Opoziţia intră în grevă parlamentară
Foto: Cornel Putan / Intact Images
Senatorii şi deputaţii PSD, PNL şi PC îşi vor păstra „mandatul şi dreptul de vot” pe care să le activeze „în situaţii de maximă importanţă”. Crin Antonescu a menţionat că astfel de situaţii sunt legate de „chestiuni care pot să ofere soluţii crizei politice”, referindu-se la decizii, hotărâri sau legi privitoare la alegerile parlamentare anticipate, moţiune de cenzură, suspendarea actualului preşedinte, modificarea legislaţiei electorale. Preşedintele PSD, Victor Ponta, a precizat, că parlamentarii opoziţiei îşi vor încasa, pe durata protestului USL, indemnizaţiile de bază, pe care nu le pot refuza, însă le vor dona unor fundaţii. Ponta a spus că nu există nici o formulă prin care parlamentarii să refuze indemnizaţiile de bază, sumele respective fiind vărsate automat în conturi. De altfel, liderul PSD a precizat că indemnizaţiile de bază vor fi donate unor fundaţii, fie la liberă alegere, fie în urma unor discuţii în partide. Preşedintele PSD a menţionat, în acest sens, că va dona indemnizaţia sa către SMURD.
Parlamentarilor opoziţiei, care se vor retrage de la plen şi comisii începând de mâine, li se vor tăia automat doar indemnizaţiile de şedinţe, întrucât ei nu vor mai semna tabelele de prezenţă. Ponta a mai spus că au existat şi parlamentari USL nemulţumiţi de decizia de retragere din Parlament, în special din cauza pierderii veniturilor respective. „O să găsim soluţii, evident sunt unii colegi nemulţumiţi, am vorbit cu ei să găsim soluţii. Important este ca noi să facem un gest politic ferm (...), să facem un gest radical, care oricum nu se face cu unanimităţi, pentru că unanimităţile nu sunt întotdeauna cele mai bune. Dar e un gest pe care îl propunem punând în balanţă şi cele bune şi cele rele”, a declarat preşedintele PSD.
Crin Antonescu, preşedintele PNL, a declarat, luni, că pe durata protestului parlamentar la care va recurge opoziţia se va împrumuta de la prieteni şi de la familie, indemnizaţiile de la Parlament fiind singura sa formă de venit. Antonescu a precizat, răspunzând unor întrebări, că parlamentarii opoziţiei, care se vor retrage de la activităţile Parlamentului începând de miercuri, nu vor încasa indemnizaţiile de şedinţe, ci doar indemnizaţia de bază şi suma forfetară.
Creşterea pensiilor şi a salariilor, motiv de dezbateri în Coaliţie
Creşte sau nu creşte? Va ceda Cabinetul Boc presiunilor străzii şi va majora pensiile şi salariile bugetarilor? O serie de oficiali ai PDL au vorbit luni dimineaţă despre creşterea pensiilor şi salariilor începând din aprilie.
Prim-vicepreşedintele PDL Sorin Frunzăverde a spus că premierul Emil Boc a fost mandatat de coaliţia de guvernare să negocieze cu delegaţia FMI o majorare de pensii şi salarii începând din luna aprilie. El a făcut acest anunţ fără a exista vreo întrebare a ziariştilor pe această temă şi a precizat că există bani la buget pentru aceste majorări.
La rândul său, ministrul de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, a spus că Guvernul negociează cu delegaţia FMI la Bucureşti pe marginea unei eventuale creşteri. „Cei de la Fond şi Comisia Europeană analizează prognoza de creştere economică, analizează şi veniturile, prognoza de creştere a veniturilor pentru 2012. Analizează şi întreaga procedură de atragere de fonduri europene şi investiţiile pe care le avem în buget. Sunt multe analize făcute de Fond. Noi suntem în negocieri şi cât suntem în negocieri nu putem să dăm o cifră”, a mai declarat ministrul de Finanţe.
Apoi a intervenit Sulfina Barbu, ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, şi părea că se face lumină. „O majorare este posibilă, dacă în primul trimestru al acestui an se va înregistra o creştere economică de minimum 1,8%”, a spus Sulfina Barbu. Ea a precizat că această creştere ar putea fi de 5%.
FMI: Cresc salariile, creşte munca la negru
Fondul Monetar Internaţional nu se opune unei creşterii a salariului minim, dar pentru asta trebuie făcute calcule foarte exacte, a declarat luni Jeffrey Franks, şeful Misiunii FMI pentru România, prezent la acelaşi seminar la care participa şi ministrul Muncii. Însă, acesta a mai precizat că dacă salariul minim creşte, atunci este posibil ca oamenii de afaceri să angajeze mai puţine persoane. „Este adevărat că unii spun că prin majorarea salariului vor fi mai mulţi bani la buget, dar creşterea ar trebui calibrată aşa încât să nu conducă la creşterea economiei la negru”, a mai adăugat şeful misiunii FMI în România. Cu privire la pilonul II de pensii oficialul FMI a susţinut că acesta contribuie la deficit, însă pe termen lung investiţia în pensia privată reprezintă locuri de muncă.
Boc: Fără măsuri populiste
Guvernul va lua în calcul o uşoară recuperare salarială în sectorul public şi indexare a pensiilor, dar numai condiţionat de stabilitate şi creştere economică, fără să se angajeze în măsuri populiste care pot destabiliza ţara, a declarat premierul Emil Boc punând capăt speculaţiilor. „Stabilitatea şi susţinerea creşterii economice sunt condiţii pentru a putea discuta de uşoare recuperări ale salariilor şi indexări de pensii. Nimeni să nu se aştepte de la Guvern la măsuri populiste care să destabilizeze ţara”, a spus Boc. Premierul le-a cerut miniştrilor prezenţi la şedinţa de Guvern „să rămână în această linie de comunicare prudentă”.
Discursul premierului repetă mesajul preşedintelui Traian Băsescu despre pericolul pe care l-ar genera adoptarea unor măsuri populiste. „În raport cu costurile, cu suferinţele pe care românii le-au avut pentru a ajunge la această stabilitate, ar fi păcat să ajungem la dezechilibre, pentru că tot efortul din 2009, 2010, 2011 se poate pulveriza printr-un singur act normativ populist”, a spus duminică preşedintele Băsescu.
Sindicatele despre creşterea salariilor: Glumă electorală
Prezent la acelaşi seminar, Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical, a declarat că nu se poate vorbi de creşteri în condiţiile în care nu vor avea loc disponibilizări în sectorul bugetar. Preşedintele BNS a susţinut că nu s-a întâmplat nimic într-un an şi jumătate de când au fost tăiate salariile, nu s-au făcut modernizări aşa cum s-a spus şi de aceea nu se poate reveni la salariile iniţiale. La rândul său, preşedintele „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, consideră că anunţul făcut de Sulfina Barbu privind o posibilă creştere a salariilor cu 5% are o „nuanţă de campanie electorală” şi spune că „este o glumă” creşterea economică de 1,8%.
Citeşte şi Gheorghe Flutur, despre anunţul USL privind greva parlamentară: Soluţia nu este să fugi





-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
- Didier şi Basti » MySport creionează două destine diferite de lider
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultur ... Citeste articolul
Mii de oferte de locuinte sunt prezentate la acest sfârsit de saptam& ... Citeste articolul
Târgul National Imobiliar este cel mai amplu eveniment de acest fel, ... Citeste articolul
Perioada dificila din punct de vedere economic pe care o traversam este una ... Citeste articolul
wall-street.ro





jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

