Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, consideră că ar fi fost mai
bine ca Sorin Oprescu să fie candidatul social-democraţilor la Primăria
Capitalei şi califică drept o greşeală faptul că senatorul a ajuns să
candideze ca independent.
Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, consideră că ar fi fost mai bine ca Sorin Oprescu să fie candidatul social-democraţilor la Primăria Capitalei şi califică drept o greşeală faptul că senatorul a ajuns să candideze ca independent.
"Probabil că nu e foarte bine, pentru că se vor împărţi multe voturi‘‘, a apreciat Iliescu. Liderul filialei Bucureşti, Marian Vanghelie, nu este însă de acord. "Domnul preşedinte Iliescu poate să îl susţină pe domnul Oprescu, dacă dînsul doreşte personal, atît. Dar cred că voinţa partidului a fost cu totul alta. Înseamnă că domnul preşedinte are o problemă şi nu percepe legătura cu partidul‘‘, a atacat Vanghelie. El a dat ca sigur că Oprescu nu va intra în turul al doilea ("astea sînt poveşti de desene animate‘‘) şi a pronosticat că senatorul nu va lua mai mult de 10%.
Liderul PSD, Mircea Geoană, a recunoscut şi el că la Bucureşti este "o campanie inedită‘‘, dar s-a declarat convins că reprezentantul partidului, Cristian Diaconescu (care a primit ieri garanţia că va fi sprijinit "pînă la ultima picătură de energie‘‘), va intra în turul al doilea. În ceea ce priveşte campania electorală, Geoană a arătat că va fi una "foarte dură, la limită sau dincolo de lege‘‘, în timp ce Iliescu a subliniat "notele de agresivitate‘‘ care au apărut deja. Întrebat dacă împărtăşeşte opinia preşedintelui de onoare, Vanghelie a răspuns zeflemitor: "Foarte agresivă, că nu zice nimeni nimic. Cred că domnul preşedinte Iliescu ar vrea să stăm în camere şi să nu mai spunem nimic. (...) Va fi o campanie de copilaşi. Fiecare îşi va spune proiecţelele de acasă‘‘.
Comentarii
Primăria Capitalei - Iliescu, tot cu gîndul la Oprescu
19 comentarii

adam izabela
mie nu mi place oprescu deloc nu are credibilitate in fatza mea pozeaza mereu in victima ataca pe toata lumea uneori subtil ce e drept are planuri pe care evident n ar putea sa le duca la indeplinire asa ca..eu il sustin pe domnul diaconescu il consider cel mai potrivit pentru postul de primar si cred ca ar indrepta orasul bucuresti pe drumul cel bun lucru pe care si l doresc bucurestenii satui ...
Citeşte întreg comentariul

vd tot
la cite a vazut tov. Matusalem, pardon, Iliescu, probabil intuieste esecul iminent al psdului...dar ce nu banuieste el este ca si cu oprescu, tot esec se numea...dar macar se facea voia sa...

Agentu' TERMIC !
Ehei ALMANAHE ...! Auzi lume ce zice dumnealui, adiaca dl almanahe :,,...domnul preşedinte are o problemă şi nu percepe legătura cu partidul..". Ce vorbesti mo ? Da tu ce legatura ai cu romanii si limba romana ? Oare PSD-istilor mitici nu le e jena sa fie reprezentati de un tzigan ca almanahe ?

Karina
Oprescu si-a dat seama ca nu are ce cauta langa niste oameni pe care nu ii intereseaza decat sa isi vada interesele.Foarte bine ca a demisionat si ca s-a decis sa candideze independent.Il va sustine multa lume....

Doruletz
Ce sa mai zic e un dute vino, eu zic sa candideze in duet k poate cine stie din amandoi faci unul bun, sa devina siamezi
-
În România trăiesc 461 de persoane cu vârsta de 100 de ani sau mai mare decât această etate, iar cel mai bătrân locuitor al ţării este o femeie de 112 ani din Tulcea. Informaţia a fost publicată de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din MAI.Din totalul celor care au împlinit... -
Hidrologii au emis o nouă avertizare Cod Portocaliu de inundaţii valabilă începând de miercuri, de la ora 16:00, pentru 13 bazine hidrografice. Informarea completează atenţionarea de Cod Galben publicată anterior şi care, la rândul ei, rămâne în vigoare.Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a... -
Victor Ponta a anunţat că va trimite Parlamentului, cu acordul miniştrilor, scrisoarea prin care solicită organizarea unei şedinţe comune de plen în care să fie adoptată o decizie privind mandatul şi nivelul de reprezentare a României la Consiliul European. "Este vorba de prezentarea în faţa Camerelor reunite a principalelor ...
Multimedia
Alte ştiri
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
- Didier şi Basti » MySport creionează două destine diferite de lider
- Wesley anunţă despărţirea de Vaslui: "Dacă nu cîştig titlul, PLEC!" De ce speră Steaua
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Ponta i-a ras din funcţii pe Tismaneanu, Stanomir şi Streinu-Cercel. Vezi cine mai e pe listă
Primul-ministru Victor Ponta a semnat, astăzi, o serie de eliberări din funcţie, după cum ...
Citește articolul
Cine câştigă şi cine pierde dacă Grecia părăseşte eurozona
Este mai bine ca Grecia să rămână sau să iasă din Uniunea Europeană? Aceasta este o ...
Citește articolul
Vorbe cu miez
● Primarul Oprescu ne-a lămurit cum stau lucrurile în jungla politicii dâmboviţene. Şi ...
Citește articolul
Un pui de găină şi o pisică somnoresc împreună (VIDEO)
Plecat în aventura vieţii sale, un puiuţ de găină obosit caută lângă o pisică ...
Citește articolul
Un licean român a uimit cercetătorii din SUA cu aparatul său care ajută orbii să vadă cu ajutorul limbii
Ionuţ Budişteanu a uimit cercetătorii din Statele Unite ale Americii cu ultima sa invenţie. ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
Oamenii de afaceri: Majorarea salariilor bugetarilor nu ar ajuta economia in perioada urmatoare
Masura care ar incuraja cel mai mult economia romaneasca in urmatoarea jumatate de an ar fi o mai ...
Citește articolul
Isarescu, despre interventiile BNR asupra cursului: Am urmarit stabilitatea sistemului bancar
Dupa declansarea crizei financiare globale, leul a fost mai putin volatile decat zlotul sau ...
Citește articolul
Coreenii vor sa investeasca 150 mil. $ intr-o fabrica de componente anvelope si airbaguri in Romania
Compania Hyosung, din Coreea de Sud, intentioneaza sa investeasca circa 150 de milioane de dolari ...
Citește articolul




jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

