Mona Muscă (foto) a pus ieri punct tuturor speculaţiilor, anunţînd că este hotărîtă să nu candideze pentru un mandat parlamentar nici ca independent, nici sub sigla unui partid, refuzînd astfel oferta lui Gheorghe Ştefan.
Mona Muscă (foto) a pus ieri punct tuturor speculaţiilor, anunţînd că este hotărîtă să nu candideze pentru un mandat parlamentar nici ca independent, nici sub sigla unui partid, refuzînd astfel oferta lui Gheorghe Ştefan.
"Declar public şi ferm că nu intenţionez să candidez în numele PD-L, nu am de gînd să mă alătur niciunui partid şi cu atît mai puţin să candidez. Nu pot să candidez pentru a intra într-un sistem în care nu mai cred", şi-a justificat Muscă decizia. Ea a declarat că "mai mulţi foşti colegi politici PD-L şi PNL i-au oferit posibilitatea de a candida în diferite colegii din ţară", iar Gheorghe Ştefan şi membrii organizaţiei PD-L Neamţ "au dat dovadă de o colegialitate rar întîlnită în politica românească, făcîndu-i în mod repetat o ofertă sinceră şi generoasă".
Mona Muscă a spus că şi-a pierdut "încrederea în modul în care funcţionează în România unele instituţii care ar trebui să asigure identitatea unui stat democratic", adică Parlamentul, partidele politice, justiţia sau Guvernul. Muscă a repetat că regretă "greşeala" din perioada în care era asistent universitar, cînd a semnat un angajament cu Securitatea, angajament pe care l-a crezut "procedură standard pentru cei care lucrau cu studenţi străini". Liderul PD-L Neamţ, Gheorghe Ştefan, a recunoscut apoi că a forţat nota anunţînd că Mona Muscă va candida şi a susţinut că va mai încerca să o convingă pe aceasta să revină în politică.
După anunţul Monei Muscă, politicienii i-au salutat decizia. Senatorul UDMR Petre Eckstein Kovacs a declarat că astfel verdictele CNSAS dobîndesc greutate, iar liberalul Bogdan Olteanu a susţinut că retragerea definitivă a Monei Muscă "este un pas spre curăţarea scenei politice".
-
În România trăiesc 461 de persoane cu vârsta de 100 de ani sau mai mare decât această etate, iar cel mai bătrân locuitor al ţării este o femeie de 112 ani din Tulcea. Informaţia a fost publicată de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din MAI.Din totalul celor care au împlinit... -
Hidrologii au emis o nouă avertizare Cod Portocaliu de inundaţii valabilă începând de miercuri, de la ora 16:00, pentru 13 bazine hidrografice. Informarea completează atenţionarea de Cod Galben publicată anterior şi care, la rândul ei, rămâne în vigoare.Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a... -
Victor Ponta a anunţat că va trimite Parlamentului, cu acordul miniştrilor, scrisoarea prin care solicită organizarea unei şedinţe comune de plen în care să fie adoptată o decizie privind mandatul şi nivelul de reprezentare a României la Consiliul European. "Este vorba de prezentarea în faţa Camerelor reunite a principalelor ...
Multimedia
Alte ştiri
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
- Didier şi Basti » MySport creionează două destine diferite de lider
- Wesley anunţă despărţirea de Vaslui: "Dacă nu cîştig titlul, PLEC!" De ce speră Steaua
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Sindicatele vor să răstoarne Codul Muncii
Blocul Naţional Sindical (BNS) doreşte să strângă un milion de semnături pentru a modifica ...
Citește articolul
Practică barbară în India: fetuşii de sex feminin nedoriţi de familii sunt aruncaţi la câini!
Părinţii care nu îşi doresc urmaşi de sex feminin au la îndemână o practică ...
Citește articolul
Băieţel de trei ani, printre maşini la oră de vârf în trafic (VIDEO)
Plicitisit de limita pe care o aveau traseele aflate la dispoziţie pe aleile parcurilor, un chinez ...
Citește articolul
Un blestem străvechi gravat în piatră, descoperit într-un muzeu din Bologna
Un blestem străvechi aparţinând ritualurilor de magie neagră, gravat pe câteva bucăţi ...
Citește articolul
La mâna lui Bonetti şI Birindelli
Înălţimea bădărăniei Robertei Anastase e direct proporţională cu altitudinea grosolăniei ...
Citește articolul
Prima Casa 4 poate fi catalogata astfel: o necesitate pentru clienti, o pro ... Citeste articolul
Magistrala 5 este poate cea mai importanta dezvoltare a Metrorex din acest ... Citeste articolul
Este cel mai mare creditor din lume. Este una dintre cele mai mari economii ... Citeste articolul
Grecii adopta o moneda alternativa, pentru a demonstra ca pot continua si f ... Citeste articolul
Alte ştiri
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
Jaguar se asteapta la dublarea vanzarilor in Romania
Premium Auto, importatorul oficial al marcilor Jaguar si Land Rover pentru Romania, se asteapta la ...
Citește articolul
Ponta: Cu cat la TV se transmit stiri inadmisibile legate de leu-euro, cu atat ar putea fi mai rau
Premierul Ponta considera ca stirile transmise de posturile TV prin care se anunta prabusirea ...
Citește articolul
Oamenii de afaceri: Majorarea salariilor bugetarilor nu ar ajuta economia in perioada urmatoare
Masura care ar incuraja cel mai mult economia romaneasca in urmatoarea jumatate de an ar fi o mai ...
Citește articolul





jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

