Arhiva
Politica.
Sâmbătă, 11 februarie 2012
SHOP

Iliescu a rupt echipa lui Mircea Geoană

16 februarie 2010 – 14:08
Iliescu spune că este posibil chiar să se retragă de la Congres pentru a nu fi parte la o serie de idei "nocive şi periculoase" pentru PSD
 Foto: Marin Raica / Jurnalul Naţional
 Foto: Dan Marinescu / Jurnalul Naţional

Iliescu a renunţat la funcţia de preşedinte de onoare al PSD, nemulţumit de manevrele grupării Geoană în vederea congresului.

Imediat, Ilie Sârbu şi Liviu Dragnea s-au retras din echipa lui Geoană.
Ion Iliescu a anunţat, ieri, la Antena 3, că se retrage din "toate funcţiile deţinute în partid". Iliescu are o funcţie onorifică în partid, cea de preşedinte de onoare, dar, în această calitate, este invitat permanent în structurile de conducere ale PSD. El a precizat că a decis ca, la vârsta de 80 de ani, să se retragă din funcţiile din partid.

Fostul preşedinte a explicat că este în dezacord cu decizia luată luni de Comitetul Executiv privind candidaturile în echipă la conducerea partidului. El a adăugat că i se pare "nocivă" această idee, pentru că în loc să fie selectaţi cei mai buni pentru funcţiile din partid "este luat la grămadă fiecare cu echipa lui".

RETRAGERI
Anunţul făcut de Ion Iliescu a provocat un adevărat cutremur în jurul lui Mircea Geoană care s-a văzut părăsit pe rând de cei mai importanţi colaboratori (cu excepţia lui Marian Vanghelie). Liviu Dragnea, aflat pe lista lui Geoană pentru Congres ca secretar general, a anunţat şi el că se retrage din echipa actualului preşedinte, ca reacţie la declaraţia lui Ion Iliescu. Dragnea a spus că partidul riscă să se rupă şi că nu mai este de acord cu votul pe listă închisă la congres.

"Eu iau foarte în serios ce spune domnul preşedinte Iliescu, am mai vorbit şi cu alţi colegi şi am văzut şi reacţiile, eu nu cred că mai putem susţine ideea de echipă. Şi ideea de a candida pe listă închisă este foarte periculoasă pentru partid, deci riscă să divizeze partidul.
Eu nu-mi mai depun candidatura pe nici o listă, dacă-mi depun candidatura, îmi depun individual", a spus Dragnea.
Şi Ilie Sârbu a anunţat că se retrage din echipa lui Geoană, spunând că nu va mai candida la nici o funcţie în partid.

STRATEGIE
Surse din PSD susţin că anunţul lui Iliescu şi retragerile oamenilor de pe lista lui Geoană fac parte dintr-o strategie, al cărei prim pas a fost renunţarea lui Năstase la candidatura la preşedinţia PSD. Sursele citate susţin că sâmbătă, când Năstase a fost la Bacău, la o întâlnire cu organizaţia condusă de Viorel Hrebenciuc, a avansat în cadrul unor discuţii varianta împingerii lui Geoană într-o candidatură de unul singur, în cadrul unui Congres contestat, pentru ca acesta, pe fondul nemulţumirilor şi suspiciunilor generale, să nu întrunească majoritatea de voturi necesară victoriei, şi Congresul să nu fie validat.

Oricum, după ce apropiaţii săi s-au retras de pe lista sa, Geoană pierde siguranţa susţinerii unor filiale foarte puternice, care îi promiseseră sprijin.

 

Liderul PSD a plecat "în peţit" pentru a-şi face echipă

Dan Marinescu/Jurnalul Naţional

Retragerile liderilor PSD au fost anunţate în timp ce Mircea Geoană (foto) se afla la Piteşti, la o şedinţă cu organizaţia judeţeană a partidului, încercând să atragă sprijin pentru echipa cu care va candida pentru şefia PSD la congresul din 20 februarie. Cel mai curtat de Geoană este Cristian Diaconescu, despre care se spune că va renunţa la candidatura la preşedinţia PSD pentru a fi prim-vicepreşedinte organizaţiei judeţene a partidului, la care încerca să-şi atragă voturile pesediştilor argeşeni.

De altfel, Mircea Geoană se află într-o adevărată sesiune de "peţit", până joi el fiind nevoit să alcătuiască echipa actualului preşedinte. "Domnului Diaconescu i s-ar potrivi mănuşă un astfel de rol. Am discutat în toate direcţiile în acest sens, această formulă ar întări echipa", a spus Geoană. Însă, Victor Ponta, noul candidat la preşedinţia PSD, a declarat că şi lui i-a făcut Mircea Geoană aceeaşi propunere, pentru aceeaşi funcţie.

Taguri asociate:     politic
Comentarii
Iliescu a rupt echipa lui Mircea Geoană
19 comentarii
anonim
Oricat de capabil si inteligent ar fi un om nu are valoare de nici un fel atunci cand stii ca odata a avut puterea sa spuna foc ! care este deosebirea intre caracterul unui om cu multa autoritate si a unui criminal?
17/02/2010 09:55:55 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Vasilescu
http://www.revista22.ro/articol-7620.html
17/02/2010 09:29:07 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Ionescu Ion
Deasupra intrarii principale in sediul central al PSD, a aparut, incrustata in zid, o stampila cu incriptia "Garantat Vanghelie". Intr-un colt al stampilei, se distinge semnatura artistului care a creat-o, Hrebenciuc.
17/02/2010 08:06:30 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
vas
La viitorul congres vanghelie poate candida de unul singur la presidentia partidului
17/02/2010 07:58:02 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Alec
Tovarasul ILICI incalzeste ciorba proletara atunci cand numai are argumente.Acum se foloseste de strategia lui CEASCA,dar cred ca acum isi rupe gatul bolsevicul.Tataie i-ati bastonul si plimbate prin Herastrau,iar atunci cand te plictisesti arunca cu pietre in lac ,la fel ca Hrusciov, cand a fost dat jos, de la putere.
17/02/2010 05:17:32 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Ironie a sorţii: Prima contestare publică a noului prim-ministru vine de la Iaşi, oraşul care l-a format
Ironie a sorţii: Prima contestare publică a noului prim-ministru vine de la Iaşi, oraşul care l-a format La minus 20 de grade, protest împotriva lui Băsescu şi a noului prim-ministru Ungureanu ... Citește articolul
Legende pe roți: Hammond și Ford Capri 2.8i Brooklands
Legende pe roți: Hammond și Ford Capri 2.8i Brooklands Bun, mă scarpin în cap şi mă gândesc din greu... Nope, nimic. Nu-mi vine în minte niciun lucru pe ... Citește articolul
CTP: Premierul nu are niciun gând pentru viermii de civili care au prostul gust să degere prin case
CTP: Premierul nu are niciun gând pentru viermii de civili care au prostul gust să degere prin case Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comentat la România TV declaraţia premierului potrivit ... Citește articolul
Jennifer Lopez a pozat complet goală pentru a-şi promova un parfum
Jennifer Lopez a pozat complet goală pentru a-şi promova un parfum Jennifer Lopez dovedeşte o dată în plus că este extrem de sexy, pozând complet goală ... Citește articolul
Record nedorit: 13 români au fost răpuşi de frig în ultimele 24 de ore
Record nedorit: 13 români au fost răpuşi de frig în ultimele 24 de ore Ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau a declarat că vineri s-a înregistrat un număr record de ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
imopedia.ro
PUBLICITATE
PUBLICITATE
bannerhotelonline.gif
PUBLICITATE