii propuşi, votul important fiind însă cel pentru învestitură. Întrebat dacă există solicitări hotărâtoare pentru susţinerea sau nu a Cabinetului Ungureanu, Pambuccian a răspuns: "Vă puteţi aştepta la orice". El afirmase anterior că "este o problemă de imagine certă şi va trebui să o discutăm" că premierul desemnat a fost director al SIE şi provine din zona serviciilor secrete. Premierul desemnat s-a întâlnit şi cu reprezentanţii UDMR, întâlnire în urma căreia nu s-au făcut declaraţii.
După popasul la MAE, Ungureanu a trecut şi pe la cabinetul preşedintei Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase. La ieşirea din cabinet, unde a fost prezent şi Emil Boc, Ungureanu a declarat că îi doreşte în Cabinetul său pe Leonard Orban, Cristian Diaconescu şi Cătălin Predoiu, pentru că aceştia sunt "tehnicieni excepţionali".
UDMR pune condiţii
Aseară, în preambulul unei întâlniri cu parlamentarii Uniunii, Kelemen Hunor a anunţat că UDMR are condiţii pentru susţinerea noului Guvern. Liderul UDMR a precizat că este vorba despre un protocol de funcţionare a coaliţiei guvernamentale pe anul 2012, convenit cu premierului desemnat. Kelemen a explicat că acest protocol ar trebui să vizeze de la probleme de la infrastructură până la probleme legate de învăţământ, liderul UDMR referindu-se la Facultatea de Medicină şi Farmacie de la Târgu Mureş şi la Autostrada Transilvania. El a subliniat că sunt "chestiuni foarte, foarte punctuale" fără de care UDMR nu poate continua şi nu se poate asigura stabilitatea politică.
PC: "Lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba"
Preşedintele PC, Daniel Constantin, a comentat ieri decizia PDL de a schimba miniştri din fostul Guvern. "Lupul îşi mai schimbă părul, dar năravul ba! Cu alte cuvinte, atâta timp cât asistăm la un nou Guvern Traian Băsescu, cu alte marionete care vor executa un program de guvernare deja transmis de preşedintele republicii, nu putem să girăm o astfel de soluţie, şi nu suntem de acord să participăm la nici un vot de învestitură, chiar dacă acest vot va fi negative", a afirmat Constantin la o conferinţă de presă. El a adăugat că PC îşi exprimă satisfacţia că "Elena Udrea nu va mai fi conectată în mod direct la resursele statului, cel puţin nu în mod direct, aşa cum a făcut până în momentul de faţă". "Sigur va fi conectată prin oamenii pe care suntem convinşi că îi va propune în actualul Cabinet şi nu aş vrea ca electoratul să fie înşelat de această nouă propunere", a mai spus Constantin. Biroul Exectiv al PC a validat deciziile luate în USL, şi anume de a nu participa la audierile de miniştiri în Parlament şi nici la votul în plenul Parlamentului privind învestirea unui nou Guvern, iar protestul parlamentar va continua şi în perioada următoare.
Cine sunt noii miniştri propuşi de PDL. Nu toţi candidaţii sunt curaţi ca lacrima
Candidatul pentru funcţia de ministru al Muncii, Claudia Boghicevici, şi-a început cariera în 1995 ca învăţătoare, în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Protecţia Drepturilor Copilului Arad. Începând din anul 2002 a fost, timp de doi ani, auditor public intern în cadrul aceleiaşi Diorecţii Judeţene, unde a devenit apoi, în 2002, inspector de specialitate, în 2003 şef Serviciu Financiar-Contabil, iar din 2005 până în prezent director general adjunct economic. Din 2007 şi-a început şi cariera didactică în învăţământul universitar, la Universitatea "Vasile Goldiş", iar din 2010 predă şi la Universitatea Aurel Vlaicu. A devenit deputat PDL începând din 2008. A candidat într-un colegiu din Arad, fiind susţinută de Gheorghe Seculici şi Gheorghe Falcă, cumătrul, respectiv finul lui Traian Băsescu.
Cătălin Baba, propus pentru Ministerul Educaţiei, este unul dintre apropiaţii fostului premier Emil Boc, a fost consilier al acestuia la Guvern şi a fost promovat secretar de stat la Educaţie. El face parte din grupul de la Facultatea de fitiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din cadrul UBB Cluj care l-a urmat pe fostul premier la Bucureşti după numirea acestuia în fruntea Guvernului. În 2009, după numirea lui Baba în funcţia de secretar de stat la Ministerul Educaţiei, Colegiul Senatului şi Consiliul Academic al UBB au elaborat o declaraţie în care acesta era acuzat de nepotism. De asemenea, conducerea UBB l-a acuzat pe Cătălin Baba că nu are lucrări de unic autor (articole, studii, recenzii etc.), "puţinele sale scrieri fiind în colaborare cu alţi autori". Într-un alt comunicat al UBB din 2010, Cătălin Baba era acuzat că îşi foloseşte cumnatul pentru a-i suplini cursurile de fitiinţe Politice, deşi acesta este absolvent al Facultăţii de Medicină. Baba a mai fost acuzat de conducerea UBB şi că, în anul 2005, când deţinea funcţia de decan al Facultăţii de fitiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării a UBB, a solicitat o derogare de medie, astfel încât să fie acceptate unele candidaturi pentru mai multe posturi în facultate, printre persoanele vizate fiind şi viitoarea sa soţie, Alina Cherecheş.
Stelian Fuia, propus de PDL la conducerea Ministerului Agriculturii, este deputat şi preşedinte al PDL Călăraşi, iar anul trecut declara că trebuie pus punct concepţiei că munca în agricultură este un fel de pedeapsă pentru cine a picat BAC-ul, iar deştepţii stau la birou, la oraş. Are 44 de ani, este de profesie inginer şi a absolvit Universitatea de fitiinte Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti. Fuia este preşedinte al Organizaţiei Judeţene Călăraşi a PDL şi deputat, preşedinte al Comisiei de agricultură a Camerei. În 8 octombrie 2008, deputatul Stelian Fuia a fost reclamat Parchetului instanţei supreme de către Agenţia Naţională de Integritate, pentru fals în declaraţia de interese, politicianul derulând, potrivit ANI, afaceri prin societăţi de tip offshore cu sediul în Cipru. În 3 martie 2010, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a decis neînceperea urmăririi penale în cazul lui Stelian Fuia, soluţia fiind constestată de ANI la instanţa supremă. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, în 23 iunie, plângerea ANI, pe care a apreciat-o ca fiind nefondată.
Alexandru Nazare, propus de PDL la conducerea Ministerului Transporturilor, este un vechi colaborator al Ancăi Boagiu, are 31 de ani şi se declară pe pagina personală de Internet drept o persoană dinamică, dar cu teamă de avion. Nazare este secretar de stat în acest minister din luna noiembrie a anului 2010. Ulterior, Nazare a ocupat acelaşi post, dar la Ministerul Finanţelor, respectiv aprilie – noiembrie 2010. Între octombrie 2009 şi aprilie 2010, a fost subsecretar de stat la Departamentul Afaceri Europene. Alexandru Nazare a ocupat şi funcţia de consilier parlamentar la cabinetul europarlamentarului Theoodor Stolojan în 2009. A absolvit Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative şi are o diplomă în Relaţii Internaţionale, Afaceri Europene, Teorie Politică. Este născut în 25 iunie 1980. Potrivit declaraţiei de avere, Alexandru Nazare nu deţine imobile sau terenuri. Are economii de 42.000 de euro.
Propus la Ministerul de Interne, senatorul Gabriel Berca, secretar general adjunct al PDL, a fost prefect de Bacău în 2005-2008, apoi şef al SGG timp de aproape un an în Cabinetul Tăriceanu, ales senator în 2008 pe listele PNL, partid pe care l-a părăsit în favoarea PDL, care îl propune acum pentru portofoliul Internelor. El a fost adus în PDL tocmai pentru influenţa sa în Bacău, astfel încât să revigoreze filiala partidului într-un judeţ considerat fief al PSD, partid a cărui filială este condusă de Viorel Hrebenciuc. În vârstă de 43 de ani, este inginer, licenţiat în 1994 al Facultăţii de fitiinţa şi Ingineria Materialelor al Universităţii Politehnice din Bucureşti.
Propus de PDL pentru şefia MDRT, deputatul de Bucureşti Cristian Petrescu, absolvent al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, are contracte cu acest minister în valoare de peste un milion de euro, iar soţia sa are contracte cu CNADNR în sumă de 549.000 euro şi 4.612.800 de lei. Într-un interviu acordat în urmă cu doi ani presei centrale, Cristian Petrescu se declara pentru legalizarea prostituţiei, dar împotriva drogurilor. Are 41 de ani şi, potrivit CV-ului postat pe site-ul personal, a absolvit Liceul Industrial nr. 37 din Bucureşti în 1989, iar 15 ani mai târziu, în 2004, a aboslvit Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport. El are un master în Ecoturism şi Protecţia Mediului obţinut tot la Universitatea Ecologică.
Bogdan Drăgoi, propus de PDL pentru a prelua portofoliul Finanţelor în Cabinetul Ungureanu, este fiul generalului în rezervă Dan Drăgoi, este considerat apropiat de Adriean Videanu şi a fost, încă de la 22 de ani, analist de afaceri în telecom de sute de milioane de euro. În vârstă de 31 de ani, Bogdan Drăgoi a absolvit în 2002, cu magna cum laudae, specializări în Relaţii Internaţionale şi Economie la Universitatea Tufts-Fletcher din Boston, în SUA. În 2006 a intrat în administraţia publică, fiind timp de şase luni consilier la Ministerul Integrării Europene condus de Anca Boagiu. Din septembrie 2006 până în noiembrie 2007 a fost secretar de stat în Ministerul Finanţelor. A fost scos din Ministerul Finanţelor Publice după ce premierul Călin Popescu Tăriceanu a îndepărtat PD de la guvernare, însă a fost angajat de Adriean Videanu ca director general economic la Primăria Capitalei. Din ianuarie 2009 a revenit ca secretar de stat în Ministerul Finanţelor.





-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
- Didier şi Basti » MySport creionează două destine diferite de lider
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultur ... Citeste articolul
Mii de oferte de locuinte sunt prezentate la acest sfârsit de saptam& ... Citeste articolul
Târgul National Imobiliar este cel mai amplu eveniment de acest fel, ... Citeste articolul
Perioada dificila din punct de vedere economic pe care o traversam este una ... Citeste articolul
wall-street.ro





jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

